170 de unităţi de învăţământ stau să cadă în capul elevilor la un cutremur mare, doar în Bucureşti. Răspunde cineva pentru morţi?

Din statistica cutremurelor mari din ultimii 600 de ani rezultă o ciclicitate de 30-50 de ani. Din 1977 până în prezent au trecut 40 de ani. Este foarte probabil că în următorii 10 ani să fim loviţi de un cutremur mai mare de 7 grade Richter. Posibil 7,5 sau mai mult. Ce facem, aşteptăm să se întâmple fatalitatea, fără a încerca să diminuăm efectele negative?

Câte unităţi de învăţământ sunt în risc seismic?

Cutremurele mari din istoria României au avut relativ puţine victime, pentru că populaţia nu locuia în blocuri cu zece etaje sau mai mult. Alta este situaţia acum.

Japonia este o ţară extrem de pregătită pentru cutremure, fiind lovită des de cutremure mari, comparativ cu alte zone seismice. În ianuarie 1995 un cutremur cu o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter a lovit oraşul Kobe, lăsând în urmă 6.400 de morţi şi ridicând costurile de reconstrucţie la un total de 102,5 miliarde de dolari, adică 2,5% din PIB-ul Japoniei.

România nu are capacitatea economică a Japoniei, nici banii necesari reconstrucţiei după un cutremur devastator. Dar ce facem, stăm cu mâinile încrucişate, fără să luăm măsuri esenţiale de prevenire şi atenuare a efectelor unui cutremur devastator? Ne pregătim doar să numărăm şi îngropăm morţii rezultaţi în urma unui cutremur de peste 7 grade Richter?

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a făcut un inventar al clădirilor cu risc seismic în Capitală. Raportul atenţionează asupra faptului că „această situaţie nu reflectă realitatea, numărul acestor clădiri fiind mai mare, deoarece sunt multe instituţii care nu au răspuns solicitărilor de a centraliza imobilele expertizate tehnic“. În total, peste 170 de unităţi de învăţământ, grădiniţe, şcoli şi facultăţi sunt încadrate la clădiri cu risc seismic.

Din 1977 au trecut aproape 40 de ani. Au fost expertizate unităţile de învăţământ din ţară? Câte prezintă risc seismic? Câte clădiri au fost consolidate, pentru a rezista la cutremure puternice, câte au fost abandonate pentru a nu pune în pericol viaţa copiilor? Am avut în Bucureşti cazuri de tavane din şcoli căzute, fără niciun cutremur, şi doar întâmplarea a făcut să nu fie afectaţi elevii, pentru că şcolile erau goale

Cum prevenim consecinţele tragice ale unui cutremur devastator

Ştie toată lumea că nu există o regulă din care să rezulte că cutremurele se produc doar noaptea, sau în vacanţele elevilor. Este foarte posibil ca următorul cutremur mare să se producă dimineaţa, în timpul anului şcolar. Sute de elevi nu pot fi salvaţi de zeci de profesori, chiar dacă ar fi experţi în salvări în caz de cutremur.

Recenta simulare a unui cutremur mare s-a referit exclusiv la gestionarea consecinţelor. Problema e alta. Ce facem să prevenim şi diminuăm consecinţele nefaste ale unui cutremur?

• Expertizarea tuturor unităţilor de învăţământ din ţară, cu bani de la bugetul de stat, pentru a şti exact care clădiri sunt expuse şi în ce grad de risc seismic se încadrează?  
• Demararea unui proces la nivel naţional de consolidare a clădirilor care mai pot fi consolidate. Împrejurarea că şcolile se află în proprietatea şi gestiunea administraţiilor locale nu este relevant, pentru că majoritatea primăriilor nu au expertiza tehnică şi resursele financiare pentru rezolvarea problemelor legate de riscul seismic.  
• Clădirile cu grad ridicat seismic şi care nu pot fi consolidate ,pentru că ar costa mai mult consolidarea decât construcţia unor clădiri noi, să fie imediat abandonate.  
• Repartizarea unor clădiri disponibile şi aflate în proprietatea unităţilor de stat (cazărmi nefolosite, clădiri în proprietatea RA-APPS) pentru transformarea lor în unităţi de învăţământ sigure din punct de vedere seismic, pentru a înlocui clădirile abandonate.  
• Construcţia unor clădiri noi, cu resurse financiare de la bugetul de stat, obţinute, de exemplu, prin diminuarea cheltuielilor de funcţionare a statului: reducerea numărului de ministere şi agenţii, reducerea numărului de bugetari şi înlocuirea lor cu aplicaţii informatice.

Concluzie

Nu sunt jurist. Dacă nu există acte normative care să oblige administraţiile centrale şi locale să rezolve problema enunţată, este foarte uşor de conceput o lege în parlament, care să prevadă sancţiuni mergând până la închisoare pentru cei care au în fişa postului asigurarea securităţii elevilor, dar nu se achită de această sarcină.