Zgonea a înţeles pe dos decizia CCR privind reprezentarea României la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilor FOTO Mediafax
Preşedintele Camerei Deputaţilor FOTO Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri că, prin decizia Curţii Constituţionale (CCR) de astăzi, Parlamentul va putea decide, în funcţie de agenda Consiliului European, cine va reprezenta România la Bruxelles. CCR a decis însă altceva: Parlamentul poate interveni asupra mandatului reprezentantului României, nu asupra instituţiei care să meargă la Bruxelles.

„În lumina acestei decizii, România va putea fi reprezentată mai bine în Consiliul European. Parlamentul va putea să hotărască în mod obiectiv care dintre cei doi poli ai puterii executive poate îndeplini cel mai bine mandatul de reprezentare în funcţie de agenda Consiliului“, a declarat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat că decizia CC de a respinge sesizarea preşedintelui Băsescu referitoare la Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene nu e o victorie pentru Parlament, ci pentru România, care va fi reprezentată mai bine la CE

„Decizia Curţii Constituţionale nu este o victorie pentru Parlament, ci pentru România, care va putea fi reprezentată mai bine în Consiliul European“, a mai precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, într-o declaraţie remisă Mediafax.

Curtea Constituţională (CCR) a respins miercuri, cu majoritate de voturi, constestaţia formulată de preşedintele Traian Băsescu privind legea reprezentării României pe plan extern. Legea, în forma adoptată de Senat, prevede că, în cazul unei neînţelegeri între preşedinte şi premier privind reprezentarea României la Bruxelles, Parlamentul va decide mandatul pentru reprezentatul ţării la Consiliul European.

În urmă cu un an de zile, CCR a decis că preşedintele reprezintă România la Consiliul European, dar îl poate delega pe primul-ministru. În ambele cazuri, preşedintele era cel care stabilea mandatul.

Pe aceeaşi temă:

CCR a încurcat lucrurile pentru Bruxelles. Parlamentul are dreptul să intervină pe mandatul de reprezentare

Ponta: Important este cum ne reprezentăm la Consiliul UE, preşedintele a vândut interesele ţării

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite