Vasile Blaga: Sper să scoatem şapte-opt mandate pentru Parlamentul European

Vasile Blaga: Sper
să scoatem şapte-opt mandate pentru Parlamentul European

Preşedintele PDL, Vasile Blaga. FOTO: Marian Iliescu

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, duminică seară, în cadrul emisiunii de pe B1 TV, că formaţiunea pe care o conduce vrea să obţină un scor de 18-20% la alegerile europarlamentare pentru a-i permite să trimită şapte-opt candidaţi în Parlamentul European.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Eu nu mi-am pus niciun prag. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Ţinta stabilită la Convenţia partidului este de a recâştiga puterea la alegerile generale, dar acest lucru presupune succes la europarlamentare şi succes în campania prezidenţială din toamnă. Un rezultat bun înseamnă undeva de 18-20%. Asta ţinând cont că PDL este cel mai lovit partid din România, şi din faţă, şi din spate, şi din exterior, câteodată şi din interior”, a subliniat preşedintele PDL.

Vasile Blaga a precizat că mizează pe o mobilizare foarte bună a activului de partid în aceste alegeri, chiar dacă a recunoscut, în acelaşi timp, că interesul pentru acest gen de alegeri este scăzut.

Liderul democrat-liberal s-a declarat încrezător în modul în care se va comporta electoratul susţinător al formaţiunii pe care o conduce, mai ales că în ultimul timp PDL a început  să pregătească militanţii.

„Printr-o mobilizare foarte bună şi iată, noi am reuşit să ne mobilizăm doar în ultima lună şi jumătate. Au fost trei mari manifestări ale PDL. Astăzi, 7.000 de colegi din nou au fost în Sala mare a Palatului pentru a-i sprijini pe candidaţii noştri, alături de oaspeţii noştri de onoare, preşedintele PPE şi fostul premier al Moldovei. Sper să scoatem şapte-opt locuri de europarlamentari (...) Îmi doresc foarte tare să intre şi domnul Cionca”, a adăugat Vasile Blaga.

Pe lângă subiectul alegerilor europarlamentare, liderul democrat-liberal a criticat-o pe Elena Udrea pentru modul în care se comportă cu fosta formaţiune din care a făcut parte, precizând că PDL nu exista posibilitatea ca „PDL să fie preluat ostil” după 25 mai. În plus, Blaga a punctat faptul că partidul său urmăreşte să facă opoziţie PSD-ului, nedorind purtarea de conflicte cu alte formaţiuni de dreapta. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: