Adică nu putem şi noi să ridicăm un pic ştacheta? Sigur, putem aprecia în continuare la un om politic aptitudinile cu care operează lucrături interne de partid. Putem să le numim viclenie, şiretenie, inteligenţă nativă sau dobândită – dar în niciun caz competenţă. În lucrături interne de partid, Liviu Dragnea este, indiscutabil, un as - fie şi dacă ne gândim la răbdarea de piton cu care, de vreun an de zile, îl ţine îmbrăţişat pe Victor Ponta, înainte să-l înghită şi să-i regurgiteze apoi rămăşiţele.

Dar ca să-i încredinţezi soarta ţării din poziţia de prim-ministru, alt fel de fapte trebuie să-i cauţi în cazier. Şi nu mă refer aici, câtuşi de puţin, la condamnarea penală pe care o execută în libertate – au făcut-o alţii şi o vor mai face, probabil. Ci la acele fapte pe care le-a săvârşit atunci când a mai avut însărcinări de administrator al bunurilor publice. Din nou, n-o să mă refer la ce a făcut din poziţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman – las teleormănenilor plăcerea să le judece. Mă refer la ce a făcut din poziţia de vicepremier şi de ministru al Dezvoltării şi Administraţiei Publice, pe care a ocupat-o vreme de trei ani cu o susţinere parlamentară copleşitoare. Căci, se pare, unele lucruri au început să fie uitate, iar Liviu Dragnea profită de asta.

A început vijelios, cu regionalizarea, gândită ca o formă de eficientizare a administraţiei publice şi de atragere mai uşoară a fondurilor europene. A propus înfiinţarea a opt regiuni, cărora le-a tot schimbat graniţele după telefoanele pe care le primea de la diverşi baroni locali nemulţumiţi. Înfiinţa regiuni, dar nu desfiinţa judeţele, ceea ce însemna o structură birocratică în plus, între judeţe şi Guvern. Bună eficientizare, nu? Ideea a murit înainte de a deveni măcar proiect.

A urmat descentralizarea – un proiect de lege care a dat măsura plenară a inteligenţei administrative a lui Liviu Dragnea. El n-a făcut decât să ia o structură unitară la nivel naţional şi subordonată Guvernului (mă refer la deconcentratele ministerelor) şi să o despice mecanic în 42 de entităţi care treceau, cu tot cu patrimonii, în subordinea Consiliilor Judeţene. Atât a priceput el din descentralizare, atât a făcut - iar ideile sale au devenit proiect de lege. Sesizată, Curtea Constituţională n-a avut ce recupera din toată maculatura aia şi a declarat legea neconstituţională în întregul ei.

Am avut apoi o bijuterie a gândirii juridice marca Liviu Dragnea – suspendarea aplicării unei legi pe o durată determinată. Este vorba de faimoasa ordonanţă a primarilor traseişti, cărora li s-a permis să demisioneze din partidele în care erau ca să se înscrie în PSD fără să-şi piardă funcţia. Curtea Constituţională a intervenit şi de data asta, a atestat gogomănia – dar era deja prea târziu, PSD îşi umpluse burta cu primari traseişti. Să-i fie de bine domnului Dragnea că i-a ieşit pasienţa – dar n-ar trebui să uităm niciodată când vrem să dăm cuiva putere de legiferare: un om care a putut gândi aşa ceva e în stare să facă multe nefăcute.

În fine, să nu uităm că există la Curtea de Conturi un dosar deja direcţionat către DNA, dar ţinut încă la sertar, care povesteşte multe despre ce a făcut domnul Dragnea cu miliardele pe care a avut voie să le aloce prin simplu ordin de ministru, nepublicabil în Monitorul Oficial. Simt că vom afla de acolo multe şi despre competenţele contabile a domnului Dragnea.

Să mai amintesc de autostrada pe care colegul Dan Şova vroia să i-o ducă până în poarta casei din Alexandria? Sau despre calea ferată de mare viteză dintre Bucureşti şi Constanţa pe care Liviu Dragnea vroia s-o facă după ce a vizitat şi el China şi s-a minunat de ce a văzut pe acolo? Noroc că chinezii sunt oameni serioşi şi nu-şi ţin promisiunile făcute, în cadru festiv, naivilor. (Ponta încă nu s-a prins, el aşteaptă şi acum miliardele chinezilor).

Or fi pesediştii mulţumiţi de prestaţia sa la partid - că n-au altă şansă, decât cu riscul de a păţi ca Valeriu Zgonea. Dar pentru funcţia de premier poate ar fi bine să se gândească la o altă soluţie şi să şi-l păstreze la ei, la partid, pe omul care a lăsat în urma sa atâtea inubliabile borne de incompetenţă.