Se spune că şi ţările bogate (Germania, Anglia, Franţa) au avut şi au avantajul de a găsi o piaţă de desfacere pentru mărfurile lor. E şi nu e adevărat. Nimeni nu a obligat ţările sărace să cumpere mai mult decât le ţine plapuma. Dacă s-au lăcomit, din prostie, neştiinţă sau interese electorale, să dea datoria înapoi.

Dar şi creditorii trebuiau să pună piciorul în prag când datoria externă a unei ţări UE trecea de 60%, prevăzut în criteriile de la Mastricht. Nu să aştepte, ca în cazul Greciei, să ajungă la 180% şi să devină nesustenabilă.

Nu să asiste pasiv la beneficiile sociale, la salariilor şi pensii  suplimentare, la evaziune şi amnistii fiscale, la cheltuieli militare, corupţia şi povara bugetară a unei birocraţii clientelare politic, nereformate în patru decenii de democraţie.

Acum vor plăti, naivitatea şi/sau inconştientă. Nu vor vedea niciodată toţi banii înapoi.

Există riscul ca din proiectul european să se aleagă praful

Exact din cauza datoriilor şi înţelegerii greşite a apartenenţei la UE şi zona euro.

Nu poţi să vii, după ce ai făcut 300 miliarde euro datorie, să spui că vrei independenţa economică. Asta trebuia spus înainte de a lua împrumuturi, eventual să nu iei de loc.

Nu poţi veni acum să spui că lupţi împotriva birocraţiei europene, birocraţie care a fost foarte bună când ţi-a dat banii.

Nu poţi veni acum să spui că nu mai vrei politică de austeritate, după ce ai trăit, bine mersi, pe banii altora.

Toate astea s-au întâmplat pentru că n-au existat reguli clare şi pentru împrumuturi,  şi pentru limita până la care merg suveranitatea şi independenţa economică. 

Este momentul adevărului.

Avem nevoie de un nou proiect, un nou tratat, pentru constituirea Statelor Unite ale Europei. (SUE)

Cu reguli clare, cu avantaje clare pentru cei care aderă la proiect, cu responsabilităţi clare ale guvernelor, cu limitări de suveranitate pntru cei care aderă la Uniune.

Fără independenţa economică, dacă independenţa înseamnă să iei bani împrumut, după care să nu-i mai restitui.

Cu o parte din bugete controlate de un organism comun, european.

Cu serviciile datoriei publice ţinute în frâu de instituţii europene.

După clarificarea condiţiilor şi regulilor, sunt necesare referendumuri naţionale pentru aderarea, sau nu, la SUE.

Cine vrea, bine. Cine nu, adio.

Avantajele SUE ar fi:

·        Piaţa comună a muncii, astfel încât forţa de muncă să poată migra dintr-o ţară în alta.

·        Un guvern SUE unic, cu prerogative clar delimitate.

·        Un buget al SUE comun, folosit după nevoi, de fiecare ţară, sub control SUE

·        Ponderea în instituţiile de control să fie dată de nivelul contribuţiei la bugetul comun, altfel ne întoarcem la evenimente precum cele de azi din Grecia.

·        O monedă şi fiscalitate  unice,  pentru toate ţările care acceptă condiţiile şi tratatul SUE

·        Circulaţia liberă a persoanelor şi mărfurilor în cadrul SUE.

·        Transfer de tenologie, bani, management în proiecte naţionale din ţările mai puţin dezvoltate economic.

·        Un învăţământ superior reglementat unitar, la nivel SUE.

Există deja astfel de exemple, SUA de pildă, din care se pot inspira creatorii viitorului proiect. Nu trebuie reinventată roata.

Şi landurile germane au o oarecare independenţă, după cum în probleme  esenţiale ascultă de guvernul central.

Aşa ceva trebuie imaginat şi pentru noul proiect SUE.

Altfel, dacă UE şi zona euro se prăbuşesc acum, fără a pune ceva în loc, datorită grecilor şi altor partide populiste din Franţa, Spania, Italia, există riscul ca acest proiect să dispară  pentru următorii 50-100 de ani.

Cine pierde? Cei care au acum gura mare, şi nu mai vor să dea înapoi banii împrumutaţi.