Goţiu, către Barna, după lansarea discuţiei despre doctrina partidului: Demisionează dacă mai mult de 50% din membrii USR nu-şi asumă documentul?

Goţiu, către Barna, după lansarea discuţiei despre doctrina partidului: Demisionează dacă mai mult de 50% din membrii USR nu-şi asumă documentul?

Dan Barna, Mihai Goţiu, Dragoş Dinulescu şi Dumitru Stanca Foto Iulian Bîrzoi

Senatorul USR Mihai Goţiu i-a transmis, vineri seară, un mesaj lui Dan Barna, după lansarea discuţiei despre doctrina partidului:”Dacă mai mult de 50% dintre membrii USR nu-şi asumă documentul, îţi vei prezenta demisia?” Goţiu afirmă că, în loc să se pregătească de alegeri, USR pierde vremea, iar oamenii vor fapte, nu etichete, scrie News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

”D-le preşedinte al USR, Dan Barna, dragă coleg Dan,

Ne bat alegerile locale şi anticipatele la uşă, cei care ne-au acordat încrederea aşteaptă de la noi să lansăm în dezbatere publică programul de guvernare, iar tu şi apropiaţii tăi din USR aveţi vreme de pierdut cu referate şi documente doctrinare, redactate (cel mult) la nivelul unui seminar din primul an de facultate? Ţara asta are nevoie de politici de guvernare, locale şi naţionale, nu de cartoane şi etichete. Se miră unii colegi că am ajuns pe la 11-12% în sondajele de opinie. Păi cum să nu ajungem la un asemenea scor când ne ocupăm de aşa ceva?”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Mihai Goţiu, întro postare intitulată ”Mesaj pentru preşedintele USR, cu ocazia lansării publice a documentului legat de «clarificarea» noastră ideologică şi etichetarea «de centru-dreapta»”.

Goţiu afirmă că, ”anti-sistem sunt oamenii care au ieşit în stradă, în mod constant, după 2012, când cu protestele pentru sănătate, 2013, pentru Roşia Montană, 2014, pentru dreptul la vot al cetăţenilor din Diaspora, 2015, după Colectiv, 2015 şi 2019, pentru păduri, după 2017, pentru Justiţie”.

„Îi reprezentăm cu adevărat pe aceşti cetăţeni, pentru a pretinde cu adevărat că suntem anti-sistem? Dane, te rog citeşte Proclamaţia de la Câmpeni (din toamna lui 2013), Declaraţia de la Cluj, asumată în faţa a peste 25.000 de protestatari, pe 14 noiembrie 2014, Carta Albă a Bunei Guvernări, din primăvara lui 2012. O să constataţi că nu scrie nimic acolo despre stânga, despre dreapta, centru-dreapta, conservatorism, centru-stânga şi aşa mai departe. Sunt, însă, revendicările şi cauzele celor care au demonstrat că sunt anti-sistem: de la sănătate, educaţie, mediu, justiţie, reformă politică, cercetare, cultură, drepturi civile şi sociale, dincolo de orice etichetă sau ideologie. Avem de ales dacă vrem să-i reprezentăm pe aceşti cetăţeni (şi da, atunci suntem anti-sistem) ori doar ne lipim o etichetă şi pretindem că-i reprezentăm”, mai scrie Goţiu.

Senatorul i se adresează direct lui Dan Barna: „Dane, te întreb pe tine şi pe colegii care susţin asta: dacă mai mult de 50% dintre membrii USR nu-şi asumă documentul acesta (nota bene, avem deja o Cartă a Valorilor USR adoptată), îţi vei prezenta demisia pentru că ne-ai făcut să pierdem vremea? Sau dacă 50%+1 ori poate 60% şi-l asumă, ce faceţi cu restul membrilor USR, fie că sunt 49,99%, fie ”doar” 40% ori 30%? Îi/ne daţi afară pentru că ”nu corespund/corespundem ideologic”? De-asta v-aţi ”intrat în mână cu exluderile şi suspedările de la sfârşitul anului trecut?”

„Mă aşteptam ca măcar atât să fi învăţat după eşecul major al Ciudadanos (partenerul nostru din Spania în Renew Europe), partid care, taman după o asemenea ”clarificare ideologică” a suferit un dezastru la alegerile de la sfârşitul anului trecut, la ani lumină de scorul pe care îl obţinuseră câteva luni mai devreme, la europarlamentare. Sper, până nu e prea târziu, să înţelegi ce aşteaptă, cu adevărat, oamenii de la noi. Fapte, nu etichete”, a mai scris Mihai Goţiu.

Deputatul USR Cătălin Drulă a anunţat, vineri, că în cadrul partidului se lucrează la proiectul pentru acest an şi peste o lună conducerea formaţiunii va lua mandat de la membrii de partid pentru asumarea doctrinei centru-dreapta modern. El a precizat că această doctrină reprezintă o sinteză între liberalismul european şi puterea comunităţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: