Proiectul conţine obiectivele şi strategia pentru perioada 2018-2030, precum şi şapte domenii tematice cu obiective şi acţiuni (cariera didactică, echitatea, profesionalizarea managementului educaţional, învăţământul profesional şi tehnic, învăţământul superior, educaţia timpurie, evaluarea).  Nu voi prezenta detalii, căci, deja, au fost efectuate în alte texte din Adevărul. Voi spune câteva cuvinte despre nevoia de îmbunătăţire a proiectului, iar apoi câteva idei despre implementarea proiectului.

Aşa cum spuneam, proiectul arată uriaşa rămânere în urmă a educaţiei, faptul că la toate capitolele educaţia a ajuns la un nivel periculos de jos, care, după opinia mea (exprimată de mai mulţi ani în articolele pe care le-am scris), educaţia (a se citi: lipsa educaţiei) a ajuns să reprezinte atentat la siguranţa naţională a României. Nu am în vedere numai analfebetismul funcţional, rata abandonului, competenţe scăzute de citit şi scris, ponderea scăzută a învăţării pe tot parcursul vieţii, rata tot mai mare de emigraţie (locul doi în lume), numărul de mămici minore (locul unu în Europa), violenţa în şcoli, dar mai ales faptul că elevii, studenţii, precum şi familiile lor sunt lipsite complet de orice fel de speranţă că lucrurile s-ar putea îmbunătăţi în sistemul naţional de educaţie. Lipsa de speranţă este după mine faptul cel mai grav, cel care determină multe din (dacă nu cumva toate) aceste rezultate negative înregistrate de noi la toate capitolele.

Pus în practică în forma aceasta, obiectivele şi măsurile vor reuşi să îmbunătăţească câte ceva din educaţie, dar vor menţine decalajul uriaş în raport cu educaţia europeană.

Trebuie bine subliniat un lucru: proiectul este rodul muncii a mii de oameni, majoritatea voluntari, membri ai unor instituţii din educaţie şi organizaţii non-guvernamentale, cei care şi-au pus energia şi competenţele în slujba unei idei minunate, aceea de a pune umărul la salvarea educaţiei. Din acest punct de vedere, proiectul este mai mult decât lăudabil. Toată lumea, începând de la iniţiator, şi până la participanţi, merită să fie apreciaţi.

Principala nevoie de îmbunătăţire a documentului vine (tot) pe linia înapoierii. Pus în practică în forma aceasta, obiectivele şi măsurile vor reuşi să îmbunătăţească câte ceva din educaţie, dar vor menţine decalajul uriaş în raport cu educaţia europeană. Am în vedere, aşadar, lipsa de legătură a proiectului „România educată“ cu orice fel de strategie şi politică europene din domeniul educaţiei. Proiectul nu a beneficiat, după câte se pare, de expertiza unor specialişti competenţi în domeniul politicii europene din domeniul educaţiei.

Spun asta pentru că Uniunea Europeană, atât dacă avem în vedere Parlamentul European, dar şi Comisia sau Consiliul, are o strategie bine definită, cu politici clare, cu programe, cu fonduri de miliarde (subliniez: miliarde) de euro în domeniul educaţiei. Voi da un singur exemplu, şi astfel voi trece la a doua nevoie de îmbuntăţire a proiectului: nevoia de informatizare şi digitalizare a educaţiei.

Din păcate, proiectul propune prea puţin (la nivel de insuficient) în aceste domenii capitale nu numai pentru România anului 2030, dar şi pentru România anului 2018. În condiţiile în care 65 la sută din meseriile de peste 20 de ani nici măcar nu s-au inventat, România are nevoie mai mare decât oricând să se racordeze cu educaţia informatizată şi digitalizată. Or, pentru asta avem nevoie de cursuri (introduse încă din clasa a doua, când copiii pot citi), de folosire a calculatorului, de informatică, de inteligenţă artificială, robotică etc, astfel încât, treptat, pe fiecare nivel, elevii să dobândească competenţe digitale tot mai avansate. În plus, este nevoie ca dascălii să aibă asemenea competenţe, căci ei sunt centrele educaţiei, au nevoie de materiale, sprijin logistic, cursuri de perfecţionare, fonduri suficiente şi multe alte lucruri despre care în Proiect nu se face nici cea mai mică vorbire. În plus, este nevoie ca educaţia să fie făcută sau asistată de către tehnologia informatică, documentele de avaluare, dar şi cele de evidenţă a elevilor şi studenţilor, să fie complet informatizate.

Elevii şi studenţii români au nevoie să înveţe să fie mândri că sunt europeni, că fac parte din spaţiul cel mai liber şi cel mai democratic din lume.

Tot sumar, voi aborda problema implementării. Din păcate, proiectul este pândit pe pericolul politizării. Fie că preşedintele Iohannis va reuşi să se pună de acord cu partidele politice, fie că numai unele partide (de opoziţie) vor prelua idei de aici sau vor accepta proiectul ca atare, Proiectul depinde de fapt de guvernanţii de azi. Or, coaliţia PSD-ALDE-UDMR nu are nici un interes să promoveze proiectul. Dimpotrivă, găseşte în el argumente de a-l respinge din start. Voi numi unul singur: Proiectul propune reformarea inspectoratelor şcolare. Dar, a schimba (mai rău, a desfiinţa, după cum susţine Proiectul) pe cineva care se crede, şi chiar este, egalul lui Dumnezeu pe pământ, este un lucru atât de greu de realizat încât nici măcar nu e cazul să insistăm cu detalii. În plus, coaliţia de guvernare vrea subordonarea educaţiei, nu numai de către eternul ministru Ecaterina Andronescu, dar, în general, PSD ştie că orice familie din România are legătură cu educaţia, deci, că e nevoie să ţină acest sistem sub control strict. Orice va propune PSD va fi ca un fel de schimb: dă cu o mână (o mărire de salariu, de exemplu) ca să ia cu două mâini. În nici un caz PSD nu va dori reformarea sistemului de educaţie, aşadar, în nici un caz nu va dori să implementeze Proiectul „România educată“. Interesul ministrului educaţiei este de a schimba o lege pe care o urăşte de şapte ani, iar asta se va petrece în următoarele două-trei luni, nicidecum să implementeze un proiect iniţiat de preşedintele Iohannis.

Proiectul nu spune nimic despre minorităţi (privit în general, este o lipsă; în context politic actual, este deopotrivă avantaj şi dezavantaj pentru Proiect, căci UDMR nu va aprova în veci un Proiect care nu aduce vreo îndeplinire a unor nevoi politice ale sale), despre drepturile omului sau nevoia de educaţie civică în valorile fundamantale ale identităţii noastre de europeni. La baza educaţiei ar trebui să nu fie uitate valorile pe care s-a clădit Uniunea Europeană (respectarea demnităţii, libertatea, egalitatea, democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului). Elevii şi studenţii români au nevoie să înveţe să fie mândri că sunt europeni, că fac parte din spaţiul cel mai liber şi cel mai democratic din lume.