PMP pregăteşte infuzia cu primari PDL

PMP pregăteşte infuzia cu primari PDL

Eugen Tomac şi Elena Udrea au fost urmaţi în PMP de mai mulţi parlamentari PDL

Liderii Partidului Mişcarea Populară încearcă să atragă în partid cât mai mulţi primari PDL, după ce au strâns 15 parlamentari veniţi pe aceeaşi filieră

Ştiri pe aceeaşi temă

Partidul Mişcarea Populară (PMP) a reuşit, în numai câteva zile de la intrarea oficială pe scena politică, să înregimenteze încă 10 parlamentari, toţi veniţie pe culoarul PDL. „În acest moment avem 15 parlamentari şi este un lucru extrem de important“, a spus Eugen Tomac, preşedintele interimar al formaţiunii.Tonul plecărilor din PDL l-a dat Elena Udrea, care a fost rapid urmată de încă opt colegi deputaţi: Camelia Bogdanici, Florin Secară, Dragoş Gunia, Florin Gheorghe, Florin Popescu, Daniel Geantă, Petru Movilă si Adrian Gurzău.

„În martie făceam 24 de ani de când eram membru în PDL. Au fost însă perioade foarte grele pentru mine în partid în ultimii ani şi în ultimul an. PMP se prezintă ca un partid în care am încredere că îmi pot pune în practică proiectele. Nu-mi place să părăsesc singurul partid din care am făcut parte, dar vreau să pot face ceea ce am promis alegătorilor mei“, a explicat Petrică Movilă. „Aşa cum le-am spus şi celor care m-au votat, am intrat în politică pentru a duce mai departe proiectele începute de preşedintele Traian Băsescu, ori nu puteam să fiu consecvent decât trecând la PMP“, şi-a motivat plecarea deputatul Florin Secară. Ultimilor veniţi li se mai adaugă Valerian Vreme, Clement Negruţ, Mihaela Stoica şi Eugen Tomac, plecaţi din PDL imediat după Congresul partidului de anul trecut.

Fără grup parlamentar
În acest moment, PMP numără 13 deputaţi şi ar putea să-şi constituie un grup parlamentar de sine stătător. „Un grup parlamentar este format din minimum 10 deputaţi“, spune articolul 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Singura problemă este că noul grup parlamentar nu poate fi botezat PMP, ci va rămâne în continuare grupul independenţilor.

„În cazul constituirii de noi grupuri parlamentare, acestea sunt prezentate plenului de către liderii lor, la începutul sesiunii parlamentare“, mai spune regulamentul Camerei. Or, astăzi, când începe sesiunea parlamentară, noii parlamentari ai Mişcării Populare abia pot să-şi prezinte demisiile. „Ei au anunţat că au trecut la PMP, dar nu au demisionat de facto. Când îşi vor anunţa demisia în plen, lucrările Camerei vor fi deja în desfăşurare. Nu mai au cum să-şi facă grup propriu“, a spus Florin Iordache, fost vicepreşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Înfiinţarea unui nou grup parlamentar, al PMP, va putea fi anunţat abia la începutul sesiunii din toamnă.

Pe lângă cei 13 deputaţi, PMP mai numără şi doi senatori: Ciprian Rogojan, cunoscut ca „Cici“ de la Sistem, şi Andrei Voloşevici. Pe lângă cei anunţaţi oficial, îşi mai pregătesc valiza deputatul Teodor Paleologu şi fostul ministru al Economiei  Ion Ariton.

Următoarea miză: primarii
Cu 15 parlamentari veniţi din PDL, lideriii PMP încearcă să-şi consolideze organizaţiile din teritoriu cu ajutorul primarilor democrat-liberali. Conform legii, primariii îşi pierd mandatul dacă demisionează din partidul pe listele căruia au candidat. Însă conducerea PMP a pregătit o portiţă pentru a evita, subtil, legea. Conform unor surse politice, mai mulţii primari PDL se vor înscrie în fundaţia Mişcarea Populară.

În acest fel, nu-şi vor pierde mandatul, iar conducerea PDL va fi forţată să-i excludă şi, astfel, vor primi cale liberă către partidul patronat din umbră de Traian Băsescu. Primele semne au fost date deja. Sâmbătă, de la şedinţa colegiului director al PDL, au lipsit primarul Clujului, Emil Boc, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, toţi lideri cu greutate ai partidului. Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a participat la şedinţă, dar a anunţat că s-a înscris de mult în fundaţia Mişcarea Populară.

Întrebată dacă absenţa lui Emil Boc, Elena Udrea răspuns: „Să zicem că poate fi un semn pentru PDL sau pentru conducerea actuală a PDL“. De partea cealaltă, Vasile Blaga nu s-a impacientat. „Domnul Boc nu a aparticipat de regulă la şedinţele Colegiului Director. Domnul Boc a fost invitat în calitate de fost preşedinte al partidului, pentru că s-a introdus această prevedere în statut la BPN“, a spus Blaga.

Alte tatonări
Alţi membri PDL din rândul doi se încălzesc de plecare. „Trei consilieri judeţeni şi zece primari din judeţul Bacău vor trece la Partidul Mişcarea Populară“, a ajnunţat Gabriel Berca, membru PMP. De asemenea, un număr important de consilieri locali, dar şi mai multe organizaţii locale ale PDL Mehedinţi se pregătesc să facă pasul către PMP. A contribuit reţeaua de corespondenţi „Adevărul“.

Citeşte şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările