Noi consulate în Londra şi Paris. Aurescu: „Am pus accentul pe redimensionarea şi modernizarea reţelei consulare a României”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan AurescuFOTO: Mediafax
Bogdan AurescuFOTO: Mediafax

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a precizat în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri, că în luna august vor fi operaţionalizate Consulatul General de la Londra şi Paris urmate, în cea de-a doua parte a anului, de consulate în Nantes, Belfast şi Salzburg.

Bogdan Aurescu a prezentat, în cadrul şedinţei de Guvern, o notă de informare cu privire la seria de măsuri care vizează redimensionarea şi modernizarea reţelei consulare a României”. 

În luna august vor fi operaţionalizate Consulatul General de la Londra şi Paris, iar în cea de-a doua partea a anului cele de la Nantes, Belfast şi Salzburg. 

„Deja putem informa că în acest an au fost operaţionalizate Consulatele Generale de la Chişinău, de la Madrid şi de la Roma; de asemenea, deja anul trecut Consulatul de la Melbourne a fost, şi el, operaţionalizat, iar în perioada următoare, şi anume în luna august, se va operaţionaliza Consulatul General de la Londra şi cel de la Paris. De asemenea, în a doua parte a anului, Consulatul General de la Nantes şi, respectiv, Biroul Consular de la Belfast, respectiv, Consulatul General de la Salzburg, până la finalul anului” , a precizat Bogdan Aurescu în şedinţa de Guvern.

Ministrul de Externe a adăugat faptul că au fost luate măsuri pentru o mai bună organizare a consulatelor mobile. Planul de acţiune include 161 de misiuni, iar până în prezent au fost efectuate 87. 

„De asemenea, am luat măsuri pentru organizarea mai bună a acelor consulate mobile, itinerante. În acest an, am prevăzut în Planul nostru de Acţiune 161 de astfel de misiuni, dintre care deja s-au efectuat 87, care au prestat deja 21.502 servicii consulare” , a adăugat ministrul de Externe. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite