Moarte opoziţiei constructive!

Nesfârşită e ipocrizia puterii. Ea nu poate fi egalată decât de cea a opoziţiei. Ce mai, e o întrecere socialistă pe ramură!

Ideile năstruşnice, ca şi fantomele, au darul să bântuie nu numai prin Europa, dar şi pe lângă casa omului. Nu ştiu dacă îşi mai aduce aminte cineva geniala invenţie a lui Ion Iliescu, „guvern de largă uniune naţională“, cu care ne împuiaseră capul ziarele oficioase şi televiziunea liberă. Conceptul, că altfel nu-i pot spune, suna cam aşa: „Noi, adică bătrânul edec şi colaboratorii apropiaţi din judeţe, conducem ţara, iar voi toţi, adică fraierimea responsabilă, ridicaţi mâna şi aprobaţi.“ De fiecare dată când se schimbă calimera, cei aflaţi în şa fac cu ochiul celor care tocmai au căzut de pe cal. De curând însă, am auzit, chiar din gura proaspetei Opoziţii, aceeaşi balivernă, într-o nouă prezentare. Cele două tabere PDL, care se acuză reciproc de trădare, au, fiecare în parte, obsesia „opoziţiei constructive“. Să traducem: „Spre deosebire de ticăloşii aflaţi la putere, noi vom analiza la sânge conţinutul legilor şi ordonanţelor din Parlament şi ceea ce e bun vom aproba, iar ceea ce e rău vom critica. Asta se cheamă dragoste de ţară. Guvernul se poate baza pe sprijinul nostru responsabil.“

Pentru cei nu prea duşi la biserică, pare super. Dar nu e decât vechea marotă a anilor '90. Ca să pricepeţi mai bine ipocrizia (şi nu mă refer aici la una dintre tabere, ci la clasa politică, în general), am să dau exemplul bugetului votat şi parafat de curând. USL a promovat unul care seamănă, bucăţică tăiată şi fasonată, cu cel de anul trecut. Un buget de criză, strâns la pungă. Austeritate, frate! După ce îl parcurgem, ne prindem că guvernanţii i-au "copiat" pe foşti. Deci gălăgia a fost de pomană. Nu sunt bani (şi nimeni nu se scarpină în creştet de ce nu sunt sau cum ar putea fi înmulţiţi). Nu-s şi pace. Vorbăraia despre risipă, iresponsabilitate şi incompetenţă nu valorează nici cât o ceapă degerată. Bun. Asta am înţeles-o, deşi cam greu. Ce urmează e de domeniul sf-ului. Actuala Opoziţie introduce 10.000 de amendamente, pe care le copiază, şi ea, după cele formulate de foştii opozanţi. Na, săturaţi-vă!

Să deschidem ochii larg şi să eliminăm ideologia parazitară dintre circuitele nervoase. Ce-avem noi aici? O revelaţie. Ori bugetul de anul trecut a fost unul corect, iar argumentele contra sunt nule şi neavenite, ori cel de anul acesta e unul prostesc şi aceleaşi amendamente sunt corecte. Dacă ne mai sforţăm o dată, putem spune o gogomănie la fel de adevărată: bugetul de anul trecut a fost unul prost, iar cel de anul ăsta e unul bun. Ce nu se poate înţelege cu niciun chip e de ce amendamentele de anul trecut au fost bune, dar anul ăsta, deşi identice, nu? Dar şi mai de neînţeles e cum poate prelua un partid discursul celuilalt pentru a se împăuna cu el şi cum se poate ca propriul program sau doctrină să devină un gunoi?

O vorbă românească spune că nu e prost cel care cere, ci cel care dă. Partidele ne cer votul. Ştiu ele ce ştiu. Scriind acest articol, sper să vă fi putut convinge că nu există ideologie în România. Nici viziune, nici program, nici doctrină. Papagal, da. Interes, da. Înfrăţirea afacerilor, da. De aceea, vă dau un sfat (dezinteresat): nu mai puneţi botul la propagandă. Puterea e la butoane. Opoziţia vrea şi ea. Nu există „opoziţie constructivă“ şi nu va exista vreodată. Rolul ei e să ciocănească, zi de zi, carapacea majorităţii, până o crapă. Restul (principiile, adică) e vrăjeală!