UPDATE Toţi miniştrii propuşi prezenţi la audieri au primit aviz pozitiv. Vasile Dâncu va fi audiat marţi dimineaţă

UPDATE Toţi miniştrii propuşi prezenţi la audieri au primit aviz pozitiv. Vasile Dâncu va fi audiat marţi dimineaţă

Miniştrii propuşi de Cioloş vor fi audiaţi luni în comisiile de specialitate. FOTO Colaj Adevărul

Toţi cei 22 de miniştri au fost avizaţi pozitiv în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Deputaţii şi senatorii au respectat cu sfinţenie directiva de partid chiar şi în cazul Cristinei Guseth, ministrul propus pentru Justiţie, care a fost pusă la zid în timpul audierilor, dar care, apoi, a primit aviz favorabil, pentru ca apoi premierul desemnat Dacian Cioloş să anunţe retragerea, urmând să vină cu o nouă propunere marţi dimineaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru majoritatea miniştrilor propuşi de Dacian Cioloş audierile de luni n-au fost decât un interviu fără nicio miză, pentru că partidele s-au înţeles de la bun început să susţină noul Guvern, aşa că parlamentarii din comisiile de specialitate au pus doar întrebări de complezenţă. A existat, totuşi, un caz aparte. Ministrul desemnat pentru Justiţie, Cristina Guseth, a fost pur şi simplu umlilită de câţiva parlamentari din Comisiile Juridice, care s-au poziţionat în această legislatură mai mult de partea infractorilor decât de partea legii. Printre aceştia: Şerban Nicole, fostul avocat al lui Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru corupţie, Ruxandra Jipa, care l-a miruit pe Dan Şova în ziua în care a fost salvat de procurori, şi Eugen Nicolicea, care a încercat să modifice Codul Penal în beneficiul condamnaţilor. Grobianismul lui Şerban Nicole a mers atât de departe încât i-a spus unei colege din Comisia Juridică, în şoaptă: „Mai bine punea o poză şi apărea ea în chiloţi“, făcând trimitere la cazul ministrului desemnat pentru Sănătate, Andrei Baciu, retras după numai câteva ore din Guvern. „Este o srcină grea. O să rămân, în pofida acestei umilinţe“, a spus Cristina Guseth, la final. Premierul desemnat Dacian Cioloş a hotărât luni seară să o retragă pe Cristina Guseth din fruntea Ministerului Justiţiei, în urma prestaţiei mult sub aşteptări pe care a avut-o în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Azi, plenul reunit al Parlamentului va da votul final pentru Cabinetul Cioloş, însă nu va exista nicio emoţie, din moment ce partidele au bătut palma. 

Interne - Urmaşul lui Oprea va folosi coloana legal
 
Petre Tobă, propunerea pentru ministerul Afacerilor Interne, a primit aviz favorabil în unanimitate din partea Comisiilor de Apărare. La ieşirea de la audieri, Tobă a fost întrebat dacă va folosi coloană oficială, aşa cum făcea fostul ministru al Internelor, Gabriel Oprea, „O să fac exact aşa cum prevede legea. Deci, legea prevede ca atunci când este nevoie de o deplasare - pentru deplasarea în situaţii de urgenţă- să poată să fie însoţire, iar atunci când echipajul de poliţie rutieră face parte din dispozitivul de escortă al demnitarului, poate să meargă pentru a fluidiza activitatea de deplasare a acestuia“, a spus, încâlcit, Tobă 
 
Externe - Lazăr Comănescu nu vrea imigranţi
 
Lazăr Comănescu, propunerea pentru  portofoliul Externelor, a primit aviz favorabil cu o majoritate covârşitoare: 40 de voturi „pentru“, unul „împotrivă“ şi o abţinere. „Parteneriatul strategic cu SUA este esenţial pentru România. Pentru a ne putea afirma ca un actor cu rol semnificativ în UE şi NATO, trebuie să pornim de la ce facem, cum facem şi ce putem să facem în vecinatatea noastră. O afirmare mai puternică a României în regiune  poate să aiba loc şi trebuie să aibă loc“, a spus Comănescu în timpul audierilor. La sfârşit, a făcut referire şi la cotele obligatorii de imigranţi:  „Nu poţi să vorbeşti de solidaritate atunci când cineva încearcă să te oblige un lucru“.
 
Apărare - Mihnea Motoc vrea banii promişi la Apărare
 
Diplomatul Mihnea Motoc, ministru desemnat portofoliul Apărării Naţionale, a trecut cu unanimitate de voturi şi s-a declarat optimist în privinţa creşterii bugetului la Apărare. „S-a discutat foarte mult de obiectivele de alocare bugetară, obiectivul ultim fiind acela de a trece la 2% alocare din PIB începând cu 2017, pentru următorii zece ani“, a spus Motoc, la audieri. În plus, acesta a subliniat preblemele de securitate externă ale României. „Vorbim de ameninţările de pe flancul estic, dar şi ameninţările de la sud, cum e presiunea migratorie generată de zonele e conflict“, a precizat Motoc. 
 
Finanţe - Dragu, de acord cu pomenile electorale
 
Aviz favorabil a primit şi ministrul propus pentru portofoliul Finanţelor, Anca Dragu, cea care a fost susţinută în unanimitate de partide. Printre obiectivele sale imediate fiind finalizarea bugetului pe 2016. „Prioritate mea este aceea de a asigura predictibiliate. Ar fi neserios să modificăm un Cod Fiscal care a fost atât de intens dezbătut“, a spus ministrul propus. Proba de foc a fost legată de tema creşterii salariilor bugetare făcută de guvernul Ponta pe ultima sută de metri. „Ele vor fi păstrate acolo Acest proiect de buget va trebui să fie realizat luând în considerare cadrul fiscal existent. De aceea, toate aceste masuri trebuie să existe în buget“, a conchis Dragu. 

Justiţie - Guseth, audieri cu scântei

Ministrul propus pentru Justiţie, Cristina Guseth, a primit aviz favorabil, fiind înregistrate doar şase voturi „împotrivă“ şi şase abţineri. „Ceea ce mă recomandă este vocaţia în ceea ce priveşte apărarea statului de drept“, a spus Guseth cu referire nemulţumirile legate de faptul că nu are studii juridice. În plus, ministrul propus a punctat şi unul dintre obiectviele sale: „Vreau să contribui la consolidarea rolului ÎCCJ în ceea ce priveşte modificarea jurisprudenţei“, a adăugat Guseth.

Întrebată de finul fostului premier Ponta, Marius Manolache, cum va soluţiona problema ofiţerilor acoperiţi Justiţie, Guseth a răspuns, însă fără a da soluţia: „Magistraţii fac o declaraţie în care spun că nu sunt ofiţeri acoperiţi“. Un al social-democrat, Şerban Nicolae, criticat-o pentru atitudinea din sală. „Aţi privit numai spre camerele de luat vederi“, a spus Nicolae care în final i-a făcut şi o recomandare: „Sper să renunţaţi la nominalizare şi să continuaţi să apăraţi statul de drept ca ong-istă“, a subliniat senatorul PSD. Iniţial, parlamentarii PSD au vrut să dea aviz negativ, însă au fost întorşi de Marian neacşu, liderul deputaţilor PSD.
 
Agricultură - Irimescu şi„ kurtos-ul“ românesc
 
Comisiile parlamentare pentru Agricultură au dat aviz pozitiv, în unanimitate, pentru Achim Irimescu, tehnocrat propus pentru funcţia de ministru al Agriculturii. Irimescu vrea să înregistreze „kurtos kolac-ul“ ca produs tradiţional românesc, dar şi salamul de Sibiu, telemeaua de Ibăneşti şi peştele Novac Afumat. „Am vorbit în acest sens (n.r. - în ceea ce priveşte kurtos kolac – ul) cu oficialii din Ungaria şi am stabilit de comun acord că este produs românesc, dar nu am găsit până acum o asociaţie care să-l promoveze“, a afirmat Irimescu la audierile comisiilor parlamentare pentru Agricultură.
 
Transporturi - Dan Marian Costescu şi provocarea CFR Marfă
 
Ministrul desemnat pentru portofoliul de la Transporturi, Dan Costescu, a primit,  de asemenea, a trecut şi el fără emoţii de comisii. „La CFR Marfă este vital să se continue procesul de privatizare, dar nu cu orice preţ. Nu putem să ne batem joc, să dăm o companie care este acum pe pierdere. Va trebui să vedem în ce stadiu este compania, să facem o evaluare şi să decidem, împreună cu colegii, cu care dintre metodele propuse — cu investitor strategic, listare la bursă — vom merge mai departe. Este una dintre priorităţile noastre“, a spus Costescu.
 
Sănătate - Educaţie pentru sănătate
 
Propunerea de ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş,care l-a înlocuit peste noapte pe tânărul medic Andrei Baciu, a obţinut avizul pozitiv fără emoţii.  „Vă spun cu tărie că sunt de părere că un program de educaţie pentru sănătate poate fi realizat. Educaţia pentru sănătate nu este un slogan. Această componentă pregăteşte viitorii pacienţi sau potenţiali pacienţi pentru a şti când să se prezinte la medic, pentru a şti ce trebuie să facă pentru a nu se imbolnavi. Toate acestea vor scuti bugetul de o mare cheltuială“, a spus Achimaş la audieri.
 
Vicepremier şi Economie - Costin Borc a venit nepregătit
 
Costin Borc, propunerea pentru portofoliul Economiei şi un post de vicepremier, a primit 44 de voturi „pentru“. Însă acesta a fost în dificultate de parlamentari pe tema mineritului. „Am încercat să mă pun la curent cu dosarele, dar este încă o cunoaştere de la distanţă. Sunt profund impresionat de colegii mei directori din minister care au venit cu mine, care sunt bine puşi la punct“, a spus Borc în încercarea a de a evita întrebările încuietoare. Întrebat dacă e cetăţean american, dat fiind că a trăit mai mulţi ani în SUA, aBorc a răspuns că  e cetăţean român şi „e mândru de acst lucru“.
 
Vicepremier şi Dezvoltare Regională - Vasile Dâncu a ajuns la spital
 
Ministrul desemnat al Dezvoltării Regionale şi vicepremier în Guvernul Cioloş, Vasile Dâncu, nu s-a prezentat la audieri la ora convenită. „Preşedintele Valeriu Zgonea a informat că Vasile Dâncu, din motive personale, nu poate fi prezent în această seară“, a anunţat liberalul Victor-Paul Dobre. Lui Dâncu i s-ar fi făcut rău în urma unei căderi de calciu, chiar înainte de audieri şi a fost dus la cabinetul medical din Parlament. Ulterior, sociologul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Universitar. Sociologul va fi audiat marţi dimineaţă. 
 
Muncă - Îngrijorarea lui Moarcăş
 
Claudia Moarcăş, ministrul propus pentru portofoliul Muncii, a primit aviz pozitiv în unanimitate. Moarcăş chiar s-a speriat de susţinerea pe care i-au acordat-o parlamentarii. „Doresc să vă mulţumesc tuturor şi să vă mărturisesc că ma îngrijorează unanimitatea pe care mi-aţi acordat-o, pentru că asta înseamnă că răspunderea pe care eu însumi mi-am impus-o, când am acceptat să fiu nominalizată, este dublată de către dumneavoastră. Sper să fac faţă, asta pot să îmi asum“, a spus viitorul ministrul al Muncii.  
 
Diaspora - Dan Stoenescu se bazează pe presă
 
Ministrul propus pentru Relaţiile cu românii de pretutindenti, a obţinut 39 de voturi „pentru“ şi patru voturi „împotrivă“. „Sunt profund conştient de situaţia românilor din Ucraina, atât în Basarabia de Sud, actuala regiune Odesa, cât şi în Bucovina de nord şi Maramureşul istoric. Este una dintre priorităţile noastre în cadrul departamentului“, a afirmat Stoenescu. Pentru promovarea viziunii sale, ministrul propus se va baza şi pe media. „Ne vom concentra pe sprijinirea mass-mediei de limba română ca factor de menţinere a identităţii naţionale“, a mai spus Stoenescu.
 
Energie - Grigorescu vrea căldură pentru bucureşteni
 
Victor Vlad Grigorescu, propus ministru al Energiei în Guvernul Cioloş, a primit aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare. Aleşii l-au votat în unanimitate, fiind mulţumiţi de răspunsurile tehnocratului legate de funcţionarea Electrica sau de producţia de cărbune. Nici subiectul încălzirii locuinţelor Capitalei pe timp de iarnă nu a fost ocolit. Grigoreascu a precizat  că urmeză să convoace comandamentul de iarnă pentru a analiza situaţia RADET - ELCEN.  
 
Relaţia cu Parlamentul - Cel mai lăudat ministru 
 
Propunerea pentru ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur, s-a bucurat de susţinerea absolută a aleşilor din comisiile reunite de specialitate, acesta fiind votat în unanimitate, de unii parlamentari chiar cu două mâini. „Sunt emoţionat că mă aflu aici în faţa dumneavoastră. Ştiţi activitatea mea“, a spus Bucur, persoană care deţine până la învestire funcţia de şef serviciu al Comisiei Juridice din Parlament. „Îl felicit pe candidat. Să te ţină puterile şi să nu-ţi pierzi simţurile“, a fost recomandarea senatorului Ioan Chelaru. De asemenea, senatorul Eugen Nicolicea a subliniat că Ciprian Bucur e cea mai bună alegere a lui Cioloş.
 
Sport - Elisabeta Lipă, pesimistă
 
Propunerea pentru Ministerul Tineretului şi Sportului a fost avizată pozitiv de comisiile reunite de specialitate.  Fosta canotoare a precizat că nu are cum să realizeze proiecte spectaculoase. „Mă onorează nominalizarea pentru funcţia de ministru. Am o datorie de suflet să onorez sportul românesc şi din această postură. În 24 de ani de sport am dovedit că sunt naţionalistă, că iubesc această ţară. Am plâns când am auzit imnul intonându-se. Am un regret că dintre cele şase participări la Jocurile Olimpice nu am reuşit la ultima, la Beijing, să obţin medalia de aur. De-alungul timpului am colaborat cu MTS, iar din 2004 am hotărât să mă integrez în structurile Ministerului de Interne pentru că îmi place uniforma şi performanţa pleacă întotdeauna de la ordine şi disciplină. Nu avem cum să realizăm proiecte spectaculoase, proiectele Tineretului şi Sportului trebuie să aibă o cursivitate comună. Trebuie să meargă mână în mână", a spus Lipă.
 
Mediu, Ape şi Păduri - Mediul să nu mai fie Cenuşăreasă
 
Un aviz favorabil a fost dat şi pentru ministrul propus al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer. „Este important să continuăm tot ceea ce s-a început la minister. Partea de mediu este destul de succint prezentată în programul de guvernare, pentru că acesta este un guvern atipic. Programul nu a fost construit pe o platformă ideologică şi de aceea este scurt“, a motivat Paşca Palmer. „Pot să vă asigur că unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este ca mediul să crească atât în partea guvernamentală, cât şi în cea a populaţiei ca importanţă, să nu mai fie Cenuşăreasa“, a completat  ministrul propus. 
 
Dialog Social - Violeta Alexandru vrea un registru al transparenţei
 
Violeta Alexandru, propusă pentru funcţia de ministru delegat pentru Consultare Publică şi Dialog Social, a fost şui ea avizată favorabil. „Îmi doresc foarte mult să lansez în dezbaterea publică conceptul de registru al transparenţei, adică o platformă care să permită pe baze voluntare înregistrarea tuturor actorilor interesaţi să între în consultări publice pe diferite priorităţi pe care urmează să le identifice întregul Guvern“, a explicat ministrul.
 
Şeful Cancelariei premierului - Tudorache reformează SGG
 
Ion Dragos Tudorache, propus şef al Cancelariei prim-ministrului, a fost susţinut de majoritatea aleşilor, cu o singură abţinere. Tudorache a declarat, în cadrul audierilor, că vrea să acţioneze în Guvern ca un „factor de coeziune, pentru a întări spiritul de echipă“. De asemenea, viitorul şef al Cancelariei premierului îşi doreşte să reorganizeze Secretariatul General al Guvernului, structură aflată în subordinea sa. „Vrem să vedem daca sunt dubluri de rol “, a spus Tudorache, apropiat al premierului desemnat.
 
Societate Informaţională - Ministrul „democrat în convingeri“
 
 „În principiu o să încerc să continuăm procesele de privatizare, astfel încât să atragem cât mai multă valoare. În privinţa Agendei Digitale, o să încercăm să ajutăm implementarea proiectelor şi să atragem cât mai multe fonduri europene, să folosim această resursă. Sunt democrat în convingeri, cred în libertatea de expresie şi în libertatea cetăţeanului. Intenţionez să am o colaborare deschisă, în următoarea perioadă, cu principalele asociaţii din industrie şi organizaţii neguvernamentale“, a spus ministrul propus pentru Societatea Informaţională, Marius-Raul Bostan, avizat şi el favorabil.
 

Noul Guvern. Cine este Achim Irimescu, ministrul propus la Agricultură

Noul Guvern. Cine este Vlad Alexandrescu, ministrul propus la Cultură

Noul Guvern. Cine este Mihnea Motoc, propus ministru al Apărării Naţionale

 Noul Guvern. Cine este Lazăr Comănescu, propus ministru de Externe în Guvernul Cioloş

Noul Guvern. Cine este Costin Grigore Borc, ministrul propus pentru Economie

Noul Guvern. Cine este Petre Tobă, propus pentru şefia Ministerului Administraţiei şi Internelor

Noul Guvern. Cine este Cristina Guseth, ministrul propus pentru Justiţie

Noul Guvern. Cine este Marius Raul Bostan, ministrul propus pentru Societatea Informaţională

Noul Guvern. Cine este Elisabeta Lipă, propusă ministru al Tineretului şi Sportului

Noul Guvern. Cine este Achimaş-Cădariu Patriciu, ministrul propus la Sănătate

Noul Guvern. Cine este Dan Stoenescu, propus ministru pentru Diaspora

Noul Guvern. Cine este Ana Claudia Moarcăş, propusă la Ministerul Muncii

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările