În funcţie nu doar de percepţii, ci şi de orientări, de interese şi de excesiva polarizare, de starea de radicalizare dincolo de normalitate atât a politicienilor cât şi a jurnaliştilor, mesajele şi rezultatele acesteia au fost interpretate şi evaluate destul de contradictoriu.Voit contradictoriu.

Unii s-au declarat nemulţumiţi, ba chiar frustraţi că, în vreme ce preşedintele Obama a ales să viziteze Polonia, în Capitala României a ajuns doar vicepreşedintele american. Ceea ce ar însemna că, pentru înalţii oficiali americani, România, deşi stat membru NATO, ar rămâne, pe mai departe, o ţară de rangul al doilea. S-a observat în context, şi nu chiar fără temei, că în cei zece ani de când se află în funtea Statului român, preşedintele Traian Băsescu nu doar că nu a izbutit să aranjeze o vizită a primului om din ierarhia Americii la Bucureşti, ci nici măcar de o primire oficială la Washington nu a avut parte.

Cei ce au făcut această observaţie nu au pierdut ocazia de a-şi duce mai departe raţionamentul şi de a minimaliza cuvintele de apreciere rostite de vicepreşedintele american la adresa d-lui Traian Băsescu, aflat foarte aproape de încheierea prezenţei sale în fruntea Statului Român. Alţii şi-au reamintit că de mai bine de un an Statele Unite întârzie desemnarea unui ambasador la Bucureşti ceea ce înseamnă încă un insucces al preşedintelui Băsescu, nu doar un semn de indiferenţă americană.

În  perspectiva viitoarei schimbări de gardă de la Cotroceni, a fost speculată în chip şi fel formula de adresare “domnule preşedinte” cu care Joe Biden l-a onorat, la Palatul Victoria, pe prim-ministrul Victor Ponta. Au fost comentatorii care s-au grăbit să spună că greşeala înaltului oficial american nu ar fi fost nicidecum o greşeală, ci că ea ar semnifica faptul că liderul PSD ar fi primit astfel binecuvântarea americană pentru funcţia supremă în Stat.

Fireşte, Statele Unite au anumite preferinţe atunci când e vorba despre desemnarea înaltelor oficialităţi din statele în care au interese, îndeosebi în cele ce fac parte din NATO. Cel mai adesea, aceste preferinţe nu sunt ascunse. Dar aceasta nu înseamnă că America ar interveni direct în procesele electorale interne. De votat votează românii şi tot românii numără şi voturile, iar, în condiţiile în care prezidenţialele din toamnă îl vor aduce în fruntea Statului pe dl. Ponta ca urmare a unui proces electoral corect, oficialităţile americane vor fi în situaţia de a înregistra şi accepta rezultatul acestora. Chiar dacă ele vor avea ca efect imediat instalarea unui nu tocmai de dorit “patrulater roşu”, altfel decât cel din 1994, în care atât la Palatul Cotroceni cât şi la Palatul Victoria, atât în fruntea Senatului cât şi în cea a Camerei Deputaţilor se vor afla lideri social-democraţi.

Au fost deopotrivă voci ce nu şi-au ascuns decepţia că vicepreşedintele american nu a adus cu sine vestea bună şi aşteptată a ridicării vizelor pentru români. Absenţa acestei veşti din spusele, altminteri extrem de bine cântărite ale înaltului oficial american, a prilejuit mici pusee de antiamericanism ca şi noi reproşuri la adresa eficienţei politicii externe a preşedintelui Băsescu.

Dincolo de aceste nemulţumiri sau frustrări, îndreptăţite sau nu, câteva lucruri sunt totuşi clare. Cel mai important e acela că vicepreşedintele american i-a asigurat pe români că nu sunt singuri. Că America este aici. Că America şi NATO sunt pregătite să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de statutul însuşi al Alianţei şi, la nevoie, nu vor ezita să activeze atât de des invocatul punct 5. Asigurări necesare ţinând cont de evoluţiile tot mai complicate din vecinătatea apropiată şi de faptul că unii analişti iau tot mai în serios în calcul ipoteza că nu e nicidecum exclus ca în viitorul nicidecum îndepărtat România să aibă fie şi numai o graniţă ideologică, dacă nu şi una geografică cu Rusia lui Putin.

Un al doilea lucru răspicat afirmat de dl. Biden în cele câteva cuvântări rostite la Bucureşti e acela că America îşi doreşte o Românie stabilă nu doar politic, ci şi economic. Capabilă să facă faţă nu numai cheltuielilor presupuse de condiţia de stat membru NATO, ci şi altor provocări pe care viitoarele evoluţii politico-militare le vor aduce cu sine.

Un al treilea mesaj, cu siguranţă cel mai important, e acela că Statele Unite nu vor accepta nicidecum o diminuare a luptei împotriva corupţiei, definită limpede de dl. Biden drept “o formă de tiranie”. Tot la fel cum nu vor admite nici o creştere a presiunii asupra justiţiei, o limitare a independenţei acesteia, lucruri de care se arată preocupaţi cei îngrijoraţi de iminenţa instalării sus-numitului “patrulater roşu”.  

Mesajul acesta nu ţine doar de setul de valori democratice promovate în permanenţă de orice Administraţie americană, ci şi de un pragmatism ce e înscris în însuşi felul de a fi al Americii. Americanii au interese proprii nu doar militare, ci şi economice în România, interese pe care e normal să şi le protejeze, o atare protecţie fiind, la urma urmei, şi în interesul românilor.

Indiferent dacă din noiembrie dl. Victor Ponta îşi va schimba sau nu reşedinţa, mesajul american e clar. Dl.Ponta nu îşi va putea face de cap, nu va putea nesocoti legea fără a suporta consecinţe, iar orice creştere a corupţiei sau tentativă de încălecare a justiţiei vor fi drastic cenzurate de Washington. Statele Unite nu vor rămâne defel indiferente dacă din noiembrie încolo România va deveni un uriaş inventar de nereguli.

Important e ca dl. Ponta să ia respectivele mesaje în serios, să le cântărească cu ceva mai multă înţelepciune şi să dovedească prin spusele şi faptele sale că a învăţat ceva din greşelile cu toptanul săvârşite în vara anului 2012.