Iohannis nu vrea să fie sărit de la numirea şefului „Doi şi-un sfert“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, a criticat, marţi, decizia Senatului de a-l elimina pe şeful statului din procedura de numire a şefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI), serviciul secret al Ministerului de Interne (MAI), cunoscut, mai popular, ca „Doi şi-un sfert”.

„Este un demers cu o miză politică, o nouă acţiune care pare că face parte dintr-un plan de limitare a atribuţiilor preşedintelui. Am văzut acelaşi tip de acţiune în cazul ANCOM şi am discutat la momentul respectiv despre acea Ordonanţă de Urgenţă şi urgenţa nu a putut fi justificată în niciun fel. Prin votul de ieri de la Senat, practic, această conducere a DGPI va fi stabilită doar de către un ministru, fără avizul CSAT, implicit al preşedintelui. Vorbim totuşi despre o autoritate care are un rol important în ceea ce priveşte apărarea ţării şi securitatea naţională“, a spus Mădălina Dobrovolschi. Senatul, unde PSD şi ALDE au majoritate, a decis să modifice total ordonanţa de urgenţă adoptată anul trecut de Guvernul Cioloş, prin care era reglementată procedura de numire a şefului DGPI. 

Astfel, dacă Cioloş  impunea ca directorul DGPI să fie cadru militar în activitate şi să fie numit în funcţie prin decizia prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi cu avizul CSAT, senatorii PSD şi ALDE au hotărât că e sufcient ca noul director al serviciului secret al MAI să fie numit de premier, doar la propunerea ministrului de Interne. În cazul de faţă, când Puterea e în mâinile PSD, ministrul de Interne, Carmen Dan, unul dintre oamenii fideli lui Liviu Dragnea, ar trebui să-l propună pe noul şef al „Doi şi-un sfert”, iar premierul Grindeanu să
semneze numirea sa în funcţie. Deci Klaus Iohannis, care ar fi putut cenzura numirea, nu va mai avea niciun cuvânt de spus.

În condiţiile în care Senatul a fost Cameră decizională, tot ce mai poate face preşedintele înainte să promulge legea este să o conteste  la Curtea Constituţională, căci degeaba o va întoarce în Parlament, întrucât PSD nu-şi va schimba poziţia peste noapte. 

Opoziţia, lângă Iohannis

PNL, USR şi PMP au criticat modifcările operate de PSD. „Părerea mea este că a rupe total de CSAT acest serviciu (DGPI - n.r.) este o greşeală şi vom vedea peste ani ce se va întâmpla”, a declarat liderul PMP Traian Băsescu. „DGPI devine un serviciu secret pus la dispoziţia domnului Dragnea”, a declarat şi senatorul USR Nicu Fălcoi. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite