Cum încearcă parlamentarii să revină la pensiile nesimţite din 2010

Cum încearcă parlamentarii să revină la pensiile nesimţite din 2010

Proiectul de lege prin care parlamentarii vor primi pensii speciale, de până la 4.000 de lei, urmează să primească votul final în Camera Deputaţilor FOTO Mediafax

O mână de parlamentari PSD a propus un proiect de lege prin care mai multe categorii de bugetari, printre care parlamentarii, aviatorii şi militarii să primească din nou pensiile speciale tăiate de premierul Emil Boc în 2010, în timpul crizei financiare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un grup de 11 parlamentari PSD, în mare parte anonimi, au depus în urmă cu un an un proiect de lege cu scopul de a le oferi pensii speciale, care ar ajunge şi la 4.000 de lei, unor bugetari aleşi pe sprânceană: parlamentari, aviatori, militari, diplomaţi şi magistraţi. Adică cei cărora premierul Emil Boc le-a tăiat pensiile nesimţite în primăvara anului 2010, în timpul crizei economice. 
 
Proiectul legislativ a picat la Senat, dar acum urmează să primească votul decisiv în Camera Deputaţilor, iar cei care pun mare presiune pentru a se adopta acest proiect de lege sunt înşişi parlamentarii, pentru că le-ar asigura venituri grase atunci când vor ieşi la pensie. Cum s-a ajuns la un astfel de proiect legislativ? 
În anul 2010, în plină criză economică, premierul Emil Boc a tăiat pensiile speciale din sistemul bugetar, care ajungeau chiar şi la sume de mii de euro, lăsându-i pe parlamentari, aviatori sau militari cu pensii normale, calculate numai în funcţie de vechime şi contribuţii sociale, metodă aplicată, de altfel, în cazul oricărei persoane obişnuite care iese la pensie. Aceste tăieri financiare au fost aprobate de Parlament, prin Legea 191/2010. 
 
O parte dintre cei rămaşi fără surplus de pensie au dat statul în judecată. Foarte puţini au câştigat, însă a fost îndeajuns ca parlamentarii să aibă un pretext de lege. „Neaplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii 191/2010 a generat mii de acţiuni în instanţele judecătoreşti în urma cărora pentru o mică parte din pensionari instanţele au decis menţinerea pensiilor în cuantumul avut anterior recalculării, în timp ce pentru majoritatea (n.r.- pensionarilor care au contestat tăierea pensiilor suplimentare), instanţele au respins irevocabil contestaţiile, aceştia rămânând cu pensiile substanţial diminuate“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. 
 
Drept urmare, parlamentarii propun ca cei „afectaţi“ de măsurile Guvernului Boc să primească retroactiv banii care le-au fost tăiaţi. „Prin prezenta lege se stabileşte că pensiile recalculate sau revizuite conform Legii 119/2010, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite în luna august 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna august 2010“, se arată în proiectul de lege. Iar parlamentarii PSD au stabilit ca plata drepturilor restante „se va face eşalonat, pe o perioadă de trei ani, în tranşe stabilite prin hotărâre a Guvernului“.
 
Pensii speciale pe viaţă
 
În afară de recuperarea sumelor tăiate în 2010, parlamentarii PSD mai propun, printr-un articol destul de încâlcit, ca bugetarii care primeau pensii speciale să le primească în continuare, exact la nivelul celor din 2010. „Cuantumul pensiei pentru luna august 2010, se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat este mai mare decât cel din august 2010“, mai spunea proiectul de lege. În traducere, intenţia aleşilor sună astfel: pensia specială să fie plătită în continuare până când va fi depăşită de pensia normală - calculată în baza contribuţiilor sociale (care se reflectă în valoarea punctului de pensie). Însă acest lucru este practic imposibil, pentru că niciodată o pensie normală nu va ajunge la nivelul unei spensii speciale, care poate atinge două-trei mii de euro. Spre exemplu, aviatorul Florea Geică, exponentul pensiilor speciale, primea, în 2010, o pensie suplimentară  de 5.000 de euro.
 
În cazul parlamentarilor, sumele pensiilor speciale oscilează între 2.000 şi 4.000 de lei, în funcţie de numărul de mandate. Florin Iordache, preşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor, ne-a prezentat valorile pensiilor speciale ale aleşilor de dinainte de 2010. „Un parlamentar cu un mandat avea 40% din indemnizaţia unui deputat. Unul cu două mandate, avea 60% din indemnizaţie, iar cei cu trei sau mai multe mandate primeau 80% din indemnizaţie ca pensie specială“, a spus deputatul PSD. „Cum indemnizaţia unui deputat sare de 4.000 de lei, ar veni în jur de 2.000 pentru parlamentarul cu un mandat“, a calculat, rapid, Iordache. Aşadar, parlamentarii cu două mandate primeau o pensie specială în jur de 2.500 de lei, în timp ce aleşii cu trei sau mai multe mandate săreau de 3.000 de lei. 

„Guvernul nu susţine“
 
Ieri, proiectul de lege trebuia să fie dezbătut în Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, în prezenţa ministrului Muncii, Rovana Plumb. Ministrul a fost la Parlament, le-a trasmis jurnaliştilor că „Guvernul nu susţine un astfel de proiect“, dar nu s-a mai dus la comisie, ci la o întâlnire cu pensionarii. Fără Rovana Plumb, proiectul de lege nu a mai fost discutat, fapt ce a înfuriat Opoziţia. „Doamna ministru vorbeşte despre pensii numai la televizor şi girează prin acţiunile ei ipocrizia PSD care, sub pretextul recalculării pensiilor speciale, vine cu un proiect de lege pentru a creşte privilegiile parlamentarilor“, a spus deputatul PDL Claudia Boghicevici. „Sper că doamna Rovana Plumb va fi printre miniştrii remaniaţi“, a spus şi liberala Cristina Pocora.
 
„Părinţii“legii
 
Proiectul de lege a fost semnat de 11 senatoiri şi deputaţi, toţi de la PSD: Constantin Adăscăliţei, Dănuţ Bogdan, Dorel Covaci, Marian Ghiveciu, Sorin Iacoban, Vasile Mocanu, Neculai Răţoi, Anghel Stanciu, Constantin Stragea, Neviser Zaharcu şi Ioan Bălan. În locul ultimului, fusese trecut, iniţial, din greşeală, deputatul PDL, Ioan Balan.
 
Citeşte şi:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările