Criza din USR nu este o criză

Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Deoarece există în presă texte cu multe erori, manipulare, dezinformare sau chiar aiureli paranoide, şi deoarece alegătorii au dreptul să ştie ce se întâmplă cu cei pe care i-au votat, voi prezenta sumar situaţia la zi.

Principala consecinţă a fuziunii USR cu PLUS a fost că s-au alăturat nu numai două ideologii diferite, dar mai ales două practici diferite. Poate că la nivelul ideilor, fuziunea s-a incheiat repede, dar la nivelul practicii (comportamentului de zi cu zi) lucrurile sunt foarte greu de unificat.

În fostul USR spiritul democratic este prezent de sus până jos: organele de conducere sunt alese prin votul membrlior: adunarea generală a filialei decide prin vot uninominal majoritar, secret presedintele (ai de pus o singură bifă pe un candidat) si prin vot de aprobare (ai de ales candidaţi câţi doreşti dintr-o listă) pentru funcţiile de conducere, control şi arbitraj şi pentru delegaţii la conferinţa judeţeană şi la Congres.

Fostul PLUS nu avea instituţia alegerii în acest fel: atât presedintele, cât şi organele de conducere, control şi arbitraj erau numite. De exemplu, Biroul National avea 10 membri, din care 5 erau numiţi de către preşedinte (art 51 din Statut). La nivelul judeţului, candidatul ieşit câştigător propune secretarul general, trezorier, responsabil comunicare, responsabil financiar (art 37 din Statut). Despre alegerea preşedintelui şi biroului filialei locale nici măcar nu se face vorbire în Statut şi Regulamentul intern.

Din punctul de vedere al organizării şi funcţionării, fostul Plus nu are ca organe de conducere adunarea generală (pentru filiala locală), conferinţa judeţeană (pentru filiala judeteană) şi Congresul ca organ suprem de conducere. Această cultură organizatorică şi politică diferită este nu numai o frână în calea fuziunii reale, dar şi, sau mai ales, înclin să cred, are consecinţa că induce aşteptări contrare sipiritului democratic.

Fie că vorbim de organe de conducere (AG, conferinţa judeţeană sau Congres), fie de organisme executive (biroul local, biroul judeţean, respectiv BN şi Comitetul Politic), deciziile se iau pe baza principiului majorităţii. O propunere trecută cu 7 voturi din 11, de exemplu, are nevoie ca, după vot, să fie respectată (implementată) şi de cei 4 care iniţial erau împotriva ei. Or, asta presupune nu numai înţelepciune politică, dar şi înţelegerea şi acceptarea spiritului democratic autentic. Fie că iţi place fie că nu, ai obligaţia morală, dacă eşti în minoritate, să te supui majorităţii.

O obiecţie poate fi aici legată de faptul că adeseori, în democraţie, majoritatea se poartă tiranic. Clamarea tiraniei majorităţii (şi denunţarea ei) este desigur intemeiată, dar numai şi numai în situaţia în care majoritatea ia decizii aberante, contrare obiectivelor partidului sau, în general, contrare intereselor membrilor.

O situaţie interesantă post-fuziune este exact cu acele organe sau organisme formate din membrii fosti Plus. Nu cumva tocmai aici se constată cele mai neplăcute situaţii, pline de conflicte, lipsite de eficienţă, fără acţiuni şi fără viziune etc? Nu cumva dezamăgirea membrilor o vedem aici bine manifestată, astfel încât frustrările, furia, agresivitatea se fac manifestate cele mai vizibil? Faptul că se constată o deosebire importantă în raport cu organele şi organismele formate din fosti membri USR, ne face să credem că aici e principala problemă a aşa-zisei crize din USR.

Am spus ,,aşa-zisă’’ deoarece se vede cum criza nu este de fapt criză, ci o etapă firească în evoluţia unui partid ce fuzionează cu alt partid. Din păcate, puţină lume înţelege ce se petrece în USR, după cum vedem foarte clar la Claudia Postelnicescu.

Ajung acum la conflictul dintre preşedintele Cioloş şi Biroul Naţional - ca exemplificare paradigmatică a situaţiei descrise mai sus. Din păcate, nici experienţa, nici calităţile umane şi intelectuale - absolut remarcabile -‚ nu l-au ajutat pe Dacian să îşi imbunătăţească atitudinea politico-organizatorică şi, deci, capacitatea de negociere. Atât ca preşedinte USR, cât şi la guvernare, în cele opt luni, s-a manifestat  mereu tendinţa de a impune cu orice preţ punctul propriu de vedere; iar asta s-a dovedit o practică dăunătoare. Negociere înseamnă win-win, adică câştig pentru ambele părţi. Asta presupune că trebuie să fii în măsură să laşi de la tine ceva, să admiţi de la celălalt ceva. Prin paşi mici, prin empatie, respect şi înţelegere, poţi face în aşa fel încât negocierea să conducă la câştig pentru ambele părţi.

Programul propus de Dacian Cioloş, oricât ar fi fost de bun, genial să fi fost, avea nevoie să fie susţinut de negociere reală, de acceptări şi cedări, astfel încât să câştige şi el şi Biroul Naţional.

Cum din acest episod vom avea cu toţii de învăţat, sunt sigur că va învinge înţelepciunea, armonia şi maturitatea politică. Atât Dacian Cioloş şi membrii care au activat în Plus, cât şi useriştii pot vedea acum că modernizarea României începe cu ei; schimbarea lumii începe cu propria ta schimbare.  Cum USR este un partid altfel, cu o resursă umană fantastică, va ieşi mai puternic din acest episod şi va putea să fie pregătit pentru anii care vor veni, condus acum de Cătălin Drulă, pentru a câştiga bătălia pentru modernizarea României.