Iar inflaţia a ajuns la cote alarmante, premierul şi vicepremierul României, reprezentanţi ai principalelor partide aflate la guvernare, se ceartă ca la uşa cortului. Miza: congresul PNL din 25 septembrie şi cel USRPLUS din 2 octombrie.

Premierul Florin Cîţu vrea să defileze la Congresul din data de 25 septembrie având la cingătoare „puşculiţa magică” cu bani pentru primari. Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, care prevede alocarea a 50 de miliarde de lei pentru investiţii în reţele de alimentare cu apă, sisteme de canalizare, gaze sau drumuri publice, adică exact pentru genul de proiecte de care aleşii locali ai PNL au cea mai mare nevoie pentru a-şi consolida stabilitatea mandatelor şi pentru a-şi asigura realegerea în funcţie, este măsura de care Florin Cîţu are nevoie ca de aer pentru a se vedea înscăunat în locul lui Ludovic Orban.

De partea cealaltă, Dan Barna, candidat şi el la şefia USRPLUS, se va prezenta la Congresul din 2 octombrie în faţa membrilor de partid cu un bilanţ guvernamental pe zero. Niciunul din proiectele pe care USRPLUS şi-a le-a asumat ca fiind priorităţi de maximă urgenţă în timpul negocierilor pentru formarea actualei majorităţi parlamentare, precum alegerea primarilor în două tururi de scrutin, reducerea numărului de primării prin comasarea voluntară, eliminarea pensiilor speciale şi calcularea tuturor pensiilor după acelaşi sistem sau desfiinţarea SIIJ, prioritatea numărul unu a pluseriştilor, nu s-au concretizat.

După aproximativ nouă luni de prezenţă la Palatul Victoria, guvernarea a început să le producă daune tot mai mari în sondajele de opinie celor de la USRPLUS. Este o „haină” care le-a rămas mică. Îi strânge, îi sufocă, îi asfixiază cu totul din punct de vedere electoral. Conform ultimului sondaj de opinie, realizat de Avangarde în perioada 20 – 24 august, PSD şi AUR zburdă în preferinţele electorale, în timp ce alianţa lui Barna şi Cioloş este cu un procent în urma AUR care e cotat cu 15%.

În acest context, în care guvernarea îi erodează tot mai mult în ochii electoratului, echipa USRPLUS din Guvern, aflată sub coordonarea lui Dan Barna, a decis să joace foarte dur. Oficial USRPLUS a respins proiectul „Anghel Saligny” motivând că preia toate erorile din vechiul PNDL – programul prin care Liviu Dragnea a controlat PSD. Neoficial USRPLUS vrea bani contra justiţie. Anume, să condiţioneze adoptarea Planului Naţional de Investiţii, adică bani pentru primarii PNL, de desfiinţarea SIIJ în varianta USRPLUS, care presupune refacerea competenţelor DNA pe infracţiunile de corupţie săvârşite de magistraţi. Iar în acest sens, miniştrii USRPLUS de la Transporturi şi Justiţie au refuzat să dea aviz pe proiectul de adoptare a PNI.

Prin operaţiunea bani contra justiţie, USRPLUS a executat o mişcare de forţă care are potenţialul de a arunca în aer întreaga guvernare. Spre deosebire de criza „Voiculescu”, un prim scandal destul de soft al coaliţiei de guvernare, în criza „bani pentru primari”, premierul Cîţu a încasat un uppercut care l-a băgat în corzi destul de rău. Într-un final, pus la pământ şi făcut groggy ore bune de lovitura primită de la partenerul de joc, Cîţu s-a ridicat şi a lovit cu disperare. L-a remaniat pe ministrul Justiţiei.

Indiferent ce modalitate de gestionare a acestei crize va alege USRPLUS (introducerea unei moţiuni de cenzură sau retragerea miniştrilor din Guvern au fost cele mai discutate variante în Biroul Politic convocat după criza declanşată la Palatul Victoria) fereastra de oportunitate pentru ieşirea de guvernare se încheie pe 25 septembrie. Oricare va fi deznodământul congresului PNL, cei de la USRPLUS vor fi într-o situaţie de tip lose-lose. Astfel:

  • Profilul de „progresist” pe care şi-l conturează Florin Cîţu va fi un magnet atât pentru membrii USRPLUS, cât şi pentru electoratul acestora. În scenariul unei ieşiri de la guvernare, USRPLUS riscă să sufere pierderi masive. Secretari de stat, şefi de agenţii, chiar şi parlamentari etc, vor sări imediat în barca acestuia şi vor rămâne mai departe alături de progresistul Florin Cîţu;

 

  • În scenariul în care Ludovic Orban va fi reconfirmat în funcţia de preşedinte al PNL, acesta îi va arunca din guvern pe cei de USRPLUS ca pe o măsea stricată. Nu poţi să te poziţionezi electoral ca adeptul şi promotorul conservatorismului, dar să stai la masă cu duşmanul de moarte, cel care refuză să jure pe Biblie.

Bani, şpagă, mită, şantaj, control pe parchete. Aceasta este imaginea coaliţiei de guvernare. Războiul pentru putere este în plină desfăşurare. Indiferent în ce direcţie vor evolua evenimentele – fie USRPLUS va ieşi de la guvernare, fie Florin Cîţu va pleca din fruntea Guvernului aşa cum solicită pluseriştii sau se va pune din nou batista pe ţambal – un lucru este cert. Haosul în care a fost aruncată România, după instalarea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, se va accentua tot mai mult. Românii, tot mai săraci pe zi ce trece, fiind singurele victime ale acestui război sângeros pentru putere.