În România, valorile pe care este construită societatea în care aş vrea să trăiască copiii mei sunt ameninţate şi este nevoie de o coaliţie ca ele să fie protejate. Este nevoie de noi, de fiecare dintre noi, cei care credem în rostul familiei, să ne facem auziţi şi înţeleşi şi să o protejăm.

În România, aproape o treime dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului ţin legătura cu familiile lor. Deşi sunt în grija statului, în centre rezidenţiale sau case de tip familial, şi sunt ingrijiţi de oameni plătiţi de noi să o facă, familia lor îi vede câteodată în weekenduri sau vacanţe. Ar fi putut o parte dintre ei oare să nu plece din familiile lor niciodată dacă exista o coaliţie de sprijn?

Lângă Baia Mare, un bunic a putut sâ îşi îngrijească mai departe nepoţii pentru că un ONG i-a dat bani de operaţie de cataractă înainte cu câteva zile ca Protecţia Coplului să vină să îi ia de acasă de tot, o investiţie pe care sistemul public nu o făcea, deşi costul operaţiei era mai mic decât o singură lună în centru. A fost nevoie de o „coaliţie pentru familie“ ca să rămână împreună, dar e nevoie de stat, căci ONG-urile şi voluntarii pot ajunge doar în unele cazuri.

În România, doar jumătate dintre mamele cu copii sub 3 ani au parte de o formă de sprjin tip indemnizaţe de creştere a copilului. Pentru celelalte, soluţii rămân sărăcia şi veniturile din muncă, însă în multe judeţe nevoia depăşeşte de zeci de ori numărul de locuri la creşe. Din cele 25.000 de grădinţe şi creşe promise în programul de guvernare, au fost construite poate două-trei, dar si acelea din efortul primarilor, căci aceeaşi majoritate parlamentară a votat împotriva propriului proiect de program naţional care le-ar fi făcut. Este nevoie de o „coaliţe pentru familie“ de bunici şi rude care să preia grija copiiilor, ca mama să poată lucra, sau de un partener care să câştige cât pentru trei, în ţara cu cea mai mare rată de sărăcie a celor care muncesc. În România, sub conducerea PSD, au fost tăiate veniturile mamelor în concediu de creştere a copilului de trei ori, nu mai târziu de săptămâna trecută a recunoscut doamna Olguţa că urma ca mamele cu venituri din drepturi de autor să rămână pe dinafară şi, sub presiunea publică, a promis că rezolvă în al nouălea ceas o problemă tot de ei creată. A fost nevoie de o „coaliţe pentru familie“ de mişcări civice şi opoziţie care să tragă alarma şi de  părinţi care să sune supăraţi la instituţii.

În România, chiar într-un an cu creştere economică, gospodăriile cu mai mulţi copii (56,9%) şi cele cu un părinte singur (42,5%) au probleme cu restanţele la facturi de bază ca electricitatea sau întreţinerea (conform raportului „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România în anul 2017”, Institutul Naţional de Statistică). Câte familii depind în lunile cu cheltuieli mari, că începe şcoala sau că vine Crăciunul sau factura la curent, de o „coaliţie pentru familie“ de vecini, colegi de muncă sau rude la care să se împrumute?

Dacă se nasc într-o familie care izbândeşte să îşi ducă copiii la şcoală, acolo de anul ăsta află din manualul de matematică că 12 e mai mare decât 16, la biologie că ficatul e în stânga, la geografie că Marea Moartă e de fapt Marea Roşie şi că turnurile, Turnu Măgurele şi Drobeta Turnu Severin, se schimbă între ele cum s-o nimeri pe hartă, căci conspiratorii au pus „Turn“ în ambele denumiri, intenţionat să confuzeze autorii (râdeţi, poate, dar Ministrul Educaţiei chiar a declarat că poate greşelile sunt datorate unor evaluatori infiltraţi în Minister să îi facă rău). Şi, chiar şi aşa, pentru şcoala aşa cum e ea, sperând poate la un profesor cu har, mulţi români zilele astea au donat ghiozdane şi rechizite şi încălţări copiilor într-o „coaliţie pentru familie“ care se activează an de an, nu e suficient, dar nici inutil, e ce poate face o coaliţie până se decide statul să îşi vadă cu adevărat de familiile pe care se bazează.

Mamele au altă treabă decât să se bată cu Guvernul şi să stea de pază să nu le dispară banii. Părinţii singuri au cu totul altă treabă decât să explice la şcoală de ce nu sunt o familie „normală“, bunicii care ne îngrijesc zecile de mii de copii cu părinţii în diaspora au altă treabă decât să explice autorităţilor, care nu îi vor mai vedea ca familie, de ce au nevoie de alocaţia copiilor să îi crească sau să decidă în spital tratamentul ca familie, în lipsa părinţilor. Noi toţi avem cu totul altă treabă decât să consumăm din banii noştri munciţi 200.000.000 RON  ca să schimbăm cine e şi cine nu e familie în definiţie, nu în practică, putem să ne urmăm credinţa şi fără asta. Peste 8000 de români plătiţi salariul mediu trebuie să muncească un an ca să ajungă banii ăştia la buget, conform calculului USR.

Treaba noastră este să fim o „coaliţie pentru familie“ unii pentru ceilalţi, nu ne putem opri din treaba noastră ca să le facem treaba lor: dezbinare şi mutarea atenţiei de pe problemele reale pe care le-au creat. Aşa că #boicot pentru referendum.