Alina Mungiu-Pippidi: Ce vrem de la noul Cod electoral

Comentariu semnat de Alina Mungiu-Pippidi

Şi la Cotroceni, şi la Parlament, au loc consultări pe marginea Codului electoral în care societatea civilă e din nou marginală. Aşteptăm încă un răspuns serios de la dl. Preşedinte Zgonea de ce nu se poate face livestreaming de la discuţia Comisiei de cod electoral, pentru ca  vrem ca toată diaspora să poată urmări dezbaterile în direct.

De asta, în cele ce urmează şi fără a intra în detalii tehnice o să rezum, pe probleme, care sunt punctele de discuţie de interes pentru societatea civilă şi preferinţele ei cele mai marcante. Fiind politolog şi unul care şi-a făcut datoria să anunţe din timp asupra precedentelor prostii electorale, nu o să reiau aici teoria chibritului, o să pun trei note şi în rest îndemn lumea să pună mâna pe carte dacă nu mă crede pe cuvânt. Lucrările la care vă trimit conţin în bibliografia lor aproape tot ce merită citit pe tema asta. Iar sfatul meu către Comisia parlamentară este ca pe lângă propunerile de schimbări de legi să facă onor guvernului o listă de recomandări imperative care ţin de implementare, că implementarea şi logistica deficitară, nu legile, sunt problema noastră principală.

Problemele noastre, în ordinea importanţei şi posibilităţii de a fi rezolvate prin legi, sunt şapte:

• problema logistică a votului în diaspora,
• problema riscului de fraudă electorală,
• problema dificultăţii de a înscrie şi promova independenţi şi partide noi,
• problema reprezentativităţii la alegerile locale (primari şi şefi de CJ aleşi dintr-un singur tur de scrutin),
• problema slabei participări la vot (turul doi la prezidenţiale a fost o excepţie),
• problema nominalizării candidaţilor, adică a nemulţumirii cu candidaţii aleşi de partidele actuale, care sunt adesea traseişti şi corupţi.
• problema corupţiei politice (adică distribuire de resurse publice mai mult decât e legitim contra sprijin electoral).

Unde nu avem probleme: la reprezentativitate în legislative (sistemul electoral actual e foarte reprezentativ), la participare directă (plin de candidaţi independenţi, oameni dornici să facă partide), la construcţia unei majorităţi (nu se întâmplă să stăm fără guvern săptămâni, ca în Belgia, până şi guvernele minoritare au fost la noi destul de stabile). Deci să nu încercăm să rezolvăm vreuna din aceste probleme inexistente.

Problema 1. Votul în diaspora

Dat fiind că România nu are logistic cum organiza votul electronic (infrastructura IT e mult mai nedezvoltată ca în Estonia) şi că votul prin corespondenţă a fost anulat în unele ţări (Franţa, 1975) din cauza fraudelor numeroase (şi noi nu suntem mai dezvoltaţi azi decât erau ei atunci) propunem o combinaţie de creştere semnificativă a numărului secţiilor de vot şi votul anticipat pentru cetăţenii români din diaspora. Încurajăm oamenii politici să spună net că votul electronic e imposibil alfel decât ca deziderat până când va fi România informatizată, şi că acela prin corespondenţă poate creşte semnificativ riscul de fraudă) –vezi şi aici.

Problema 2. Riscul de fraudă electorală

Avem încă probleme, deşi probabil mai puţine decât credem, din cauză că avem liste electorale necorectate, pe care figurează mulţi morţi sau oameni plecaţi definitiv al căror CNP poate fi folosit de răufăcători ca să voteze în locul lor. Fie digitalizarea completă a evidenţei populaţiei (pentru a cărei întîrziere ar trebui plătit un cost), fie înregistrarea votanţilor înainte de alegeri pot rezolva această situaţie, prima tot întârzie de ani de zile, a doua riscă să descurajeze participarea, că votantul e deja leneş să meargă la vot, darămite să se mai înregistreze. De fapt ambele sunt necesare, prima în România şi a doua în diaspora.Susţinem recenzarea votanţilor sub orice formă înainte de ziua alegerilor şi desfiinţarea listelor suplimentare, care pot fi înlocuite fie de un sistem canadian de vot anticipat, fie de sistemul francez.

Problema 3. Bariere la intrare

Susţinem propunerile coaliţiei Politică fără bariere, cu câteva excepţii de detaliu (în loc de trei persoane care să poată forma un partid, propunem o sută, în trei judeţe diferite). Susţinem dispariţia garanţiilor financiare şi a altor bariere. Atragem însă atenţia că eliminarea finanţării private propusă de PNL crează bariere noi. Deci e rezonabil să eliminăm numai finanţarea de la firme (private sau de stat) şi să o plafonăm foarte tare pe cea de la persoane fizice (sistem crowdfunding, donaţii prin mobil). Dacă scoatem complet finanţarea privată,  degeaba coborâm pragul de înscriere, că partidele noi nu se vor putea califica la bani de la buget, nici la sedii pe propunerile actuale (natural, nu vrem să facă partide pentru sedii) şi deci nu se vor mai naşte. Un partid ca al Monicăi Macovei, sau al lui Nicuşor Dan, au nevoie ca fanii de pe Facebook să le poată da sume mici, dar să doneze. De asemenea, o dată ce un partid sau independent ia zece la sută la alegeri în localitatea unde are sediul central trebuie să aibă dreptul la un sediu.

Mai important din punctul nostru de vedere aici, susţinem eliminarea completă a pragului la alegerile locale, pentru partide şi candidaţi independenţi, unicul criteriu rămânînd numărul de voturi. Dat fiind că numărul de consilieri este fix, pragul nu serveşte de fapt decât să ofere de fapt o primă partidelor mari şi vechi, care obţin astfel mai multe locuri. Majoritatea într-un consiliu local nu e ca majoritatea în Parlament, nu e nevoie de o majoritate politică, ea trebuie creată subiect cu subiect, numai astfel va fi reprezentat interesul cetăţeanului mai bine – nu ne trebuie consilii care să nu facă altceva decât să ridice mâna. Cartelarea partidelor vechi trebuie combătută mai ales local, şi terenul de intrare al persoanelor sau formaţiunilor noi este cel mai prielnic la acest nivel. La nivel national susţinem scăderea pragului la trei la sută dacă se va opta pentru un sistem proportional, şi atragem atenţia că există un trend european în acest sens – chiar de eliminare a pragurilor pentru europarlamentare.

Problema 4. Reprezentativitatea

Susţinem alegerea primarilor şi şefilor de consilii judeţene în două tururi. Nu susţinem niciun sistem care să includă vreo variantă de majoritar (uninominal) pur, nici pentru o cameră, nici pentru două, deoarece ar crea noi probleme de reprezentativitate (de exemplu sistemul german nu e clar ce problemă ar rezolva din acestea, dar  e clar că ar fi mai puţin reprezentativ ca sistemul actual sau un proporţional cu prag de trei la sută). Considerăm că singurele sisteme cu reprezentativitate bună ar fi uninominalul în două tururi de scrutin şi proporţionalul cu prag de trei la sută şi listă deschisă.

Problema 5. Participarea la vot

Participarea la vot va creşte dacă se crează condiţii ca studenţii şi persoanele din diaspora să poată vota în secţii speciale. Nu sprijinim măsuri de introducere a obligativităţii votului.

Problema 6. Nominalizarea  candidaţilor

Votul pe persoană tocmai a fost identificat de Curtea Constituţională ca fiind principala sursă de legitimare a traseismului (în motivaţia ordonanţei migraţiei aleşilor locali, precedent valabil şi pentru parlamentari) ca atare ideea de o persoană – o circumscripţie ar trebui abandonată dacă nu mai vrem să avem rezultate ale alegerilor viciate de traseism cum s-a văzut în ultimii ani. Este, în combinaţie cu dimensiunile mici ale circumscripţiilor, şi principala cauză a clientelismului parlamentar, manifestat prin amendamente la buget care implică cheltuieli suplimentare.

Singura variantă care ne rămâne care să combine ce e mai bun şi să evite ce e mai rău (lista închisă de partid) este votul proporţional transferabil[1] care se aplică în Republica Irlanda, Noua Zeelandă, Pakistan, Slovacia, Estonia şi alte ţări[2]. Sugerăm, date fiind marile diferenţe de dezvoltare din România, un sistem cu trei la sută prag, cu liste de vot în care votanţii care optează astfel pot ierarhiza cum vor candidaţii de pe listă (în acest sistem candidaţii din interiorul unui partid îşi fac concurenţă). Ştim din Estonia şi Slovacia că doar o minoritate în zonele cele mai prospere şi urbane recurg la acest lucru, dar asta ar da votanţilor în sfârşit ceea ce doresc (control asupra nominalizărilor de candidaţi) şi nu ar pune la risc partidele. Majoritatea votanţilor ar vota doar lista, în ordinea propusă de partid. Singura complicaţie logistică ar fi că ar dura mai mult transcrierea şi numărătoarea voturilor, dar experienţele din regiunea noastră arată că aceste obstacole pot fi depăşite.

Presupunem că reducerea numărului de parlamentari are acelaşi scop, de creştere a calităţii parlamentarilor. Susţinem orice reducere logică, dedusă din sistemul electoral.

Problema 7. Corupţia politică

Corupţia politică este eronat presupusă ca fiind determinată de sistemul de vot, forma de finanţare, etc (şi printre ţările corupte şi la cele necorupte întâlnim întreaga gamă a acestor sisteme) şi deci nu se va rezolva prin nici una din propunerile de mai sus. Corupţia politică există pentru că guvernele României pot aloca discreţionar, deşi Parlamentul teoretic aprobă un buget, mari sume de bani şi alte înlesniri şi favoruri, pot distribui discreţionar contracte de stat şi transferuri către autoritatea locală iar mecanismele de control administrativ nu funcţionează pentru a preveni asemenea lucruri înainte să se producă. Mecanismele post au început să funcţioneze, dar nu e suficient, iar codul electoral nu poate rezolva problema fundamentală, că oameni cu autoritate pot fără mari obstacole să abuzeze de ea, intervenind decisiv în succesul unei firme sau persoane. Asta a creat deja o mare cerere de intervenţie, şi cercul vicios e greu de rupt.

Dovezile academice arată că sistemul electoral e un angrenaj. Noi încercăm să rezolvăm mai multe probleme, dar e ca şi cum ai lua un cablu de ambreiaj de la o maşină să cârpeşti alta, un motor de la a treia, nişte roţi de pe cine ştie unde, fără a reflecta că per total, deşi fiecare împrumut pare să rezolve ceva, ceea ce rezultă, pe drumurile date, poate fi complet nefuncţional. Fiecare adaos încearcă să rezolve o problemă, dar poate crea alta. Pentru că ansamblul este ce contează[3]. Prezentând interacţiunea problemelor de mai sus, foarte pe scurt, că mai sunt şi altele (dimensiunea circumscripţiei de exemplu, are alt rol în sisteme proporţionale închise faţă de uninominale) am încercat să arăt că cel mai important este să nu facem mai rău încercând să facem bine. Noi recomandăm circumscripţii mari, în sistemul pe liste ţările cele mai ”curate” au adesea o singură circumscripţie naţională. În cazul României, ţară cu populaţie medie, pentru Senat regiunea de dezvoltare poate fi considerată circumscripţie, iar pentru Camera Deputaţilor judeţul şi municipiul [4]. La dimensiunea asta nici sistemul actual nu trebuie neapărat schimbat. Dacă nu mai pot unii trăi fără să-l schimbe, cel puţin două sisteme electorale, proporţionalul cu listă deschisă şi uninominalul în două tururi de scrutin au ajutat ţări ca Estonia şi respectiv Chile, cândva destul de corupte şi clientelare, să evolueze şi ar trebui considerate cu prioritate faţă de orice alte variante care s-or asocia ele cu ţări bune (ca Germania), dar nu au ajutat acele ţări să devină cea ce sunt – deci rolul lor transformator nu există.

În materie de finanţare singurele legături (istoric) dovedite între finanţ­­­­are şi corupţie (statistic, după cum am spus, nu există legături semnificative robuste) privesc transparenţa şi limitarea cheltuielilor electorale. Dacă la ambele am implementa regulile actuale mare parte din problemă s-ar rezolva.

***

note:

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Single_transferable_vote

[2] http://www.stv.govt.nz/stv/how.htm

[3] Persson, T., Tabellini, G., & Trebbi, F. (2003). Electoral rules and corruption.journal of the European Economic Association, 1(4), 958-989.

[4]people.su.se/~tpers/papers/pttjan03.pdf

Puteţi comenta editorialul Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.