Este o agendă care, din start, poate să semnifice o condamnare la neştiinţă şi să conducă la alegeri nejustificate sau neinformate, atât la nivelul opţiunilor individuale cât şi la cel al politicilor de dezvoltare şi gândirii proiectelor naţionale.

Şi aşa se face că, an după an, agendele lor conţin tot mai multe puncte care la noi nu sunt dezbătute public, iar deciziile luate de guvernanţii noştri sun fie tardive, reactive de ultim moment şi marcate doar de presiunea momentului în care ştiu că, oricum, „ceilalţi“ vor lua oricum o hotărâre. Prezentată mai apoi, absolut pe nedrept, doar ca un rezultat al „voinţei celor de la Bruxelles“. Asta cu toate că, legal, avem la dispoziţie toate căile de intervenţie în procesul de elaborare şi vot asupra propunerilor legislative. Şi, mai ales, dispunem (sau am putea dispune) de argumentul politic deloc neglijabil că poziţia negociatorilor noştri ar fi susţinută de o dezbatere parlamentară formalizată printr-un mandat precis, decizie care să reflecte o largă consultare populară, cu rezultate popularizate de mass media naţională şi trimise către Bruxelles în perioada pe care decidenţii europeni o alocă în acest sens pentru fiecare dintre marile teme ce urmează să schimbe realităţile economice şi sociale de pe continentul nostru.

Mofturi şi fasoane de curcă beată“, după cum ar fi spus Mateiu Caragiale, adânc cunoscător al mentalităţii post-fanariote a poporului nostru? Poate că da, atâta timp cât singura preocupare a politicienilor pare să fie doar descăpăţânarea adversarului într-o ceremonie cât mai amplă şi sângeroasă transmisă neapărat la oră de vârf de toate televiziunile însetate de spectacol. Poate că nu, dacă ne-am gândi măcar o clipă că temele respective nu sunt doar parte a agendei de lucru a instituţiilor de la Bruxelles, ci ne afectează la modul cel mai profund capacitatea de supravieţuire naţională.

Iar guvernările succesive din România, în mod egal, par să fi considerat poporul român prea tâmpit sau incapabil de a înţelege propuneri legislative europene. Chiar dacă toate, într-un fel sau altul, presupuneau schimbări viitoare masive care urmau să afecteze viaţa şi activitatea oamenilor dintr-un sector sau altul. Când, în fine, populaţia din România a auzit de ele, erau deja legislaţie europeană aprobată şi obligatoriu de a fi transpusă în legislaţiile naţionale. Şi era prea târziu, mult, mult prea târziu pentru că nu mai exista timpul necesar pentru a face adaptările necesare, de la sistemele agriculturii de supravieţuire până la liniile de producţie industrială.

Uitaţi-vă, spre exemplu, la dezbaterea incendiară din ultimele luni (şi care a provocat ieşiri furtunoase la rampă ale preşedinţilor, prim-miniştrilor sau miniştrilor de profil din multe ţări din UE) asupra conţinutului listei finale de pesticide şi erbicide şi substanţe perturbatoare endocrine. O listă ce urmează să fie finalizată de Comisia Europeană şi apoi supusă votului în Parlamentul European în acest an. Sunt propuse deja spre interdicţie multe dintre substanţe folosite actualmente extensiv în agricultură, asta însemnând că pe pieţele din UE nu se vor mai putea comercializa produse agricole care să conţină urme detectabile de asemenea substanţe interzise... Sigur că vor exista „perioade de graţie“, dar ele nu vor fi deloc lungi, iar procesul de adaptare pentru agricultori s-ar putea dovedi lung şi anevoios. Cine dintre guvernanţi, ONG-uri de specialitate sau chiar de europarlamentarii noştri a anunţat în România aceste lucruri şi a iniţiat o campanie de informare publică? Sau cine a vorbit despre operaţiunea vastă de control declanşată pe pieţele din Europa privind produsele bio, verificându-se calitatea certificării şi conformitatea produselor?

O vom face noi. Cu ce şanse? Nu ştiu. Singur lucru de care sunt convins este că aşa ceva ar trebui făcut pentru a dezactiva într-un fel agenda dezinteresului naţional.