Cine şi cum poate să ne (re)amintească despre datoria de face Binele?


Despre toate acestea simt nevoia să scriu astăzi, având convingerea că încă mai există destui români care îşi pun aceste întrebări. 

Recent, s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am crezut posibil, nici măcar în România de azi: o violare grosolană a libertăţii şi drepturilor unui om, în cel mai cumplit moment al vieţii sale – pierderea copilului său în urma unui accident. Autorul celui mai abject şi inuman articol din presa românească a ultimelor decenii este un oarecare Patrick Andre de Hillerin, zis „pah“ (şi-l voi numi o singură dată, pentru că nu merită nici măcar asta), într-o „gazetă“ care a devenit de ceva vreme opusul brandului pe care îl savura o ţară întreagă în anii nouăzeci, Caţavencii. Recunosc, nu-l mai citesc de ceva timp pe respectivul, mai precis de când s-a înrolat în lupta împotriva statului paralel, al binomului şi al altor inamici scorniţi de laboratoarele PSD şi de când a început să fie lăudat şi citat de organul de propaganda de la Kremlin, Sputnik.

De atunci, textele respectivului, pe care le-am mai parcurs ocazional, îmi provoacă un amestec de amuzament şi dezgust. Dar articolul lui recent a depăşit orice limită. Aşa cum alţi oameni de presă au spus, nici printre lăturile deversate de Corneliu Vadim Tudor în „România Mare“ sau „Tricolorul“ nu găseai aşa ceva. Despre ce este vorba, pe scurt: cu un ton zeflemitor, ce nu trădează nici urmă de compasiune, respectivul pah relatează, cu lux de amănunte, filmul unei teribile tragedii: dispariţia fetiţei lui Sebastian Burduja în urma unui cumplit accident. Materialul este din ciclul (de tip stalinist) „nu contează ce a fost cu adevărat, contează cum relatăm noi“.

Scriu aceste rânduri nu doar ca jurnalist şi om, ci şi ca unul dintre cei care îl cunosc îndeaproape pe Sebastian Burduja. Îi cunosc familia. De doi ani şi jumătate colaborăm. Am făcut parte din echipa PACT încă de la început şi nu sunt puţine articolele pe care le-am semnat împreună. În prezent, ocup poziţia de director executiv al PACT, printre sarcinile mele regăsindu-se şi relaţia cu presa. Cu siguranţă, sunt la rândul meu susceptibil de subiectivism. Dar tocmai din acest motiv, mă voi axa mai puţin pe impresii personale şi mai mult pe fapte, pentru a vă dezvălui, punct cu punct, cum s-a încercat o manipulare de tip kompromat prin reţeta dezinformare-discreditare-demonizare. Culmea, despre kompromat am scris pe larg aici împreună cu Sebastian Burduja încă din ianuarie 2018.

Dar să o luăm cu începutul. La momentul publicării „articolului“, informaţia despre copilul lui Sebastian Burduja era privată şi familia a decis să nu o facă publică. Dar respectivul „jurnalist“ nu doar încalcă dreptul acestor persoane la viaţă privată, dar plusează şi se întreabă cum a putut Sebastian Burduja, tocmai trecut printr-o astfel de dramă, să participe la protestul românilor din diaspora. De ce s-a dus? De ce a scandat? De ce s-a înconjurat de oameni care zâmbeau? Altfel spus, pe lângă faptul că intră cu bocancii în viaţa intimă a unui om pe care nu-l cunoaşte, în cel mai greu moment imaginabil, îl ia la rost si chiar îl judecă pentru cum îi ţine doliul propriului copil. Din punctul meu de vedere, o astfel de poziţie este incalificabilă. Mă întreb, înainte de toate, ce cădere are cineva – oricine, nu neapărat un „jurnalist“ – de a pretinde că ştie cum trebuie şi cum nu trebuie să se comporte cineva în cazul morţii propriului copil? Ceea ce este însă şi mai grav este că „jurnalistul“ foloseşte cu bună ştiinţă informaţii trunchiate sau complet false. Eventual, pot înţelege subiectivismul, mai ales la un anumit standard de „jurnalism“, dar nu pot niciodată accepta manipularea ordinară prin fake news, după model putinist. Este o practică toxică care trebuie combătută viguros şi sancţionată exemplar în orice societate liberă şi democratică.

Iar articolul cu pricina, la fel ca şi cele care l-au urmat, care reiau tema, adăugând şi nişte „explicaţii“, sunt pline de informaţii inexacte şi de minciuni. Astfel, respectivul „jurnalist“ este autorul unui serial obsesiv despre Sebastian Burduja, format din articole şi postări publice pe reţele sociale, încă de acum luni de zile. Altfel spus, e vorba de „jurnalism“ cu premeditare. Să luăm pe rând câteva exemple grosolane de fake news, care domină cap-coadă respectivele „articole“:

Fake news #1: Sebastian Burduja a participat la protestul din 10 august „zâmbitor şi convins că românii vor învinge“.

În fapt, absolut niciuna dintre fotografiile în care Sebastian apare la protestul din 10 august nu îl înfăţişează zâmbind. Toţi cei care l-au mai văzut măcar o dată pot confirma că în acea zi, la prima lui ieşire în public de la înmormântarea propriului copil, Sebastian era transfigurat de durere, tras la faţă şi îmbrăcat în negru. Mai mult, publicarea (de fapt, furtul intelectual, în scop comercial) a unei fotografii de pe pagina personală a lui Sebastian Burduja de către respectivul „jurnalist“ a dat naştere unui alte fake news de cea mai joasă speţă, alimentat de o armată de troli şi de conturi false, prin grupuri create anume în scopul dezinformării, şi anume că femeia zâmbitoare de lângă el este chiar soţia sa. Informaţia este falsă, acea persoană fiind o prietenă apropiată şi totodată fina cuplului Sebastian-Holly Burduja, pe numele său Teodora Poroşanu.

Văzându-l de aproape şi cunoscându-l bine, pot să-mi imaginez cât de greu i-a venit acestui om să-şi adune toate puterile şi să participe la protestul civic din data de 10 august, dar şi la cel din următoarea zi. Sebastian a fost discret, nu a scandat celebra sintagmă, nu s-a urcat pe scenă, deşi mulţi i-au cerut-o. Nu şi-a expus public durerea, nu a căutat mila nimănui. Dar a fost acolo. De ce? În cuvintele lui: „Pentru că, într-un moment de mare cumpănă, am simţit că oamenii din jurul meu îmi pot oferi sprijinul, încrederea şi speranţa de care am avut nevoie în acele zile mai mult ca oricând. Pentru că, probabil, printre ei, acolo, în Piaţă, erau şi alţi oameni ca mine. Cu dureri, cu doruri, cu suferinţe despre care nu au vorbit. Cu drame sfâşietoare pe care nimeni nu trebuie să le explice, cu atât mai mult să le judece. Şi pe noi toţi, cei de acolo, în acea seară ne-a unit, pentru câteva minute, visul comun de a avea o Românie demnă, o Românie pe bune. Iar acest lucru nu are nevoie de nicio justificare.“

Fake news #2: Sebastian Burduja a postat pe pagina lui despre protest şi chiar s-a înregistrat din drum spre aeroport, după ce aflase de tragedia prin care trecuse copilul său în Franţa, pentru a chema lumea la protest. Postările au fost sponsorizate.

În fapt, pagina publică „Sebastian Burduja“ este administrată de o echipă de voluntari din PACT pentru România. Cele mai multe postări sunt programate de aceşti voluntari cu zile bune înainte, aşa cum este şi cazul clipului la care face referinţă „jurnalistul“. După ce un coleg din PACT, Gregor Teodorescu, îi atrage public atenţia că informaţia este falsă şi îi transmite dovada înregistrării clipului cu mult înainte de producerea tragediei, „jurnalistul“ şterge respectivul comentariu şi continuă să afirme că Sebastian Burduja vorbeşte despre siguranţa copiilor din România deşi propriul copil era în spital în Franţa (ceea ce de fapt se întâmpla abia cu o zi DUPĂ înregistrarea clipului). Prin aceste gesturi, „jurnalistul“ dovedeşte rea voinţă, în încercarea de a ascunde adevărul care nu se potriveşte poveştii pe care doreşte să o spună. În egală măsură, „jurnalistul“ ignoră dovezile primite cu privire la faptul că nu Sebastian Burduja postase pe 30 şi 31 iulie, ci voluntari din echipa PACT, care nu ştiau la acel moment prin ce trece Sebastian şi familia lui. Toate aceste funcţionalităţi ale Facebook sunt binecunoscute oricui are un cont, cu atât mai mult unui „jurnalist de investigaţii“, care avea oricum datoria să verifice informaţia, dacă ar fi fost de bună credinţă. În fine, nicio postare în perioada 14 iunie-4 septembrie nu a fost sponsorizată, ceea ce se poate uşor proba prin intermediul reţelelor sociale. Din nou, minciună.

Fake news #3: Sebastian Burduja şi-a abandonat soţia, însărcinată în luna a noua, mergând la protest.

Aici, respectivul „jurnalist“ face o speculaţie impertinentă, sugerând, fără a avea nicio dovadă în acest sens, că participarea lui Sebastian la protest trebuie cumva pusă în opoziţie cu susţinerea propriei soţii, în cel mai greu moment al vieţii lor. Mai mult, duce această insinuare spre grotesc, spunând negru pe alb că participarea (scurtă, oricum, aşa cum pot confirma cei care au fost acolo) a lui Sebastian la protest a însemnat „abandonarea“ familiei sale în acele momente. Toate aceste aluzii sunt, în mod evident, încercări obsesive de a îi creiona un anume portret acestui om. E lesne de înţeles ce fel de portret şi cu ce intenţie.

Fake news #4. Tragedia a fost cauzată de neglijenţă, detaliile legate de împrejurările tragediei fac subiectul unei anchete în desfăşurare a poliţiei franceze şi sunt implicate personaje cu diverse asocieri în spaţiul public din România.

A minţi despre moartea unui copil pentru a-i demoniza familia este un demers pur şi simplu mizerabil. În fapt, ştirea din Nice Matin (citată, culmea, chiar de „jurnalist“, ceea ce dovedeşte că are acces la adevăr, dar îl ignoră din rea credinţă, de la bun început) relatează circumstanţele accidentului, conform raportului echipajelor de urgenţă care au intervenit la faţa locului. Nu a existat nicio petrecere, niciun „grătar“, niciun oaspete în casă. Ancheta poliţiei franceze a fost închisă încă din data de 2 august, neexistând niciun fel de indiciu de neglijenţă din partea familiei şi niciun fel de intenţie a familiei de a „bloca ancheta“, după cum minte din nou „jurnalistul“. Sarabanda falsurilor continuă însă cu fiecare propoziţie. Naşul fetiţei nu este Adriean Videanu, aşa cum afirmă „jurnalistul“ (care ar putea fi relevanţa acestei informaţii?), ci unchiul lui Sebastian, Laurenţiu, şi prietenul lui din copilărie, Dragoş. Familia Urdăreanu nu era în vizită, după cum pretinde „jurnalistul“, fiind la Bucureşti pe 28 iulie, când s-a întâmplat tragedia (abia pe 29 iulie seară pleacă de pe Otopeni spre Franţa, aflăm dintr-o postare publică a respectivei familii). Din nou, toate aceste informaţii ar fi putut fi obţinute lesne de către un „jurnalist de investigaţii“, dar interesul era altul: a dezinforma vb. tr. a informa greşit, în mod intenţionat, tendenţios; a induce în eroare.

Fake news #5: PACT a cerut, în primul şi în primul rând, demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate, revendicare dezvăluită, însă, doar pe 10 august.

Nu prea înţeleg de ce acest lucru ar fi fost rău, condamnabil sau suspicios, întrucât a fost evident pentru toată lumea că protestul de pe 10 august a fost unul anti-guvernamental, deci solicitarea demisiei Guvernului era firească. Chiar şi aşa, informaţia este – din nou – falsă. PACT a susţinut în nenumărate rânduri, până la data protestului, că una dintre revendicările sale este demisia Guvernului, urmată de organizarea de alegeri anticipate. Iată un prim exemplu, datat 26 iulie 2018, dar şi unul de pe 9 august. De altfel, chiar „jurnalistul“ recunoaşte în acelaşi „articol“ că mesajul din 1 august de pe pagina publică Sebastian Burduja privea demisia Guvernului. Autorul depăşeşte aici stadiul dezinformării, reuşind performanţa să se contrazică pe sine în cadrul aceluiaşi articol.

Fake news #6: Cristian Mihai Dide, unul dintre liderii protestelor, a figurat ca angajat al RISE Consortium şi s-ar putea ca încă să mai fie plătit de către această firmă, condusă de Sebastian Burduja.

În fapt, Cristian Mihai Dide nu a fost niciodată şi nu este angajat al RISE Consortium. Din nou, o informaţie complet falsă, care ar fi putut fi verificată uşor de orice om de bună credinţă. Cristian Mihai Dide a explicat pe larg în acest video care sunt raporturile dintre el şi Sebastian Burduja, respectiv PACT. Cristian Mihai Dide este administrator al firmei pe care el însuşi a înfiinţat-o, şi anume CMD Systems. El nu a fost niciodată angajat al unei companii deţinute sau controlate de Sebastian Burduja. Este adevărat că în 2016, la alegerile locale, Cristian Mihai Dide a candidat la funcţia de consilier local în oraşul său natal, Roşiorii de Vede, din partea PACT. Între timp însă, el a părăsit partidul, apoi s-a înscris în alt partid, pentru ca să se dedice ulterior în totalitate acţiunilor civice. În momentul de faţă nu mai este membru PACT.

Fake news #7. Dragoş Cosmin Lucian Preda, vechi prieten al lui Sebastian Burduja şi prim-vicepreşedinte PACT, a făcut presiuni asupra membrilor guvernului, prin mesaje şi telefoane, ca rulota din Piaţa Victoriei să nu fie ridicată de poliţie. Întreg mitingul a fost ilegal.

Ridicol şi fals. Dragoş Preda nu a sunat pe nimeni în noaptea de 10 spre 11 august în legătură cu ridicarea rulotei şi este pregătit să probeze asta prin înregistrările puse la dispoziţie de compania telefonică la care este abonat. De asemenea, mitingul din 10 august nu a fost ilegal. Potrivit articolului 2 din Legea nr. 60/1991, adunările publice fie ele mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, se pot organiza numai după declararea prealabilă. Lucru care s-a întâmplat: autorităţile au fost înştiinţate cu privire la miting în termenul prevăzut de lege şi cu respectarea tuturor procedurilor impuse.

Fake news #8: Sebastian Burduja este securist. Tatăl lui este securist. Studiile la Stanford şi la Harvard i-au fost plătite de serviciile secrete.

Aceste minciuni sunt laitmotivul tuturor acestor articole şi a postărilor obsesive ale respectivului „jurnalist“, care încalcă nu doar legi, ci şi orice norma deontologică. Încă din titlul primului articol, pur şi simplu prea abject pentru a fi reprodus aici, şi pana la cea mai recentă apariţie a sa, un interviu video în care încearcă să îşi scuze derapajele, respectivul „jurnalist“ susţine că are dovezi că Sebastian Burduja este omul serviciilor şi explică, asumându-şi rolul justiţiarului adevărului absolut, că este hotărât să arate publicului său adevărata faţă a celor care sunt susţinuţi de serviciile secrete şi care vor să conducă ţara. Doar că, atunci când doi-trei cititori/comentatori pe Facebook întreabă care sunt dovezile, se ascunde imediat sub replica: „vorbim de serviciile secrete, doar nu vreţi să vedeţi ştate de plată, am alt gen de surse“. Acuzaţii de o asemenea gravitate nu pot fi însă lansate fără nicio dovadă, prin simpla invocare a unor „surse“. Evident, respectivul ignoră şi faptul că la Harvard Sebastian a beneficiat de mai multe burse de studiu din partea universităţii, după cum menţionează chiar pe site-ul lui, uşor accesibil unui „jurnalist de investigaţii“. După cum ignoră şi un interviu recent cu Marinel Burduja, tatăl lui Sebastian. Probabil tot la intervenţia „securităţii“ au fost acordate şi bursele de la Harvard, şi rezultatele academice din SUA (Sebastian a absolvit „cu distincţie“, printre primii, atât Stanford, cât şi Harvard). De-a dreptul hilar, dacă nu ar fi revoltător.

Am spus mai sus că nu voi prezenta impresii personale despre Sebastian şi voi încerca să mă limitez cât mai mult la fapte. Sunt totuşi câteva acuze, subumane, de altfel, pe care nu pot să nu le infirm cu toată convingerea. A spune sau măcar a sugera că Sebastian nu şi-a iubit sau că nu i-a păsat suficient de copilul său reprezintă nu doar un atac mizerabil, dar şi o uriaşă minciună.

Să spui despre un om că nu şi-a iubit copilul sau că nu a suferit suficient (după care standarde? ale cui?) la pierderea lui este dincolo de orice imaginaţie. Fără să conteze cine este, fără să conteze că este prietenul meu sau nu, în faţa unei asemenea tragedii orice om normal rămâne fără cuvinte. Nu are rost să argumentez aici şi acum cât de afectat este Sebastian, pentru că ştiu că orice explicaţie sau descriere este greu de cuprins cu mintea sau cu sufletul oricărui om care a rămas om. Aş fi vrut măcar să îi fie respectat dreptul ca această tragedie să fie tratată cu discreţie. Într-o ţară normală, aşa s-ar fi întâmplat.

Şi totuşi, văzând această îndârjire uriaşă împotriva lui Sebastian Burduja, îndârjire care nu a mai ţinut cont nici măcar de cea mai mare dramă pe care un om ar putea-o trăi, îmi pun nişte întrebări. Iar prima ar fi: cui îi foloseşte? De ce a ales acest „jurnalist“ să recurgă la un astfel de gest, ştiind, cu bună seamă, că va atrage oprobriul breslei sale şi o masă de critici? Care a fost miza? De ce să rişti atât de mult din punct de vedere al imaginii şi reputaţiei? Pentru a lua la ţintă un om politic despre care tu însuţi afirmi că este „necopt“ şi „fad“, pe care “nu-l prea bagă nimeni în seamă“, iar partidul lui „nu există decât cu numele“? Mă întreb totodată dacă acest articol ar mai fi apărut în condiţiile în care nu ar mai fi existat acel clip din aeroport care s-a viralizat, depăşind 1,8 milioane de vizualizări. Mă întreb cine a organizat şi plătit „oastea comandată“ de conturi false (ştiţi ce spun, cele cu poze cu pisicuţe şi buchete de flori la profil şi doar câteva zeci de prieteni) care au propagat mizerabilele fake news de mai sus prin intermediul reţelelor sociale. Toate acestea, din fericire, lasă urme în spaţiul virtual şi sunt evidente, ba chiar rudimentare, pentru orice om informat. Şi nu trebuie permise, nici măcar în „ţara tuturor posibilităţilor, România“.

Au fost şi altfel de urmări pozitive: sute de jurnalişti de bună-credinţă, de reprezentanţi ai societăţii civile sau de simpli cetăţeni care au sesizat josnicia acestui articol au semnat un protest împotriva „jurnalistului“ şi a publicaţiei care i-a găzduit „opera“. A fost o reacţie firească din partea unor persoane care au sesizat că, deşi trăim într-o eră a „bagatelizării răului“, anumite limite nu pot fi trecute.

În tot ceea ce a fost, pot înţelege cum pentru un pumn de arginţi anumiţi indivizi, oricum s-ar numi ei, îşi vând sufletul, renunţă la morală, încalcă legi şi coduri deontologice, urmând clasicul manual stalinist de intoxicare prin reţeta dezinformare – discreditare – demonizare. Şi, totuşi, nu mă pot abţine să nu-i întreb pe cei care nu merită a fi numiţi: chiar sunteţi atât de disperaţi încât să călcaţi în picioare un suflet de înger? Asta-i mult prea mult, chiar şi pentru unii ca voi, tovarăşi...