Zubin Mehta, exclusiv pentru Adevărul: „Cred că sunt cel mai vechi invitat al festivalului“

Zubin Mehta, exclusiv pentru Adevărul: „Cred că sunt cel mai vechi invitat al festivalului“

Zubin Mehta a oferit un interviu exclusiv pentru Adevărul

Zubin Mehta povesteşte, într-un interviu acordat în exclusivitate, că e fericit să revină în festival, apreciind eforturile pe care organizatorii le depun pentru a promova creaţia lui George Enescu

Veniţi aici, la Festivalul „Enescu“ de foarte mulţi ani, încă din anul 1964.
 
Zubin Mehta: Cred că sunt cel mai vechi invitat al Festivalului „Enescu“. În 1964 am cântat cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, între altele şi o partitură de Anatol Vieru.
 
V-aţi putut forma o imagine în legătură cu dezvoltarea festivalului pe parcursul anilor...
 
Da, am urmărit dezvoltarea României de-a lungul timpului şi trebuie să spun că îmi doresc şi eu, ca toţi românii, o sală de concerte mai bună. Asta nu ar trebui să fie o problemă, având în vedere faptul că evenimentul este la fel de important ca oricare altul de gen din Europa. Chiar meritaţi o sală de concerte bună! Publicul românesc este, de asemenea, avizat, aşa că ascultătorii merită şi ei asta!
 
Ce transformări pozitive aţi observat de-a lungul timpului?
 
Ei bine, când mă uit la program totul e minunat! Artiştii sunt extraordinari, ca să nu mai vorbim despre eforturile pe care organizatorii le depun pentru a promova creaţia lui Enescu. Eu admir asta.
 
În ce măsură a ajutat festivalul la cunoaşterea muzicii lui George Enescu dincolo de graniţele ţării noastre?
 
Nu aş putea să vă spun cu exactitate ce şi unde anume se cântă Enescu acum, dar cu siguranţă festivalul a contribuit la răspândirea muzicii sale. 
 
Dirijaţi din nou la Bucureşti Vox Maris de Enescu. A fost alegerea dumneavoastră?
 
Da şi vă spun şi de ce. Noi întreprindem acum un turneu cu numeroase concerte, iar dacă fiecare dintre organizatorii concertelor pe care le susţinem ne-ar cere să cântăm creaţii noi, ar fi foarte dificil pentru noi să ne pregătim. Aşa că am ales Vox Maris, o partitură pe care am mai cântat-o în urmă cu mulţi ani, aşa că sunt sigur că pentru multe persoane din public va fi chiar o noutate. În această partitură, Enescu şi-a imaginat vocile cântând din afara scenei pentru că voia să obţină un efect difuz, estompat. 
 
Se poate respecta această indicaţie a compozitorului într-un concert la Sala Palatului?
 
Nu ştiu cum am putea realiza asta, dar poate că s-ar putea încerca să se cânte cândva cu microfoane din afara scenei. Însă mai este şi o problemă de timp acum – avem foarte puţine repetiţii, aşa că vom fi cu toţii pe scenă.
 
Simfonia de cameră de Schönberg are polifonii foarte complexe...
 
Da, este atât de multă muzică aici, încât din materialul sonor s-ar putea compune nouă simfonii diferite. Iar pe scenă vom avea 16 muzicieni şi nu 15, pentru că vor exista doi flautişti.
 
Care sunt dificultăţile cu care vă confruntaţi dumneavoastră, în calitate de dirijor, aici?
 
În primul rând, Simfonia de cameră este o piesă de mare virtuozitate pentru fiecare instrumentist. Iar principala dificultate rezidă în faptul că suflătorii vin din simfonia clasică, pe când coardele nu dublează, ca într-o simfonie clasică, ci sunt soliste. Aşa că a găsi un echilibru între cele două este o mare problemă. De multe ori, vocile interioare se pot pierde, iar noi lucrăm din greu pentru a evita asta. 
Sunteţi de acord cu faptul că Simfonia a VIII-a de Bruckner este adesea descrisă drept apocaliptică?
 
Ştiţi, există atât de multe alte simfonii din acea perioadă despre care aş putea spune că sunt capodopere ale Romantismului. A opta de Bruckner este una dintre ele. Un deceniu mai târziu, Mahler a compus, de asemenea, astfel de capodopere care îţi ating sufletul. Aceşti creatori îşi deschid sufletul în faţa publicului, nu ascund nimic. Punctul culminant al Adagio-ului Simfoniei a VIII-a de Bruckner este unul dintre cele mai cutremurătoare momente din istoria muzicii. 
 
În a doua seară de la Bucureşti cântaţi şi Mahler. Bruno Walter l-a cunoscut pe compozitor, iar dumneavoastră l-aţi cunoscut pe Bruno Walter. 
 
Da.
 
Walter a fost, de altfel, cel care a dirijat premiera Simfoniei a IX-a de Mahler, la Viena. Aţi discutat cu el pe marginea acestei partituri?
 
Nu, dar am vorbit cu el despre o altă simfonie – prima. Eram un tânăr dirijor, studiam partitura şi el m-a ajutat mult. Dar am fost la imprimarea lui Bruno Walter cu Simfonia a IX-a de Mahler, pe care o ascultam, de altfel, pentru prima dată cu acest prilej. Pentru că ştiţi, Viena nu prea susţinea creaţia lui Mahler în acea perioadă. Acum, sigur, Orchestra Filarmonicii cântă toate simfoniile compozitorului, dar asta nu se întâmpla deloc la începutul anilor ’60. Aşa că atunci când am asistat la sesiunea de înregistrări a lui Bruno Walter la Los Angeles am ascultat simfonia pentru prima dată. Bruno Walter era atât de entuziasmat la ideea imprimării, încât a acceptat toate condiţiile pe care casa de discuri i le-a impus, condiţii cu totul nedrepte; au imprimat cu douăsprezece viori întâi şi patru contrabaşi şi săracul om a acceptat toate astea, din dorinţa de a realiza imprimarea. A fost o tragedie, deşi din punct de vedere muzical intenţiile dirijorului se pot sesiza. 
 
Ştiu că aţi cunoscut-o şi pe Alma Mahler...
 
Da, o singură dată, însă. La New York.
 
V-a vorbit despre fostul ei soţ? Cum îl descria?
 
Ei, a vorbit despre toate. Am cunoscut-o numai pentru vreo două ore, însă nu m-a lăsat să plec şi m-a făcut să pierd avionul. Trebuia să merg la Paris, dar ea mă ţinea de mână şi îmi tot spunea să iau următorul zbor. Următoarea cursă era abia a doua zi, ceea ce m-a făcut să ratez câteva întâlniri importante, dar trebuie să vă spun că a meritat sacrificiul! Pentru că Alma Mahler mi-a arătat evantaie pictate de Kokoschka, planuri arhitecturale ale lui Gropius şi manuscrise de Mahler. A fost foarte interesant să vorbesc cu ea. 
 
Într-un interviu spuneaţi că aţi primit acelaşi sfat, atât de la Bruno Walter, cât şi de la Leonard Bernstein, în privinţa muzicii lui Mahler: „Nu-ţi fie teamă să laşi muzica să fie vulgară, atunci când partitura o cere!“ 
 
Da, da, pentru că uneori Mahler se întoarce la originile muzicii folclorice, aşa că uneori auzi în partiturile lui o orchestră de provincie cântând în mijlocul pieţei oraşului; iar sunetele astea nu sunt foarte dulci sau cultivate, iar dirijorul trebuie să lase muzica să vorbească de la sine. În Simfonia a IX-a nu prea se întâlneşte lucrul ăsta – poate un pic în partea a doua. 

Dacă cineva v-ar întreba în ce tonalitate e scrisă simfonia (care începe în Re major, trece prin Do major şi la minor şi se încheie în Re bemol major, lucru cu totul neobişnuit), ce aţi răspunde?
 
Ce păcat că Mahler a murit atât de tânăr, pentru că tonalitatea îmbracă semnificaţii cu totul noi în ultimele sale creaţii. Este şi cazul Cântecului Pământului. Este o schimbare psihedelică de tonalităţi, lucru întâlnit şi la Bruckner. În Simfonia a VII-a, Bruckner modulează încă din prima temă. Deci ei au moştenit marea epocă a Clasicismului, dar au evoluat. 
 
Colaboraţi cu Orchestra Filarmonicii din Israel de aproape cinci decenii, aţi început să lucraţi împreună în 1969 iar devotamentul dvs. faţă de ansamblu şi sacrificiile pe care le-aţi făcut de-a lungul anilor pentru a le fi aproape sunt binecunoscute. Pe parcursul acestei lungi relaţii v-a fost vreodată teamă că planurile vor fi date peste cap din cauza condiţiilor de natură politică?
 
Uneori concertele se reprogramează sau necesită multă precauţie, alteori se anulează direct, dar asta face parte din viaţa în Israel. Oamenii trăiesc acolo într-o stare permanentă de tensiune. Anul trecut, când rachete veneau dinspre Gaza, concertele începeau uneori cu 20 de minute mai târziu. Dar sala era plină, nimeni nu stătea acasă. 
 
Influenţează mediul starea mentală a muzicienilor?
 
Cred că un pic da, trebuie să recunosc asta.
 
Dar dumneavoastră personal nu vă e teamă să vă aflaţi acolo?
 
Nu, şi nu găsesc frică în rândul muzicienilor sau al publicului. Plus că până acum câţiva ani oamenii se simţeau protejaţi de scutul anti-rachetă. 
 
 
Director muzical pe viaţă
 
Nume: Zubin Mehta
Data naşterii:  29 aprilie 1936, Mumbai, India
Studii şi cariera: Şcoala St. Mary şi la Colegiul St. Xavier din Mumbai, Academia de muzică din Viena cu dirijorul Hans Swarowski.
A fost dirijorul Filarmonicii din New York, este directorul muzical pe viaţă al Filarmonicii Israeliene din Tel Aviv, dirijorul principal al Operei din Valencia şi prim-dirijorul Festivalului Maggio Musicale din Florenţa. 
Locuieşte în: Tel Aviv
 
 
Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: