Milioane de creştini au luat Lumină. Cele mai frumoase imagini de la slujba de Înviere, din toată România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de români au luat Lumină Sfântă în noaptea de Înviere FOTO Cezar Pădurariu
Mii de români au luat Lumină Sfântă în noaptea de Înviere FOTO Cezar Pădurariu

Mii de credincioşi români din toată ţara au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la slujba de Înviere a lui Iisus Hristos ţinută în toate bisericile ortodoxe şi greco-catolice din România.

BUCUREŞTI

Peste 30.000 de oameni au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la slujba de Înviere din Capitală, iar dintre aceştia, aproape 7.000 au venit să ia Lumină pe Dealul Patriarhiei, de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cei mai mulţi credincioşi, de la copii de câţiva ani la bătrâni, au mers la slujba de la Catedrala Patriarhală, unde vremea care s-a răcit brusc în cursul serii şi ameninţarea ploii nu i-au împiedicat pe oameni să meargă la Înviere.

TIMIŞOARA

Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană Timişoara a fost ţinută de P.S. Paisie Lugojanul, al doilea om din Arhiepiscopia Timişoara.

Timişorenii s-au răsfirat pe la toate bisericile ortodoxe şi greco catolice din oraş pentru a Lumina Sfântă şi pentru a asista la slujba de Înviere. Mulţi au luat şi calea mănăstirilor din apropierea oraşului pentru noaptea de Înviere. 

SIBIU

Sute de credincioşi au venit în noaptea de Înviere să ia lumină şi să participe la slujbă, la catedrala mitropolitană din centrul oraşului Sibiu.

Slujba de Înviere a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului. 

BRAŞOV

Paştele este cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei, iar braşovenii au participat cu mic cu mare la Slujba de Înviere la bisericile din oraş. Toate lăcaşurile de cult au fost pline de credincioşii veniţi să se roage.

Credincioşii s-au adunat timp la biserici. Zeci de mii de candele s-au aprins la miezul nopţii, iar bisericile au fost neîncăpătoare. Braşovenii spun că Paştele este cea mai mare sărbătoare şi că este creştineşte să mergi la slujba de Înviere. „În fiecare an venim la slujbă. Nu contează dacă e cald, frig sau dacă plouă. Venim să ne rugăm pentru sănătate şi pentru mântuire“, a spus Maria Ion.

FOCŞANI

Bisericile din oraşul Focşani au fost pline de credincioşii ortodocşi care la miezul nopţii au răspuns la unison „Adevărat a Înviat!"

Mii de focşăneni au venit să ia Lumină şi au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujba de Înviere.

BRĂILA

Lumina Sfântă a Învierii a ajuns în casele a zeci de mii de brăileni ce au participat la slujba specială de Paşte oficiată în toate lăcaşurile de cult din municipiu şi judeţ. Brăilenii au venit cu mic cu mare la biserică şi au cântat "Hristos a înviat!".

TURNU-SEVERIN 

„Adevărata Înviat” au răspuns, în cor, severinenii care au venit să ia lumină de la Prea Sfinţitul Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei la slujba de Înviere, oficiată la Catedrala Episcopală aflată în construcţie din Drobeta-Turnu-Severin.  După slujbă oamenii au plecat acasă cu lumânările aprinse în mâini.

TULCEA

Încă de la ora 23.00, mii de tulceni au venit la una dintre bisericile din centrul oraşului Tulcea pentru a primi, din partea preoţilor, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Aceştia au participat atât la slujba organizată la Catedrala „Sf. Nicolae“ unde slujba Învierii Domnului a fost ţinută de Episcopul Tulcii, Prea Sfinţia Sa, Visarion Bălţat, însoţit de un sobor de preoţi, cât şi la slujbele ţinute la celelalte biserici din oraş.

CONSTANŢA

Frumoasa biserică Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa a fost locul ales de sute de constănţeni pentru slujba de Înviere. Aflat pe strada Ştefan Mihăileanu, la intersecţia cu strada Călăraşi, lăcaşul de cult este preferat de credincioşi pentru aerul său primitor şi aşezarea retrasă.

Enoriaşii şi-au aprins lumânările şi candelele, apoi au început să plece spre case. Preoţii au oficiat slujba în aer liber, cântând „Hristos a înviat din morţi“, acompaniaţi de corul de voci ale credincioşilor.

ALEXANDRIA

Mii de teleormăneni au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Episcopală Sfântul Alexandru din Alexandria. La miezul nopţii, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Galaction Stângă, care a ţinut slujba, a chemat toţi credincioşii să ia lumină. Lumânările teleormănenilor s-au aprins de la lumina adusă de o delegaţie a Episcopiei de la Ierusalim.

BOTOŞANI

Copii, tineri, adulţi şi bătrâni au asistat, cu emoţie şi bucurie, la cel mai important eveniment religios de peste an.

Oamenii au îneput să se adune în curţile bisericilior din municipiul Botoşani puţin după ora 23.00. Cu lumânări şi candele în mâini, botoşanenii au aşteptat ora 12.00, când preoţii au început să împartă Sfânta Lumina a Învierii adusă de la Ierusalim.

CĂLĂRAŞI

Zeci de credincioţşi au aşteptat Învierea Domnului la una dintre cele mai frumoase mănăstiri din judeţul Călăraşi. La Libertatea, denumită şi perla Bărăganului, oamenii au ajuns încă de la ora 23.30. Bucuria Învierii a fost adusă la miezul nopţii de Lumina Sfântă, împărţită de preot tuturor enoriaşilor care au rostit într-un glas: Hristos a Înviat!

BAIA MARE

Noapte importantă pentru creştinătate. Cea mai mare sărbătoare de peste an se sărbătoreşte astăzi, iar băimărenii au venit în număr mare la Catedrala „Sfânta Treime“ ca să participe la Slujba de Înviere. P.S Iustin Sigheteanul a fost cel care a oficiat slujba Învierii, alături de un sobor preotesc.

ZALĂU

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii a adunat la Catedrala Episcopală Sfânta Vinere din Zalău mii de credincioşi din oraş şi nu numai, veniţi să ia lumină de la cea mai impunătoare biserică din judeţ.

Vremea bună şi caldă a făcut ca prezenţa de anul acesta la Slujba de Înviere să fie una foarte mare, zălăuanii veniţi să ia Lumină şi paşti de la Catedrala Episcopală Sfânta Vinere din Zalău umplând nu numai spaţiul generos al bisericii, dar şi curtea şi împrejurimile ei. Cea mai mare parte a slujbei a fost oficiată - de un sobor de preoţi din care a făcut parte şi Episcopul Petroniu - afară.

VASLUI

Mai ales că şi vremea de afară a fost una prielnică, copii, tineri, adulţi şi bătrâni au asistat, cu emoţie şi bucurie, la cel mai important eveniment religios de peste an, Învierea Domnului.

Oamenii au început să se îndrepte spre bisericile din oraş puţin după ora 23:00, odată şi cu florarii sau comercianţii de lumânări, care au luat cu asalt strada ce duce spre cimitirul „Eternitatea“. 

PLOIEŞTI

Atmosferă luminată, sâmbătă seară, la Ploieşti. Mii de ploieşteni au venit la slujba de Înviere de Catedrala Sfântul Ioan, din centrul oraşului, pentru a lua Lumină.

Piaţeta din faţa Catedralei Sfântul Ioan din Ploieşti, cea mai importantă biserică din Ploieşti, a fost, sâmbătă seară, neîncăpătoare pentru miile de tineri, adulţi şi vârstnici veniţi să primească vestea Învierii Mântuitorului.

PITEŞTI 

Profitând de vremea frumoasă, piteştenii au ieşit cu puţin înainte de miezul nopţii pentru a lua Lumina Sfântă şi a asculta slujba de Înviere a Domnului. La Biserica Sfântul Gheorghe din centrul oraşului au venit aproape 2.000 de credincioşi.

CLUJ 

Clujenii au ieşit cu miile în noaptea de Înviere şi au mers la biserici pentru a asculta slujba de Înviere şi a duce acasă Lumina Sfântă. Ceremoniile religioase s-au ţinut în aer liber, iar cântecele se puteau auzi şi la câteva blocuri distanţă.

Tineri, bătrâni, pătrunşi sau mai puţin pătrunşi de slujbă, puteai vedea în noaptea de Înviere la slujba ţinută de preoţii Bisericii cu hramul Sfinţii Petru şi Pavel, lăcaş încă în construcţie de pe strada Primăverii, din cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur.

SLOBOZIA

Sute de credincioşi au aşteptat Învierea Domnului la bisericile din Slobozia. În incinta tuturor lacaselor de cult, oamenii au ascultat slujba de  Înviere. Creştinii au participat la slujba de  Înviere, iar apoi au luat pasca pe care o vor gusta  în fata icoanelor  în dimineata de Paste.

IAŞI 

Curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi a fost plină la miezul nopţii, iar credincioşii creştin-ortodocşi din Iaşi au asistat la slujba ţinută de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Sute de credincioşi ieşeni au umplut curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi au ascultat Programul Liturgic dedicat Sfintei Învieri condus de Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

REŞIŢA

Atât la Reşiţa cât şi la Caransebeş bisericile au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi veniţi pentru a lua lumină. Cel mai probabil vremea extrem de frumoasă şi călduroasă a fost argumentul decisiv pentru majoritatea reşiţenilor să aleagă să fie la biserică pentru a lua lumină.

BACĂU

Credincioşii băcăuanii au participat la slujba de Înviere în centrul oraşului şi în zeci de biserici din municipiu. Sute de băcăuani au participat la slujba ce a fost oficiată chiar lângă statuia lui Ştefan cel Mare, amplasată între Biserica Sfântul Nicolae şi Catedrala Ortodoxă.

SUCEAVA

Mii de candele au luminat, sâmbătă noapte, cimitirele din municipiul Fălticeni. Potrivit tradiţiei, credincioşii din Fălticeni au aprins sâmbătă seară, în timpul slujbei de Înviere, candele la mormintele rudelor sau celor dragi.

BUZĂU 

Peste 3.000 de buzoieni au participat, în noaptea de Paşti, la prima Slujbă a Învierii oficiată de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău.  Credincioşii au participat în număr foarte mare şi la slujba de înviere de la Cimitirul Eroilor.

ARAD 

Zeci de mii de credincioşi ortodocşi şi greco-catolici au luat parte, sâmbătă seara, la Slujba de Înviere oficiată în bisericile arădene.

Pentru al treilea an consecutiv, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a mers la Bucureşti, împreună cu un reprezentant al Arhiepiscopiei Aradului la Bucureşti, pentru a lua Lumina Sfântă venită de la Ierusalim. La bordul unui avion de mici dimensiuni, cei doi au ajuns pe Aeroportul Internaţional Arad, unde au fost aşteptaţi de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, care a preluat de la aceştia Lumina Sfântă, relatează Agerpres. 

HUNEDOARA 

La slujba de Înviere care a avut loc la biserica din centrul civic al Hunedoarei au participat sute de oameni. Atmosfera a fost încărcată de emoţie pentru mulţi dintre hunedorenii care s-au strâns în faţa Catedralei Eroilor, devenită, de Paşte, unul dintre cele mai aglomerate locuri din municipiu.


TÂRGU JIU 

Lumina Învierii de la Ierusalim a ajuns şi la Târgu Jiu. O delegaţie de la Gorj, în frunte cu primarul localităţii Runcu, Adi Câmpeanu, afost  la Bucureşti pentru a lua lumina sfântă şi a o aduce la Biserica Sfinţii Constantin şi Elena din Târgu-Jiu.

La acest articol au contribuit: Cezar Pădurariu, Ştefan Both, Ramona Găină, Simona Suciu, Ştefan Borcea, Nicoleta Butnaru, Corina Macavei, Claudia Petraru, Sînziana Ionescu, Claudiu Dumitrache, Miruna Luca, Ionela Stănilă, Cosmin Carp, Olimpia Man, Ionuţ Balaban, Dana Mihai, Laurenţiu Ionescu, Florina Pop, Mădălin Sofronie, Cristian Franţ, Olimpia Filip, Dinu Zară, Iulian Bunilă, Daniel Guţă

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite