Nu avem idee ce presupune broderia din culisele unui festival de literatură şi traducere, dar ceea ce se vede cu ochiul liber e fabulos. Între 3 şi 7 octombrie 2018, oraşul Iaşi a devenit un furnicar literar, un nexus unde imaginaţia şi punerea ei în cuvinte, ideile şi sclipirea lor prin vorbe au avut scenă deschisă şi au avut public, din plin. Au avut ecou şi priză directă sub formă de emoţii, dedicaţii pe cărţi, priviri îmbujorate şi întrebări febrile pentru scriitori, dezbateri şi formule memorabile, efemeride şi vorbe de duh, hohote de râs şi înfiorări anonime.

Nu degeaba eticheta informală a festivalului, haştagul său viral găsit şi folosit de public e un englezism simpatic şi semantic pertinent, I can FILIT.

Ambiţios, gândit pe mai multe dimensiuni, festivalul FILIT e un eşafodaj complex, o structură vie şi caldă creată pentru a produce şi a capta dialogul din jurul şi din inima literaturii: ediţia din 2018 înseamnă 300 de invitaţi - scriitori străini şi români, traducători, editori, manageri culturali, jurnalişti -, 150 de evenimente, 200 de voluntari. Miile de spectatori dau sens acestui uriaş dispozitiv care îşi propune să celebreze literatura într-un mod viu, şi care presupune în amonte investiţii importante, inteligenţă şi energie, timp şi reţea profesionistă, bani publici şi parteneriate private. Creat acum şase ani la iniţiativa scriitorilor Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu, pus pe picioare de managerul de atunci, scriitorul Dan Lungu, Festivalul FILIT este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi prin Consiliul judeţean Iaşi, beneficiind de fapt de priceperea şi de profesionalismul unei echipe restrânse, o mână de oameni. Lucian Dan Teodorovici, directorul MNLR Iaşi, Florin Lăzărescu, Amelia Gheorghiţă, Monica Salvan, Georgiana Leşu, Iulian Pruteanu, Alina Aron, au adus la Iaşi 300 de invitaţi, între care, protagonişti ai serilor FILIT de la Teatrul Naţional, se numără mari nume din literatura lumii: Sylvie Germain (Franţa), Jón Kalman Stefánsson (Islanda), Jonathan Franzen (SUA, foto dreapta, împreună cu Marius Chivu), Veronica Roth (SUA).

O impresionantă pleiadă de scriitori români din diferite generaţii a făcut bucuria sutelor de întâlniri, printre care 17 organizate în licee, şi alte peste zece în reţeaua de muzee literare regionale – ultimele cu ocazia unui proiect excepţional în cadrul ediţiei FILIT 2018, intitulat „Scriitori de poveste“. 11 scriitori de astăzi au fost invitaţi să scrie biografia romanţată a celor 11 scriitori clasici care au şi case memoriale la Iaşi sau în Moldova: au rezultat nişte fabuloase bijuterii literare, erudite şi nonşalante, subiective şi ludice, de citit oricând de copiii de azi sau de copiii de ieri, crescuţi cu „statuile“ unor Costache Negruzzi, Ion Creangă, Vasile Alecsandri sau Mihai Eminescu. Un exerciţiu inteligent de demuzeificare la care au participat cu tuşă personală şi talent Florina Ilis (Povestea lui Mihai Eminescu), Simona Antonescu (Povestea Otiliei Cazimir), Cristian Fulaş (Povestea lui Dosoftei), Bogdan Răileanu (Povestea lui Costache Negruzzi), Mihai Buzea (Povestea lui Vasile Pogor), Iulian Ciocan (Povestea lui Nicolae Gane), Dan Coman (Povestea lui Mihai Codreanu), Adela Greceanu (Povestea lui Vasile Alecsandri), Tudor Ganea (Povestea lui Mihail Sadoveanu), Andrei Crăciun (Povestea lui Ion Creangă), Alex Tocilescu (Povestea lui George Topârceanu). Voi reveni într-un alt articol la acest experiment literar ventriloc, cu mărturii de la scriitorii de azi despre experienţa lor de a se fi strecurat în vieţile unor „zei“ pentru a-i face oameni.

Rămân pe străzile însorite ale Iaşilor pentru un tur de orizont şi un prim decupaj subiectiv de la una dintre cele mai intense ediţii FILIT. Un festival e o ieşire din bibliotecă şi din singurătatea superbă a paginilor de carte, un festival e locul geometric în care numele de pe copertă coboară într-o privire cu dus-întors, în care traducătorii ies spectaculos din spatele cortinei, în care ei, zeii, devin oameni.

Emoţii FILIT.

Efemeride cu Sylvie Germain (foto dreapta) care în avion, la venire, a căutat să-mi arate, în carneţelul ei plin de hârtiuţe, ce nimic insignifiant şi preţios păstrase de la precedenta sa fugitivă întâlnire cu Iaşul, cu ani în urmă.

Discuţia caldă cu Gabriela Adamşteanu (foto stânga), deasupra norilor, în zbor spre FILIT, care nu-şi ţinuse încă în palmă noua carte, Fontana di Trevi, ultimul volet din trilogia vârstelor.

Scriitorul islandez Jón Kalman Stefánsson, aşezat la o cafenea de pe strada Lăpuşneanu, citind în soare un manuscris. Is it your next novel?

Bruno Mazzoni, traducător de literatură română în italiană, şi Steinar Lone, traducător norvegian, la Biblioteca centrală, într-un delicios duel de sintagme, cuvinte sau emoţii intraductibile. Cum traduci « duduie »? Dar când în Patul lui Procut de Camil Petrescu, îndrăgostitul trece de la „dumneavoastră“ la „dumneata“, pentru a reveni apoi la „dumneavoastră“ în dialogurile cu femeia admirată, cum transpui această evoluţie sufletească într-o limbă care nu cunoaşte decât „tu“?

Febrilitatea discretă a lui Lucian Dan Teodorovici (foto stânga) lângă cortul din Piaţa Unirii, să nu-l ajungă vreo veste de ultim moment, cum ar fi un scriitor care să nu mai poată ajunge la serile FILIT.

„Câte manuscrise o fi pierdut Tinca“, reflectează Paul Cernat, istoric literar, în curte la Bojdeuca lui Creangă, în timpul dialogului său cu Andrei Crăciun, cel care a rescris viaţa humuleşteanului cu îndrăzneli post-postmoderniste, imaginând o intâlnire a acestuia cu Nichita.

„Tema mea centrală e nebunia“, îl aud pe Cristian Fulaş, într-o întâlnire, alături de Ana Maria Caia, moderată de criticul şi cercetătoarea Bianca Burţă Cernat. „Într-o carte cu zece personaje eu scriu zece cărţi, spune prozatorul, trebuie să dau fiecărui personaj forţa de a sta singur, dacă îl scoţi de acolo să stea în picioare.“

Ce voci aud scriitorii, întreabă Simona Modreanu pe scena Naţionalului ieşean şi scriitoarea franceză Sylvie Germain spune că a scrie e o stare de polifonie, înseamnă să auzi vocile din spatele cuvintelor şi să reactivezi depozite psiho-genealogice care ajung şi la epoca lui Homer. „Autorul se experimentează scriind“, se confesează Gabriela Adameşteanu, care-şi descoperă propria carte la urmă, odată terminată.

Pădurea de mâini ridicate la întâlnirile cluburilor Alecart şi Logos, când în amfiteatre arhipline, elevii se înghesuie să pună întrebări scriitorilor. „De ce aţi ales ca unul din personaje, o femeie, să fie româncă?“ Cu privirea ei marină, zâmbitoare, Sylvie Germain spune că uneori un personaj, deşi nu ştii mai nimic despre el, se naşte ca să-ţi faci ţie însuţi o bucurie.

Inger Johansson, traducătoarea în suedeză a romanului Solenoid de Mircea Cărtărescu, strecoară acest uriaş adevăr, uitat de noi toţi când citim, dar nu şi de FILIT, care l-a inclus în titulatură şi, concret, în programul său: „În istoria universală a literaturii, o carte are doi autori: scriitorul şi traducătorul“.

S-a râs bine cu Jonathan Franzen şi Marius Chivu, a fost acolo, pe scenă, o chimie între ei. Cu postura sa de rock star novelist, care şi-a scris Purity preţ de două mandate ale lui Obama, americanul a surfat între pudoare şi stand up comedy, boţind în pumn hârtiuţa cu întrebarea venită din public, sunteţi fericit? După care ne-a tras de urechi pe fiecare, fiindcă uităm să mai interacţionăm cu noi înşine şi uităm pur şi simplu să gândim, preocupaţi să ne creăm întruna sinele pe care să-l arătăm lumii pe facebook.

Un întreg miez de noapte a încăput la Iaşi în cortul din centru: în sală erau 200 de spectatori, cu gecile lor cenuşii, iar toate culorile se perindau pe scenă. „Vă rog, nu mai veniţi cu tartină la bibliotecă“, citea, în faţă, Adela Greceanu. Într-o noapte albă a poeziei, cu 50 de poeţi prezentaţi de Claudiu Komartin, Cezar Paul-Bădescu, Cosmin Perta si Radu Vancu.

Clipele de complet anonimat când, din velurul fotoliilor simţi, ca şi sutele de vecini din sală, că scriitorul vorbeşte pentru tine. „Dacă Dumnezeu există, Dumnezeu e poet. Noi suntem poeziile pe care le scrie“. O promisiune Între cer şi pământ, marca Filit, în dialogul dintre Jon Kalman Stefansson şi poetul Robert Şerban.

Cu toate emoţiile paroxistice ale organizatorilor, niciun scriitor n-a trimis vorbă că nu mai ajunge.

La cafeneaua de pe cea mai celebră stradă a Iaşului, Jón Kalman Stefánsson nu dialoga cu viitoarea sa carte ci adnota manuscrisul unui prieten din Oslo.

Cu siguranţă, Sylvie Germain a mai adăugat în carneţelul ei de scriitor un alt nimic esenţial, salvat din zilele petrecute în acest an la FILIT.

În avion, la venire, dintre paginile lui, scriitoarea franceză mi-a arătat într-un minuscul petic împăturit de hârtie o floare de tei, culeasă cu ani în urmă din cimitirul evreiesc din Iaşi.

Între emoţiile FILIT se numără şi această misterioasă şi condensată clipă de bucurie, presimţirea unor romane care vor veni.


Jon Kalman Stefansson şi Robert Şerban