Nici premierul Florin Cîţu nu a fost impresionat. Politicienii români au trecut peste această tragedie ca şi cum ar fi fost un incident minor, care nu merita niciun cuvânt.

Jurnaliştii Mihai Dragolea şi Radu Constantin Mocanu plus activistul de mediu Tiberiu Bosutar pregăteau un documentar pentru HBO despre defrişările ilegale şi despre cum a ajuns România cel mai mare gater din UE atunci când au fost atacaţi. După cum rezultă din comunicatul poliţiei, ei se aflau pe „terenuri forestiere private”, fără să fi avut aprobarea proprietarului. Acest detaliu nu poate justifica, însă, în niciun fel agresivitatea şi brutalitatea folosite de oamenii pădurilor pentru a apăra neregulile din jurul lor, eventual cu ajutorul autorităţilor, de care nu păreau să se teamă.

Jurnalistul Mihai Dragolea după ce a fost lovit peste faţă s-a prăvălit într-o râpă de unde a putut suna la 112, un apel, care, cel mai probabil, i-a salvat pe ceilalţi, care au fost bătuţi de 20 de bărbaţi, veniţi cu topoare să-i alunge, între ei proprietarul pădurii şi inginerul silvic. Celălalt ziarist şi activistul de mediu au fost umiliţi şi loviţi până şi-au pierdut cunoştinţa. Unul dintre ei are încă amnezii, iar celălalt a fost dezbrăcat şi forţat să plece acasă aşa în timp ce bătăuşii îi ziceau că-i vor ataca şi familia, dacă le spune ceva anchetatorilor. Aparatele de filmat au fost distruse cu o ură barbară de nişte oameni care vor să-i apere pe cei care omoară pădurile ilegal, cu toate că, defrişările pot fi făcute şi cu legea în mână.

În România, jurnaliştii, la fel ca pădurile se află la limita supravieţuirii, între interesele patronilor, lupta pentru likesclicks and shares, trăind într-o distopie, care tinde să devină realitate. Au rămas puţini câini de pază pentru democraţia autohtonă şi pe măsură ce trece timpul, numărul lor se împuţinează, iar subiectele de interes public dispar, încet, încet.

De ani de zile degradarea presei este un simptom permanent, care afectează tot ceea ce ţine de statul de drept. Fiindcă atunci când derapajele justiţiei sunt ascunse şi prea puţine voci le menţionează, dreptatea tinde să fie înlocuită cu abuzul. Fiindcă atunci când presa nu mai vorbeşte despre înlocuirea legii cu regulile grupurilor infracţionale organizate, democraţia se poate transforma în cleptocraţie, o formulă prin care cei aflaţi la putere obţin avantaje personale de pe urma funcţiilor pe care le ocupă. Deja modelul rusesc al kompromatului e folosit cu entuziasm: în momentele cheie ale unei crize apar informaţii compromiţătoare, inventate sau reale, publicate la comandă pentru a discredita pe cineva care are mize importante în jocul de putere. Dar, când mass-media îşi pierde rolul de păzitor al bunei funcţionări a statului, apar forme de opresiune şi noi ierarhii cu centre de comandă locale, după modelul clanurilor.

Astfel de ierarhii menţin controlul asupra pădurilor. Statul a abandonat de la început verificarea şi limitarea afacerilor cu lemn, mai ales că printre cei care trag foloase au fost mereu persoane cu rang înalt, ca renumitul senator supranumit Drujba lui Dumnezeu, plecat dintre noi în urmă cu câţiva ani. 

În jur de 500.000 de hectare de pădure au fost distruse în primii 20 de ani după 1990. Alte 500.000 de hectare ar putea fi defrişate legal oricând, iar proprietarii primesc bani buni în schimb, potrivit World Wide Fund.

WWF România lansează campania “Salvează Pădurile Nimănui. Te salvezi pe tine” prin care îşi propune identificarea a acestor păduri, precum şi constituirea cadrului legal care să le protejeze. În contextul problemelor privind tăierile ilegale, natura continuă lupta pe căi neştiute de publicul larg.

România pierde în fiecare oră peste 3 hectare de pădure, iar cele peste 6000 de companii din domeniu aveau înainte de începerea pandemiei afaceri de mai bine 2,5 miliarde de euro. Pentru oprirea defrişărilor legale guvernul nu vrea deocamdată să facă nimic. În schimb, împotriva înfiinţării unui DNA al pădurilor s-au pronunţat chiar liberalii anul trecut: după ce au votat legea în Parlament, au reclamat-o la Curtea Constituţională, iar Curtea a desfiintat-o. Era vorba despre nevoia unui parchet specializată în investigarea tăierilor ilegale de lemn, nerespectarea normelor antipoluare şi uciderea unor specii protejate. Acum ar trebui să se ocupe de această zonă procurorii anticorupţie şi DIICOT, dar ei au alte priorităţi şi lasă la margine aceste probleme complicate care duc la distrugeri greu de remediat şi care pe termen lung ar putea afecta grav nu doar viaţa jurnaliştilor care investighează stricăciunile de până acum, ci şi viaţa multor români. 

Deocamdată, România preferă democraţia topoarelor din cauza intereselor care ajung până la vârful piramidei politice, din cauza nepăsării şi din cauza veşnicelor crize care zguduie ţara.

Sabina Fati - Deutsche Welle