Decretul lui Ceauşescu, din 88, blochează procesul comunismului

La propunerea lui Andrei Ursu, Comisia Tismăneanu va cere anularea decretului, dar şi a altor acte normative comuniste

dintre torţionarii care sunt în viaţă ar scăpa basma curată. De ce? Din cauza decretului din 1988 al lui Ceauşescu, care amnistiază "toate infracţiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea până la 10 ani inclusiv" şi reduce la jumătate "pedepsele cu închisoare mai mari de zece ani". Prin intermediul ziarului Adevărul, Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, ucis în tortură în beciurile Securităţii, în anii '80, propune soluţia: abrogarea decretului lui Ceauşescu cu privire la abuzurile şi crimele politice. Propunerea a fost însuşită deja de Comisia Tismăneanu.
Apel pentru familiile victimelor de la Rahova
- Domnule Andrei Ursu, tatăl d-voastră a murit, în 1985, în urma torturilor practicate în beciurile miliţiei şi Securităţii din Calea Rahovei. Credeţi că ar fi necesar un proces al "fenomenului Rahova" privind actele de crimă şi tortură din acel ultim "obsedant deceniu" al comunismului?
- Absolut. Pentru că şi acest fenomen făcea parte din crimele comunismului. Şi nu oricare crime: cele mai crase, mai abominabile. Sunt însă două aspecte de discutat în legătură cu ce s-a întâmplat în acei ani la Rahova: pe de o parte, tortura şi, pe de altă parte, omorul. Să vorbim întâi de omor, pentru că au mai existat victime, acolo, în arestul Rahova. Nu avem date asupra autorilor, dar există mărturii despre cel puţin alte patru-cinci victime. Aş vrea prin intermediul ziarului Adevărul să fac un apel către familiile celor care au murit la Rahova în anii '80 să vină şi să facă plângeri penale la procuratură. Pentru ca să se facă cercetări privind condiţiile în care au murit aceştia, ucişi sub tortură. De unii chiar nu se ştie că au murit la Rahova. ştim de mai multe persoane din Braşov că au murit astfel. Asociaţia "17 noiembrie '87", de la Braşov, ar trebui să ia legătura cu familiile celor care au murit atunci şi să le recomande cum să intre în contact cu autorităţile. Şi să vină să facă plângeri penale, pentru că infracţiunea de omor este încă pasibilă de pedeapsă.
- De ce credeţi că nu se face un proces al acestui adevărat "fenomen Rahova", pornindu-se prin autosesizare sau prin extinderea cercetărilor? Chiar un proces al întregului sistem torţionar?
- Foarte bună această întrebare, care îmi dă posibilitatea să mă refer, în continuare, la aspectul numărul doi: cazurile de tortură, de lovituri cauzatoare de moarte sau alte fapte care au fost amnistiate de decretul lui Ceauşescu din 1988 (n.r.- Decretul 11/88). Şi acum intrăm în partea cea mai delicată a problemei. Şi iarăşi mă gândesc că ziarul Adevărul ar face un pas extraordinar pentru procesul comunismului, pentru asanarea morală a societăţii. Propun aşadar ziarului Adevărul să susţină următorul punct de vedere, pe care l-am propus şi Comisiei Tismăneanu recent. Mie mi se pare strigător la cer că, la 17 ani după revoluţie, justiţia română mai consideră legal decretul lui Ceauşescu din 1988, decret prin care erau absolviţi de vină, alături de numeroşii infractori de drept comun, şi cei care au comis fapte grave, politice. S-a ajuns la situaţia în care, pentru fapte de tortură dovedită sau abuzuri care, după legea de acum sau după legea europeană, ar trebui pedepsite cu cel puţin zece ani, nici nu se poate începe urmărirea penală, procurorii neavând altă posibilitate decât să dea automat NUP datorită decretului lui Ceauşescu.
"Este ca şi cum Hitler, în '44, ar fi dat un decret de amnistie generală şi, la Nurenberg, crimele politice ar fi intrat sub acea amnistie"
- Cum argumentaţi această propunere?
- Iată argumentul pe care eu l-am propus Comisiei Tismăneanu. Eu spun, deci, că decretul lui Ceauşescu a însemnat o autodisculpare din punct de vedere al crimelor politice. Ceauşescu a făcut o amnistie generală. Iar nouă acum ne este greu să spunem că decretul în sine a fost ilegal doar pentru că Ceauşescu era reprezentantul unui regim ilegal. Este prea complicat şi greu de argumentat. Ce mi se pare însă uşor de făcut este să atacăm decretul lui Ceauşescu din punct de vedere al conflictului de interese între puterea executivă şi puterea juridică într-un stat ca acela pe care l-a condus Ceauşescu. Or, în statul român din 1988, a disculpa crime politice făcute în slujba ta, ca preşedinte, înseamnă că tu, ca preşedinte, ales legal sau ilegal, nu are importanţă, te autodisculpi. Şi nu ai voie să faci asta, este absolut ilegal! Este ca şi cum Hitler, în 1944, ar fi dat un decret de amnistie generală şi atunci, la Nurenberg, crimele politice, care ar fi intrat şi ele sub acea amnistie, nu ar fi putut fi judecate de toţi reprezentanţii cremei magistraţilor din întreaga lume. Şi s-ar fi spus: "Nu putem să judecăm acele crime pentru că ele sunt amnistiate de decretul lui Hitler!". Trebuie, aşadar, să se facă o disociere foarte clară la nivelul preşedinţiei, la nivelul Guvernului României acum, printr-o decizie curajoasă, făcându-se o disociere dintre un pardon prezidenţial obişnuit şi o autodisculpare politică a unor crime politice de către un preşedinte în slujba căruia s-au făcut acele crime.

"Orice preşedinte poate comanda crime politice"
- Vorbiţi de un conflict de interese politico-juridice?
- Da, este un conflict de interese vădit care invalidează ingerinţa acelei amnistii din '88 la crimele politice. Acea amnistie nu poate să aibă incidenţă asupra crimelor politice care trebuie scoase de sub acea umbrelă juridică. Pentru că altfel şi astăzi... De pildă, dacă vine preşedintele Băsescu sau Tony Blair şi dă o amnistie generală şi, ulterior, se adevereşte că el folosise nişte bătăuşi în scopul de a tortura nişte oponenţi dintr-un partid conservator sau Băsescu i-a bătut pe nişte pesedişti, ulterior, se schimbă regimul şi victimele vor să facă plângere şi li se spune: "Nu se poate, domnule, pentru că faptele au fost amnistiate!"... Ce vreau să se înţeleagă din comparaţia cu Băsescu? Ceauşescu, în '88, s-a autodisculpat pe el însuşi. Dacă acum, la nivelul anului 2006, preşedintele Băsescu ar face la fel, efectele juridice ulterioare ar fi echivalente cu cele ale decretului lui Ceauşescu! Sunt, aşadar, încă o dată, pentru a se înţelege corect că, un preşedinte, oricine ar fi el sau un prim-ministru, dacă este o republică neprezidenţială, dacă i s-ar accepta acest act de pardon prezidenţial sau guvernamental, privind o amnistie generală care să aibă incidenţă asupra crimelor politice care eventual s-au petrecut în regimul şi în slujba lui, înseamnă că puterea prezidenţială sau guvernamentală are un mecanism sigur de autodisculpare. De a se ridica pe el însuşi, preşedinte sau premier, deasupra legii. Un mecanism de imixtiune directă, flagrantă în justiţie, în puterea judecătorească. Dacă acceptăm acest lucru, adică valabilitatea decretului lui Ceauşescu pentru abuzurile politice, atunci, pe viitor, orice preşedinte poate să comită sau să comande, să patroneze crime politice, pentru că are pârghiile şi pentru că are puterea necesară. Şi, în acelaşi timp, un astfel de preşedinte va avea posibilitatea să asigure imunitatea oamenilor care au comis astfel de posibile crime politice. Se creează practic un mecanism de autoimunitate infailibil, periculos pentru democraţie.

"Criminalii din anii '80 sunt printre noi, au bani şi funcţii"
- Domnule Andrei Ursu, de ce totuşi v-aţi adresat Comisiei Tismăneanu şi nu Parlamentului României...- Deocamdată atât am reuşit...
- Dar Comisia Tismăneanu are posibilitatea să propună, să redirecţioneze acest proiect al d-voastră?
- Da, Comisia Tismăneanu propune parlamentului, celor cu drept de iniţiativă legislativă. Comisia are o listă de concluzii ale Raportului (n.r. - Raportul Comisiei Tismăneanu). Şi, printre acele concluzii, există şi o secţiune legislativă care propune abrogarea unor legi din '54, declararea anumitor practici din comunism ca "ilegale", să zicem arestare fără mandat, lagăre de muncă, domiciliu forţat... Foarte bine! Iar eu m-am gândit că, pentru noi, acum, cel mai important lucru este să scăpăm de acest decret al lui Ceauşescu. De aceea nu s-a făcut procesul comunismului. Pentru că procesul comunismului pentru crimele din anii '50 este o chestiune metaforică, pur teoretică. Nimeni din anii aceia nu mai poate fi, fizic, în banca acuzaţilor. Spre a putea fi traşi la răspundere. şi să răspundă cu puşcăria. Dar, în anii '80, s-au făcut crime şi s-au comis acte de tortură ale căror autori trăiesc printre noi. Şi au şi bani, şi au şi funcţii. Deci abrogarea acelui decret al lui Ceauşescu din '88 ar fi salutară, pentru că, în clipa aceea, putem demara zeci, sute de anchete penale împotriva celor care au torturat. Pentru că familiile celor decedaţi sau cei torturaţi împreună cu familiile lor pot declanşa fără să se mai teamă de insucces zeci sau poate sute de procese!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: