Cum a devalizat Liviu Luca compania de servicii turistice a CNSLR Frăţia

Cum a devalizat Liviu Luca compania de servicii turistice a CNSLR Frăţia

Liviu Luca DIICOT

În motivarea sentinţei prin care sindicalistul Liviu Luca a fost condamnat la închisoare pentru prejudicierea CNSLR Frăţia, magistraţii i-au făcut acestuia şi un portret. Judecătorii vorbesc în acest caz de un dispreţul major faţă de normele de drept, deoarece în perioada în care acesta dădea un contract ilegal, procurorii DNA tocmai îl reţinuseră pe şeful său de sindicat, Marius Petcu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sindicalistul Liviu Luca (63 de ani), conducea cu o mână de fier Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România-Frăţia din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei. Acest lucru l-au declarat mai mulţi lideri din mişcarea sindicală în faţa judecătorilor. Detaliile apar în motivarea instanţei care l-a condamnat pe Liviu Luca la trei ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi folosirea autorităţii de lider de sindicat pentru obţinerea de foloase necuvenite.

El a fost găsit vinovat că a aprobat externalizarea serviciilor de turism sindical către Tour Mirinvest. Doi directori ai acestei societăţi, Florin Dumitrescu şi Neculai Miron, au fost condamnaţi la 2 ani, respectiv 2 ani şi 6 luni de închisoare. Sentinţa a fost dată de Judecătoria Sectorului 1, dar sindicalistul şi cei doi afacerişti au contestat-o la Curtea de Apel Bucureşti.

Foloase necuvenite în sumă de 732.000 de euro

Concret, din motivarea sentinţei reiese că totul a început în 2010, atunci când a fost înfiinţată Sind Tour Trading, firmă de prestări de servicii turistice, care a preluat administrarea unor hoteluri şi pensiuni care aparţineau sindicatelor. CNSLR a preluat 95% din capitalul social, restul de 5% era al Institutului de Educaţie şi Studii Sindicale. Societatea administra mai multe active în diverse staţiuni: hotel „Dacia”, hotel „Domogled”, hotel „Muncelul”, hotel „Montana”, hotel „Someşul”, hotel „Brădişor”, hotel „Vidruţa”, Complex comercial „Voineasa”, cinci vile apartament „Voineasa”, vila „Predeal” şi cinci vile „Vidra”.

Practic Luca a fost găsit vinovat pentru că a a înlesnit încheierea unui contract de management între societăţile Sind Tour Trading şi Tour Mirinvest SRL Timişoara, care făcea parte din grupul de firme Mir. Prin acest contract, cea de-a doua societate a obţinut foloase necuvenite în sumă de 732.000 de euro. Firma timişoreană avea rezultate financiare catastrofale, avea datorii, în 2009, de 3.701.767 de lei şi funcţiona în pierdere. „Situaţia economică a firmei care urma să preia managementul şi a grupului din care face parte nu justifica încredinţarea unei activităţi de o asemenea amploare”, arată judecătorii.

Control total asupra sindicatului

Magistraţii au atras atenţia că Luca era puternic în CNSRL Frăţia deoarece componenţa Consiliului Naţional era constituită, în proporţie majoritară, din reprezentanţi ai unor federaţii sindicale în care acesta avea funcţii de conducere. Astfel: Petrom (preşedinte Luca Liviu), FS Termoelectrica (preşedinte Samoilă Ion, federaţia făcând parte din Confederaţia ATLAS, condusă de Luca Liviu), FS Gaze (preşedinte Luha Eugen, prieten al lui Luca Liviu, federaţie ce face parte din Atlas), FS Chimie-Petrochimie (preşedinte Tancău Petre, federaţie ce face parte din Confederaţia Atlas, condusă de Luca Liviu). „Nu ies din cuvântul lui Liviu Luca”,a declarat unul dintre sindicalişti.
Potrivit martorilor, proiectul de contract de management, din 20 aprilie 2011, privind acordarea managementului Sind Tour Trading firmei Tour Mirinvest nu a  fost aprobat de 6 din cei 10 membri ai Biroului Operativ al CNSRL Frăţia. Totuşi,  Luca a emis o decizie valabilă, falsificând procesul-verbal. Magistraţii spun că decizia de numire a administratorului a fost una abuzivă. „Persoanele care nu au fost de acord cu semnarea contractului de management au fost înlăturate la iniţiativa lui Liviu Luca, prin intermediul noului preşedinte al CNSRL Frăţia, Ion Samoilă, din structurile decizionale ale Confederaţiei şi ale SC Sind Tour Trading SRL”, arată Judecătoria Sectorului 1.

Ameninţările din şedinţe

Doi dintre sindicalişti, Minică Boajă şi Valentin Simionescu, le-au relatat magistraţilor cum într-o şedinţă, anterioră semnării contractului, Luca ar fi avut o atitudine agresivă. I-ar fi spus lui Simionescu „hoţ, afon, nemernic”. Luca s-ar fi ridicat de la masă în timpul şedinţei spre Minică, cu intenţia de a-l lovi, moment în care Siminonică s-a ridicat pentru a preveni agresiunea. Acelaşi comportament l-ar fi avut Luca şi în cadrul şedinţei următoare, accentuându-şi comportamentul agresiv faţă de Simionescu, folosind ameninţări de genul „te aranjez eu…”.   
Potrivit contractului, administratorul Tour Mirinvest SRL avea obligaţia de a efectua investiţii de minimum 6 milioane de euro din fondurile sale şi de a realiza un profit de minimum 600.000 de euro pe an din exploatarea bazelor turistice şi de tratament aflate în administrarea societăţii Sind Tour Trading SRL.

Când a fost vorba să facă investiţii, directorii Florin Dumitrescu şi Miron Neculai au folosit tot Sind Tour Trading. „Astfel, în perioada mai – august 2011, cei doi au încheiat trei contracte (unul de reabilitare a hotelurilor şi două de distribuţie de produse) folosind suma de aproximativ 732.000 de euro din fondurile Sind Tour Trading SRL, contractele fiind acordate unor firme aflate sub controlul direct sau indirect al asociaţilor Tour Mirinvest SRL”, au acuzat procurorii.

Instanţa reţine că executarea pedepsei nu poate fi decât în regim de detenţie în cazul tuturor inculpaţilor, motivare
Judecătoria Sectorului 1

Studiile superioare nu sunt circumstanţe atenuante

Atunci când a dat condamnările, judecătorul a arătat că studiile superioare şi pregătirea celor trei, Luca, Dumitrescu şi Neculai, nu pot fi considerate circumstanţă atenuantă, raportat la infracţiunile pentru care au fost găsiţi vinovaţi. „Astfel, nu orice persoană putea accede în funcţiile pe care inculpaţii le-au deţinut şi în exercitarea cărora au săvârşit infracţiunile deduse judecăţii, ci numai persoane cu o înaltă pregătire profesională, astfel că nu orice persoană putea săvârşi infracţiunile reţinute în sarcina lor”, arată judecătorul.

„Instanţa reţine dispreţul major al acestora faţă de normele de drept care rezidă din manoperele folosite de aceştia, din  urmarea care s-a produs, faptul că în final cei prejudiciaţi au fost multitudinea de membrii ai sindicatului CNSLR Frăţia, ale căror interese nu au fost apărare de către cei trei inculpaţi, ci dimpotrivă”, a mai arătat instanţa.

Judecătorul a atras atenţia că fix în perioada în care cei trei erau implicaţi în această afacere, în aprilie 2011, fusese arestat liderul CNSRL Frăţia, Marius Petcu. În 2013, Petcu a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru luare de mită. „Nu în ultimul rând, instanţa reţine dispreţul major al acestora faţă de normele de drept care rezidă şi din faptul că aceşti inculpaţi au săvârşit infracţiunile în condiţiile în care cunoşteau cercetarea penală care se efectua în acele momente de către DNA faţă de numitul Petcu Marius”, arată magistratul.

Liviu Luca execută în prezent o condamnare de 6 ani de închisoare în dosarul falimentării societăţii „Petromservice”






 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: