De multe ori în spaţiul public se vorbeşte despre o legislaţie sau acte normative care sunt depăşite, deoarece de foarte mulţi ani nu s-au realizat modificări asupra acestora. Această ipoteză este însă una falsă deoarece la momentul de faţă legislaţia şi cerinţele din domeniul securităţii la incendiu nu sunt mai prejos în România decât în alte state ale lumii. Ba chiar de multe ori cerinţele locale depăşesc cu mult pe cele existente la nivel internaţional.

De asemenea şi cercetarea în acest domeniu nu se află cu mult în urma celei existente la nivel global, decalajele existând, dar fiind recuperate rapid de către mediul universitar, prin realizarea de discipline dedicate ingineriei securităţii la incendiu.

Este adevărat că la momentul de faţă o mică parte din legislaţia şi reglementările naţionale nu au suferit modificări profunde de ceva timp. Însă un act normativ nu este făcut pentru a se modifica periodic, este nevoie predictibilitate. La Colectiv nu legislaţia nemodificată, cum spun unii în mod eronat: "învechită", a dus la provocarea acestui dezastru. Există numeroase situaţii în care spaţiile publice nu respectă un minim de cerinţe. Atunci când încălcarea se face pe toate palierele  dezastrul devine iminent, ca atunci când demolezi un stâlp din centrul unei construcţii şi te aştepţi ca ea să îţi mai ofere siguranţă.

La Colectiv putem afirma că nimic nu s-a respectat şi că dacă 80% din cerinţe s-ar fi îndeplinit atunci nu ne-am fi aflat în această situaţie. Aici discutăm de la faptul că ar fi fost necesare două căi de evacure, că aceste căi de evacuare trebuiau să fie libere, uşor de utilizat şi să aibă o dimensiune corespunzătoare corelată în mod direct cu numărul de persoane. Există prevederi clare şi la 400 de persoane ar fi fost necesare cel puţin 4 uşi duble ca să se poată face evacuarea în mod corespunzător şi nu toate în aceeaşi direcţie.

Trecem mai apoi la materialele utilizate în interiorul clădirii unde legislaţia actuală nu permite folosirea de materiale fără performanţe la foc la nivelul pereţilor şi a tavanului unui spaţiu. Ori în cazul Colectiv tapiţarea cu acel burete, regăsită şi la alte incendii, este similară cu ungerea pereţilor cu petrol.

Spaţiul ar fi necesitat cel puţin mijloace automate de evacuare a aerului, ori acolo nici de geamuri nu poate fi vorba, ce să mai vorbim de mijloace automate.

Una din problemele grave reîntâlnite în toate incendiile cu victime o reprezintă vestimentaţia utilizatorilor. În mare parte aceasta este realizată din fibre sintetice, în general cu produse obţinute din petrol. Spre deosebire de o îmbrăcăminte din bumbac, cea sintetică se aprinde, arde cu picături şi distruge pielea, adică stratul indispensabil omului pentru a proteja organismul de mediul exterior. De foarte multe ori victimele supravieţuiesc incendiului, în multe cazuri au arsuri grave dar pe o suprafaţă mică de corp, aparent ne-mortale, dar ulterior se contaminează şi decedează ca urmare a infecţiilor.

O importanţă deosebită o prezintă intervenţia din perioada imediat următoare. Realizarea operaţiunilor de resuscitare este eminamente o chestiune de manual, de bază. Ceea ce am văzut în ultimele zile ca urmare a materialului prezentat depăşeşte orice ne-aşteptare. Procesura de resuscitare în asftel de cazuri salvează vieţi. Pot face afirmaţia că o bună parte din cei întinşi acolo aveau şanse maxime să fie re-aduşi la viaţă, dacă putem face această afirmaţie. Acest lucru deoarece: în timpul incendiului în plămâni pătrunde o cantitate importantă de aer fierbinte, fum şi gaze toxice. Ca urmare a acestui lucru se produce o intoxicare a corpului şi acesta, pentru a-şi menţine funcţiile vitale, îşi dă, simplificat spunând, un shut-down. În general procedurile de resuscitare în perioada imediat următoare, în asftel de cazuri, produc rezultate deosebite, mai bine decât în altele. Pe de altă parte neintervenţia privează creierul de cantitatea necesară de sânge cu oxigen şi duce în cele din urmă la deces. Şocant este că, deşi la toate exerciţiile ISU şi prezentările publice se vorbeşte şi se explică acest lucru, în acel caz nimeni nu le executa. Că ar fi sarcina pompierilor, că este sarcina medicilor, este mai puţin important. Important este că acestea nu au fost realizate.

Mai mult decât atât. Trierea supravieţuitorilor şi distribuirea lor către spitale era necesară indiferent de afirmaţia acestora legată de starea în care considerau că se află. La spital camerele sigur că trebuiau să fie sterile, iar accesul personalului din exterior trebuia să fie interzis. Ori pare că unii dintre pacienţii internaţi erau frecvent vizitaţi de către cei apropiaţi, li se aducea mâncare de acasă, ş.a.m.d..

Să ne întrebăm şi dacă intervenţia salvatorilor este sub nivelul regăsit în alte state. Nu, nivelul este similar şi dezordinea în intervenţie s-a întâlnit în toate incendiile majore. Comportamentul atunci când nu te afli sub presiune, la exerciţii, este predictibil, mai organizat. Ce s-a întâmplat ulterior în spitale arată de asemenea lipsa de experienţă pe situaţii catastrofale. Probabil că astfel de cazuri au mai existat, însă fiind cazuri izolate nu au căpătat mediatizare.

Am fost întrebat în aceste zile dacă România este pregătită pentru un seism major. Pot spune că este la fel de pregătită pentru o intervenţie majoră cum a fost pregătită şi în cazul Colectiv: aproape deloc. Noi nu suntem pregătiţi pentru îngrijirea persoanelor nici pentru situaţia actuală, de normalitate, nu criză.

Scriu acest articol în calitate de specialist atestat verificator de proiecte în Securitatea la Incendiu, cu părere de rău printre puţinii din România.