ANI: Secretar general adjunct în cadrul Ministerului Transporturilor acuzat de conflict de interese administrativ, fost membru CA al SRTV, incompatibil

ANI: Secretar general adjunct în cadrul Ministerului Transporturilor acuzat de conflict de interese administrativ, fost membru CA al SRTV, incompatibil

FOTO Mediafax

Agenţia Naţională de Integritate(ANI) a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese administrativ în cazul unui fost membru CA al SRTV, respectiv al unui fost funcţionarîn Ministerul Economiei, în prezent secretar general adjunct în cadrul Ministerului Transporturilor, şi a sesizat organele de urmărire penală referitor la un director al Penitenciarului Miercurea Ciuc, acuzat de „conflict de interese penal”.

Ştiri pe aceeaşi temă

MAGDALENA NICULESCU, în prezent secretar general adjunct în cadrul Ministerului Transporturilor şi fost funcţionar public de conducere în cadrul Ministerului Economiei, este acuzată de ANI că, în calitate de director al Direcţiei Juridice şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Economiei, a avizat în anul 2018, trei Ordine ale Ministrului Economiei, prin care a fost nominalizată, în vederea alegerii ca administrator provizoriu al unei societăţi de către Adunarea Generală a Acţionarilor, respectiv a prelungirii duratei mandatului de administrator provizoriu al societăţii, pecum şi în vederea alegerii de către Adunarea Generală a Acţionarilor în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii. 

„În calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii, persoana evaluată a încasat venituri totale în cuantum de 22.088 lei”, precizează ANI, care adaugă că în acest caz este vorba despre un conflict de interese administrativ.

LAZEA DORIN DAN, fost membru titular în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, s-a aflat, conform ANI, în incompatibilitate, pentru că în perioadele 28 martie – 03 septembrie 2018,  13 septembrie 2018 – 04 februarie 2019  şi  06 februarie – 01 iulie 2019 a deţinut şi exercitat simultan cu calitatea de membru titular în Consiliul de Administraţie al SRTv şi funcţia de consilier (personal contractual) în cadrul unui grup parlamentar al unui partid politic.

În cazul lui  MIKLOS ZOLTAN, director al Penitenciarului Miercurea Ciuc, Judeţul Harghita, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, cu privire la posibila încălcare a dispoziţiilor art. 301 din Codul Penal, referitor la „conflictul de interese penal”, respectiv „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”.

Acesta este acuzat că, în calitate de director al penitenciarului, a aprobat, la data de 06 noiembrie 2018, Decizia prin care începând cu data de 01 iulie 2018 nouă funcţionari publici cu statut special din cadrul penitenciarului (printre care şi fratele său), beneficiază de majorarea de 50% pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale, pe o perioadă de 3 luni, precum şi Tabelul Nominal, anexat Deciziei. 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MAGDALENA NICULESCU şi LAZEA DORIN DAN au depus un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale: 

-art. 79, alin. (1), lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial; [...] c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.”

 -art. 84, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: a) orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie”.  

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările