VIDEO Horia Georgescu, la Adevărul Live: Legea Dragnea-Antonescu a primit aviz negativ de la Ministerul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, şi directorul pentru politici publice al Societăţii Academice Române, Răzvan Orăşanu, au vorbit la Adevărul Live despre corupţia din instituţiile statului, despre succesele, dar şi insuccesele ANI în combarea acestui flagel.

Horia Georgescu, directorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a susţinut că instituţia pe care o conduce îşi îndeplineşte misiunea cu imparţialitate şi respectarea prevederilor legale. „A spune că avem o abordare monocoloră, fără niciun fel de argumente, este o poziţie care nu reflectă realitatea”, a declarat Georgescu.

Potrivit acestuia, ultimul raport de audit al ANI reflectă rezultatele instituţiei, fiind cel mai bun de la înfiinţare: „analiza este mai mult decât bună. Nu mai suntem la început de drum. Am revocat din funcţie membri ai Parlamentului şi am confiscat averi nejustificate. Sunt lucruri de îmbunătăţit, care ţin însă strict de finanţare”.

  Ministerul Justiţiei a ţinut cont de punctul de vedere al ANI

Directorul ANI, Horia Georgescu, şi Răzvan Orăşanu s-au declarat împotriva iniţiativei lui Liviu Dragnea şi a lui Crin Antonescu de a modifica articolul de lege care incriminează incompatibilitatea aleşilor locali numiţi în consiliile de administraţie ale unor companii.

Horia Georgescu a declarat că acest proiect de lege, iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale, n u mai este de actualitate întrucât a primit aviz negativ din partea Ministeruluzi Justiţiei. „Este o incompatibilitate ca un ales local să fie membru într-un consiliu de administraţie. Ministerul Dezvoltării Regionale a promovat un o iniţiativă legislativă care dă voie aleşilor locali să facă parte din consilii de administraţie, dar a fost respinsă de Ministerul Justiţiei, care a ţinut cont de punctul de vedere al ANI. Iniţiative legislative de acest gen apar atunci când ANI face publice concluzile unor verificări ”, a declarat Horia Georgescu.

Răzvan Orăşanu a susţinut acelaşi punct de vedere. „Este o trăsnaie care trebuie reglementată. Chiar bunul simţ ar trebui să-i împiedice pe aleşii locali să facă parte din tot felul de comitete şi consilii. Lucrurile astea se întâmplă pentru că suntem încă o ţară balcanică la nivel profund. Politicieni sar ca arşi de fiecare dată când e vorba de mai multă transparenţă, mai multă credibilitate. Până mai ieri, mergeau cu puşcăriaşii să se întâlnească cu procurori”, a conchis Orăşanu.

Sistem automat de verificare a diferenţelor dintre avere şi venituri

Pentru creşterea eficienţei, ANI va implementa în scurt timp un sistem informatizat de verificare. “Avem capacitatea de a aborda toate cazurile pe care le primim. Primim foarte multe sesizări din ţară, ceea ce arată că gradul de încredere în agenţie a crescut foarte mult. Suntem foarte aproape să implementăm un sistem automat de verificare a declaraţiilor de avere. Se va face o analiză preliminară a tuturor declaraţiilor de avere, fără a fi nevoie de interogare”, a anunţat Horia Georgescu. Potrivit acestuia, ANI a progresat foarte mult, devenind “un model de bune practici la nivel mondial”.

“Îmbinăm cu succes partea de transparenţă cu cea de investigare. Sunt puţine ţări în lume care se pot lăuda cu miniştri şi parlamentari revocaţi din funcţie pentru incompatibilitate”, a mai menţionat directorul. 

Directorul SAR pentru politici publice a susţinut că ANI mai are încă mult de lucru pentru a fi cu adevărat eficientă. „Există un rezervor de informaţii, care sunt publice, dar nu sunt gestionate de ANI. Dacă acest soft al ANI se pune la punct, vom putea vedea orice discrepanţă de avere. Apoi, jurnaliştii pot face investigaţii”, a declarat Răzvan Orăşanu.

Averile ilicite vor putea fi confiscate mai uşor

Dezbatere publică, deschisă de curând de premierul Victor Ponta, despre modificarea articolului din Constituţie referitor la proprietatea care se prezumă a fi licită, este considerată binevenită de Horia Georgescu.

Directorul ANI a confirmat că acest articol ar putea fi schimbat, pentru ca procedura confiscării averilor să poată fi aplicată pe scară largă în cazurile de incompatibilitate. Mai mult, Agenţia Naţională de Integritate va fi consultată.

“Există acea prezumţie de dobândire licită a averii care era interpretată în mod absolut. Acum este interpretată în mod relativ. O parte din acest articol ar putea dispărea, ca să se elimine orice fel de neclarităţi. Sunt sigur că vom fi consultaţi, am avut o discuţie cu cei de la Ministerul Justiţiei şi cu membrii comisiilor juridice din Parlament şi, cu siguranţă, la momentul respectiv ne vom spune opinia”, a spus Horia Georgescu.

Şi Răzvan Orăşanu s-a arătat de acord cu modificarea articolului din Constituţie, din perspectiva societăţii civile. Acesta consideră justificată confiscarea averilor care nu pot fi justificate. “Oamenii văd că sunt demnitari ai statului cu lefuri modeste, care circulă cu maşini de lux şi nu-şi pot justifica averile. În momentul în care hoţia depăşeşte bunul simţ, ar trebui extinsă confiscarea averilor dacă se constată că acestea nu pot fi justificate”, a arătat Orăşanu.

Anchetele jurnalistice despre corupţie, în sprijinul ANI

Horia Georgescu a menţionat şi rolul presei în descoperirea cazurilor de corupţie. De altfel, multe din anchetele ANI au pornit chiar de la dezvăluirile făcute de presă. În acest sens, directorul ANI a menţionat ancheta “Adevărul”,  “Moşia comisarului-şef Stelică Barna”, scrisă de ziaristul Alex Nedea.  

“Am avut anchete foarte multe care au pornit de la investigaţii jurnalistice, care s-au confirmat. Una din ele a fost publicată chiar de ziarul Adevărul, caz de mare impact, fostul comisar al Gărzii Financiare Stelică Barna. Am cerut confiscarea a aproximativ 700.000 de euro. O anchetă jurnalistică bine făcută, bine documentată, scrisă de un jurnalist foarte bun, Alex Nedea, care s-a confirmat în totalitate”, a mai spus Horia Georgescu.

Horia Georgescu, directorul Agenţiei Naţionale de Integritate şi Răzvan Orăşanu la Adevărul Live 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite