Economiseşte spaţiu cu mobila pliabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masă de călcat care se pliază într-un sertar, televizorul care se poate ascunde într-un dulap şi sertare spaţioase, uşi culisante, sunt ultimele tendinţe la modă pentru cei care-şi doresc o mobilă care să exploateze fiecare colţişor dintr-o bucătărie.

Aceste piese de mobilier pot fi văzute la acest sfârşit de săptămână la etajul I de la AFI Palace Cotroceni unde are loc "Romania Interior Expo", organizat de Avanz Fairs&Events.

"Avem mobilier pentru toate camerele, iar conceptul nostru este de a optimiza spaţiul şi de a oferi mobilier uşor de manevrat", a declarat Paul Preda, reprezentant Joboloct.

Tot în cadrul expoziţiei de mobilă mai puteţi privi şi alte piese pentru decorarea camerei expuse de producători din ţară. Un pat care este acţionat cu o telecomandă pentru a se plia în spatele unui dulap poate costa aproximativ 1.800 de euro, iar o mobilă de bucătărie fabricată din lemn cireş, frasin sau stejar de la Odorheiu Secuiesc are preţul de 15.000 de lei.

Aflată la a treia ediţie, expoziţia de mobilă de la Afi Palace Cotroceni mai poate fi vizitată astăzi până la ora 23.30, iar mâine de la ora 10.00 până la 23.30.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite