Don’t drive here!

„Nu e nevoie de lucrări grandioase şi costisitoare, autostrăzi suspendate, tuneluri, parcări subterane etc. pentru a uşura viaţa şoferilor bucureşteni.”   FOTO Adevărul

Am preluat titlul de la un serial documentar britanic. Se potriveşte la Bucureşti unde e periculos să fii pieton, dar şi şofer. Aventura începe încă de cînd, pe orice şosea ce se apropie de Capitală, întîlneşti tot mai des maşini înmatriculate cu B-... a căror comportare te stresează.

La volane sînt domnişoare cu degete subţiri şi palide ce conduc maşini mari, de teren, pe care nu le înţeleg şi nu le stăpînesc, la volan sînt groşii şi păroşii cu capul ras, ochelarii negri şi telefoanele lipite de urechi în maşinile lor negre (ai crede că aceste maşini se conduc chiar prin telefon!), la volan sunt cocoşneţele, avocate, notăriţe, directoare de departament, patroane, în maşini pretenţioase spălate proaspăt de către subalterni (acelea care nu pot să meargă în marche-arriere mai mult de 2 metri şi fac o întoarcere din 17 manevre) la volan sunt băieţii de prăvălie în dubele lor albe, cu diverse inscripţii, grăbiţi tot timpul (îi vezi în retrovizor la 50 de centimetri în spatele tău). Şi taximetriştii.

Ăştia ar trebui să fie profesioniştii, din asta mănîncă ei pâine, în realitate sunt şoferi de ocazie, împinşi în meseria asta de greutăţile vieţii, nu cunosc oraşul şi cred că ceilalţi sînt obligaţi să le permită orice. Niciunii nu sunt de vină. Condusul maşinii e un act de cultură urbană, iar asta se deprinde relativ greu. Nu ajunge examenul şi nici primul an cu statut de începător. Şoferului bucureştean i-au trebuit vreo 15 ani, după 1990, să înţeleagă că cedarea priorităţii unuia de pe o stradă laterală nu-i ştirbeşte orgoliul, nu-l întîrzie fatal ba dimpotrivă creşte fluenţa traficului. Mai încet înseamnă mai repede! Dacă o să tot ţinem morţiş la prioritate şi n-o s-o tratăm cu tact şi înţelegere n-o să degajăm oraşul, iar circulaţia va fi tot mai grea.

Pericolul să conduci maşina prin Bucureşti nu e numai din vina şoferilor. De vină sînt ăia din Primărie, serviciile de trafic, circulaţie etc. Ani de zile un director mustăcios şi cu ochi bulbucaţi secondat de o gloată de foşti miliţieni  a făcut harcea-parcea circulaţia auto după care s-a aciuit în Parlament. Rezultatele sînt haosul de astăzi. Nu e nevoie de lucrări grandioase şi costisitoare, autostrăzi suspendate, tuneluri, parcări subterane etc. pentru a uşura viaţa şoferilor bucureşteni. 

„Diavolul se ascunde în detalii” . Iată cîteva:

- sistemul de sensuri unice pe zona centrală şi chiar pe aleile dintre blocuri (Parisul îl are din 1960) studiat cu atenţie în aşa fel încît să se asigure perechi de străzi în logica circulaţiei pe dreapta; numai aşa se vor degaja arterele majore şi se vor evita nefericitele blocaje de maşini faţă în faţă prizoniere între alte maşini parcate pe ambele părţi ale străzii; ideea de a instaura sensuri unice pe bulevarde ( vehiculată de curînd de primărie) va fi păguboasă şi contraproductivă : bulevardele şi arterele majore au capacitate pe ambele sensuri, problema e pe străzile cu lăţimea mai mică de 10,5 m.

- sistemul de sensuri giratorii, folosit pe scară largă în occidentul civilizat, metodă ce rezolvă simplu şi eficient orice intersecţie, fără conflicte şi cu cheltuieli rezonabile;

-intersecţii criminale : în momentul de faţă avem de-a face cu intersecţii sistematizate şi semnalizate confuz cu semne de circulaţie care implică priorităţi sau direcţii contrare sau care se succed la distanţe prea mici solicitînd peste măsură atenţia şi nervii şoferilor; aceste intersecţii  devin un fel de „ruletă rusească” – închizi ochii şi treci! : Şos. Toboc/Doamna Ghica/ bul. Ghica-Tei sau Splaiul Dîmboviţei/podul Lemetru/bul Mircea cel bătrîn sau intersecţia de la Răzoare, Piaţa sudului etc;

- intersecţii imposibile: calea Călăraşilor / str.Traian, de evitat la ore de vîrf (adică toată ziua) temporizarea semaforului fără timp intermediar o fac să se blocheze permanent –nu poţi trece nici pe verde nici pe roşu... De altfel, motivul acestui blocaj e prospectul căii Călăraşilor care a rămas redus la două linii de tramvai  pe un tronson de cîteva sute de metri (de la Hala Traian la intersecţia cu Romulus) deşi sistematizarea începută îi asigurase prospect generos în ambele capete (şi la Piaţa Unirii şi la  bariera Vergului)

- reglementarea aprovizionării cu marfă în afara orelor de trafic intens – adică la 5 dimineaţa nu la ora10! – şi sancţionarea contravenţiei respective;

- reglementarea executării lucrărilor pe carosabil în timpul nopţii; mai puţin deranjează zgomotul şantierului pe locatarii din preajmă decît îngustările şi ocolirile care deranjează pe toată lumea;

- marcaje de preselecţie proiectate şi executate în dispreţul pentru şoferi – dacă ţii banda drept, te poţi trezi obligat s-o iei la stînga sau să te înghesui între maşinile de pe banda alăturată ( încercaţi la ieşirea din pasajul Unirii)

- nicăieri nu se încadrează fiecare loc de parcare cu borduri – vine iarna şi zăpada le va masca, ne vom rupe roţile iar utilajele de deszăpezire nu vor avea acces;

- bordurile sînt foarte necesare, ele delimitează, sînt cofrajul între care se execută partea carosabilă şi deci cu ele se începe pavarea oricărei străzi; de aici pînă la excesul de borduri (vezi calea Moşilor, sau str. M.Rosetti) e cale lungă presărată cu contracte oneroase; unde mai pui că pe borduri sunt plantaţi stîlpişori din diferite materiale – cauciuc, fontă, piatră – care au rolul să descurajeze parcarea pe trotuar, o măsură care ne dezvăluie încă o dată lipsa culturii urbane, metoda acestor gărduţuri e similară cu cea folosită la grădinile zoologice, adică n-ajunge codul rutier ,nici marcajul cu vopsea, la noi trebuie să te loveşti şi atunci înţelegi; nici asta nu-i adevărat, unii n-au înţeles nici cînd s-au lovit, dovadă zecile de stîlpişori distruşi,  pe marginea trotuarelor sau pe liniile de tramvai;

- intervenţia poliţiştilor – ne-am dori să fie preventivă nu punitivă – e uşor să stai la pîndă în spatele radarului sau să faci control de rutină şi să pui fiole, nu se rezolvă nimic aşa – ei nu apar decît cînd trec coloane oficiale (vechi obicei de-al miliţienilor), n-ar veni unul să descurce traficul într-o intersecţie dificilă la o oră de intensitate mare a circulaţiei;

- parcaje – pare că, la primărie, cei ce proiectează parcări n-au auzit de „Neuffert : Manualul arhitectului” – carte consacrată ce a devenit (după mai bine de 60 de existenţă) o instituţie; dom’le dacă nu ştiţi, întrebaţi un arhitect, un urbanist, sînt doar 2 mari sisteme de parcare :unul, la 90 de grade cu aleea cu dublu sens şi al doilea, la 45 de grade cu aleea cu sens unic. Gata! Toate bîjbîielile unor ingineri sau meşteri irosesc spaţiul şi ne fac viaţa imposibilă atît la intrare dar mai ales la ieşirea dintr-un loc de parcare; şi asta fără borduri şi fără popice de cauciuc, doar din marcaje, marcajele fac parte din codul rutier;

- apropo de cod rutier: de unde o fi apărut viteza asta limită de 50 km/oră? motoarele de azi nu pot menţine viteza asta în nicio treaptă a cutiei de viteze fără a produce zgomot, noxe crescute din cauza arderii incomplete şi consum exagerat de combustibil; aleşii neamului, care votează legi pentru noi toţi, decid şi asupra regulilor de circulaţie deşi, probabil, unii dintre ei sînt la primul automobil, dacă nu chiar la primii pantofi.. Mai productive mi s-ar părea (după 45 de ani de condus pe şoselele patriei) alte două modificări ale codului rutier (niciodată nu-i prea tîrziu):

1. Să fie interzisă depăşirea „în lanţ” adică a mai mult de un vehicol; de cîte ori n-aţi întîmpinat această dificultate? aştepţi momentul să depăşeşti un camion şi tocmai atunci vine de departe din spate unul care „îţi ia faţa” 

2. În afara autostrăzilor, pe şosele depăşirile dintre camioane sunt interzise; gata! n-o să mai intre nici un TIR pe contrasens, explicaţia cea mai frecventă a accidentelor; n-au decît să stea la rînd! n-au decît să aleagă trasee de autostradă, n-au decît să-şi transporte marfa pe calea ferată!

Ce vreau să spun în afară de a-mi vărsa năduful? Că toate problemele astea (şi altele, mai puţin „educaţia rutieră”) se rezolvă numai prin studii elaborate de specialişti. Nu trebuie să le comandăm japonezilor! Că specialiştii aceştia se găsesc la Ordinul Arhitecţilor şi la Registrul Urbaniştilor – asociaţii profesionale care pot să pună la dispoziţia administraţiei Capitalei cunoştiinţele şi colaborarea lor. Nu rămîne decît să li se acorde ocazia.