Natalia Gavriliţa: Este strigător la cer să avem pensii de 800 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Gavriliţa
Natalia Gavriliţa

Majorarea pensiei minime până la 2.000 de lei, gestionarea crizei pandemice, curăţarea instituţiilor statului de persoane corupte şi restabilirea asistenţei financiare externe. Sunt priorităţile imediate ale Guvernului condus de Natalia Gavriliţa, după ce va obţine vot de încredere din partea Parlamentului, notează IPN.

Premierul desemnat spune că lucrurile vor fi făcute extrem de rapid pentru ca oamenii să simtă cât mai curând o îmbunătăţire a calităţii vieţii.

Premierul desemnat spune că promisiunea făcută de PAS în campania electorală privind majorarea pensiei minime până la 2000 de lei va fi onorată chiar la primele şedinţe ale Guvernului. Ulterior, proiectul va fi expediat Parlamentului spre aprobare.

„Vom realiza acest deziderat de creştere a pensiilor până la 2000 de lei. Este strigător la cer să avem în 2021 persoane care au stagiu muncă şi primesc o pensie de 800 de lei. Sunt persoane care au lucrat tractorişti sau au muncit la tutun - o muncă foarte grea - şi au ajuns lă bătrâneţe fără a primi o pensie decentă. Avem obligaţia morală să corectăm această nedreptate”, a spus Natalia Gavriliţa în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Gavriliţa spune că priorităţile noului Executiv sunt şi gestionarea crizei pandemice, în condiţiile unui nou val de infectări. De asemenea, chiar de la primele şedinţe de Guvern, va demara o curăţare a instituţiilor statului de elemente corupte. În plus, Guvernul şi-a trasat drept obiectiv restabilirea cât mai grabnică a asistenţei financiare externe.

„FMI va oferi necondiţionat o sumă de 236 milioane de dolari, această sumă va ajuta la rebalansarea bugetului şi ne va da spaţiu ca să negociem un nou program care va presupune 558 de milioane de dolari în următorii 3 ani. De asemenea, la ultima întrevedere cu preşedintele Sandu reprezentanţii UE au anunţat un suport de 600 de milioane de euro pentru relansarea economică”, a mai spus Gavriliţa.

Vineri, 6 august, premierul desemnat şi echipa guvernamentală se vor prezenta în faţa deputaţilor pentru a cere vot de încredere Parlamentului. Potrivit legii, Guvernul poate fi învestit cu voturile a cel puţin 51 de deputaţi. Partidul Acţiune şi Solidaritate are 63 de mandate în Parlament.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite