Maia Sandu: Voi promova o politică externă bazată pe interesele Moldovei

Maia Sandu: Voi promova o politică externă bazată pe interesele Moldovei

Preşedintele ales, maia Sandu, spune că se va ghida de interesul cetăţenilor Moldovei şi întotdeauna va promova o politică externă bazată pe interesele Moldovei, în relaţia cu Rusia sau alte ţări. În calitatea sa de preşedinte, spune că are o agendă externă serioasă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este vorba despre deblocarea exporturilor şi asigurarea bunelor condiţii pentru conaţionalii care lucrează în Rusia. „Sunt foarte mulţi moldoveni care au ridicat întrebarea asigurării sociale, pentru că ei lucrează sau au lucrat în Rusia şi sunt interesaţi dacă vor avea pensii. Sunt multe întrebări asupra cărora trebuie să lucrăm, şi da, eu sunt gata să mă întâlnesc, să discut cu cei care pot să ajute să soluţionăm aceste întrebări”, a declarat preşedintele ales. Maia Sandu a subliniat că va duce o politică externă activă şi că va lucra ca Moldova să aibă relaţii bune şi cu Rusia, şi cu Uniunea Europeană.

Întrebată de un jurnalist de peste hotare cum va îmbina deschiderea spre UE, pe de o parte, şi relaţiile bune cu Federaţia Rusă, pe de altă parte, inclusiv în contextul recentelor declaraţii că Crimeea este teritoriu ucrainean, Maia Sandu a răspuns că Moldova respectă integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi are aşteptări ca şi alte state să respecte integritatea teritorială şi suveranitatea Moldovei. 

„Noi suntem pe calea noastă de integrare în Uniunea Europeană. E ceea pentru ce optează majoritatea populaţiei. Vrem nu doar să o spunem, vrem să o arătăm în practică ceea ce înseamnă a guverna ţara conform standardelor UE. Vrem să aducem standardele UE în Republica Moldova. Vrem să avem salarii mari, ca în Uniunea Europeană, pensii mari. Vrem să avem oportunităţi de muncă, vrem să avem o calitate înaltă a sistemului de sănătate şi educaţie. Este ceea ce avem de făcut şi contăm pe sprijinul Uniunii Europene în implementarea acestor transformări. În acelaşi timp, vom munci pentru a avea relaţii bune cu Rusia. Evident, este un lucru care depinde de ambele părţi. Ambele părţi trebuie să îşi dorească acest lucru. Eu îmi doresc acest lucru. Asta le-am promis oamenilor şi voi face tot ce pot ca să obţin acest rezultat”, a adăugat ea.

Maia Sandu susţine că e bine şi pentru UE, şi pentru Federaţia Rusă ca Moldova să fie o ţară stabilă şi predictibilă, nu o ţară care „este într-un areal cu risc înalt de corupţie, unde sunt crize şi alte multe lucruri proaste”.

Potrivit Maiei Sandu, majoritatea populaţiei Republicii Moldova îşi doreşte relaţii mai apropiate cu Uniunea Europeană, potrivit sondajelor de opinie. În acelaşi timp, majoritatea moldovenilor îşi doresc relaţii bune cu Federaţia Rusă. Acest lucru înseamnă, în opinia sa, că trebuie continuată calea europeană, ceea ce presupune derularea de reforme interne şi pe asta planifică să se concentreze. Asta ar însemna o guvernare mai bună, lupta împotriva corupţiei, instituţii de stat mai puternice şi mai rezistente. Asta va aduce Moldova mai aproape de Uniunea Europeană.

„Construind aceste instituţii, fortificând procesele democratice – e ceea ce ne va ajuta să obţinem sprijinul european. Pentru că avem nevoie de sprijinul UE. În acelaşi timp, toate acestea vor face Moldova o ţară mai stabilă şi previzibilă. Şi eu cred că o ţară stabilă şi previzibilă este bine şi pentru UE, şi pentru Federaţia Rusă. Vom încerca să avem o relaţie bună cu Rusia, avem o agendă, avem mulţi oameni care muncesc acolo şi e nevoie să lucrăm cu autorităţile ruse ca să le asigurăm oamenilor noştri condiţii bune de muncă. Vrem să avem posibilitatea să exportăm în Rusia şi nu vedem nicio disonanţă între regimul de liber schimb pe care Moldova îl are cu UE şi cel pe care îl are cu CSI şi ţările membre. Sperăm să convingem autorităţile ruse să elimine impedimentele pentru exporturile moldoveneşti în Rusia. Şi, bineînţeles, Rusia este o parte importantă a dialogului pentru identificarea soluţiei diferendului transnistrean”, a adăugat preşedintele ales.

Cât priveşte relaţia cu Belarus, Maia Sandu a spus că veni cu o poziţie oficială după inaugurare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările