Igor Dodon, după întâlnirea cu Vladimir Putin: „În anul curent preţul pentru gazele naturale nu va fi majorat, iar în anul viitor acesta ar putea fi chiar redus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a fost sâmbătă, 7 septembrie, într-o nouă vizită de lucru la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin. cei doi şefi de state au convenit că „în anul curent preţul pentru gazele naturale nu va fi majorat, iar în anul viitor acesta ar putea fi chiar redus”.

„Am ajuns la o înţelegere de principiu şi am coordonat următorii paşi de colaborare în sfera aprovizionării cu gaze, ceea ce ne permite să afirmăm deja la această etapă că tarifele pentru consumatorii finali nu vor creşte. Începînd cu 1 octombrie, preţul la gazele ruseşti, furnizate Moldovei, va scădea”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Pe lângă problema privind preţul la gaze, Igor Dodon susţine că a discutat cu liderul de la Kremlin „diverse aspecte ale dialogului strategic dintre ţările noastre, acordînd o atenţie sporită soluţionării problemei privind livrarea gazelor naturale în Republica Moldova”. 

„Am menţionat importanţa organizării primei, din ultimii trei ani, şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică şi a celui de-al doilea Forum economic moldo-rus. Ambele evenimente se vor desfăşura în luna septembrie, la Chişinău. În context, am menţionat faptul că consensul forţelor politice externe în raport cu Moldova ne oferă şanse mari pentru dezvoltarea ţării, precum şi pentru realizarea în deplină măsură a strategiei politicii externe echilibrate, în baza menţinerii şi consolidării statutului constituţional de neutralitate permanentă”, a declarat Igor Dodon.

Igor Dodon afirmă că i-a comunicat preşedintelui Federaţiei Ruse „despre activizarea contactelor cu oficiali de rang înalt din partea celor mai importanţi parteneri externi ai ţării noastre (FR, UE şi SUA), despre rezultatele recentei întrevederi de la Bruxelles cu conducerea UE şi NATO, precum şi despre discursul pe care îl voi rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU”.

„Referindu-ne la reglementarea transnistreană, am menţionat necesitatea conjugării eforturilor tuturor participanţilor la procesul de negocieri în formatul „5+2”, cu scopul identificării unui model politic eficient, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute la nivel internaţional”, a mai spus Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite