Mai mult, un stat serios are politici predictibile, anticipabile, discutate cu partenerii săi, pe care le menţine pe perioade ce depăşesc un mandat al unei guvernări, al unui preşedinte sau al unei majorităţi. Există, însă, comentatori şi chiar analişti care, din dorinţa de a face artă cu intenţie, ignoră sau pun între paranteze aceste realităţi. Sau se pronunţă asupra lucrurilor despre care nu ştiu, pe care nu le cunosc. Cu fracturi logice, cu interpretări forţate, totul ca să iasă analiza după tiparele celor care au comandat şi plătit muzica.

Tentaţia luptei cu morile de vânt

Există un instinct natural al umanităţii, acela de a juca în lucruri simplificate, în alb şi negru. De a împărţi lumea în prieteni şi duşmani, de a trasa o linie a frontului şi de a începe să te baţi peste ea. Că o numeşti sau nu geopolitică, etnică, anti-oligarhică, oricum i-ai zice, tentaţia identificării duşmanului are multiple avantaje la nivel politic, jurnalistic, al oricărei activităţi care se ocupă de captarea atenţiei (sau a votului) cetăţeanului, jucându-se cu emoţia sa. Duşmanul vopsit în cele mai grave şi negre culori, în cele mai groase tuşe de culoare ajută la mobilizarea propriilor susţinători, la conturarea şi stârnirea emoţiilor fundamentale, cu precădere ura, şi la coalizarea majoră a unor adunături pestriţe de interese, personaje politice şi public de diferite culori.

E ceea ce s-a întâmplat cu discuţia dezoligarhizării, după eliminarea Oligarhului Rău care a Capturat Statul în Republica Moldova. E vorba despre curenta luptă cu Vladimir Plahotniuc. Ce te faci însă când acest tip de retorică nu mai livrează şi nu mai coagulează? Plahotniuc a fugit, statul a fost eliberat, urmează măsurile de sancţionare a abuzurilor şi ilegalităţilor, dar şi cele de represiune, cele de răzbunare, cele de eliminare a rămăşiţelor regimului, de preluare deplină a puterii – cu mai mult sau mai puţin respect faţă de regulile jocului, faţă de statul de drept pe care pretinzi că-l aperi dacă eşti democrat şi-l ignori cu desăvârşire dacă eşti adeptul lui Putin. Şi după aceea? Ce se întâmplă a doua zi? Mai grav, dacă suntem deja a doua zi?

Oligarhul a fugit. PDM nu mai conduce, nu mai e în prim plan. Deputaţii sunt vizaţi de dosare, de ridicări de imunităţi. Cine te mai împiedică să guvernezi?

Impresiile şi emoţiile nu ţin loc de date, de fapte, de acţiuni, de elemente concrete de cunoaştere. Emoţiile sunt bune pentru mobilizare, dar dacă nu livrezi realitate şi cunoaştere, e mai greu să poţi continua pe acest drum. Cu atât mai mult când ţi se întâmplă să rămâi fără duşman. Am mai pomenit, cred, de Pascal Bruckner şi Melancolia democraţiei. Cum să trăieşti fără duşman, un eseu de prim plan valabil şi azi, după aproape 30 de ani.

Deci Oligarhul a fugit. PDM nu mai conduce, nu mai e în prim plan. Deputaţii sunt vizaţi de dosare, de ridicări de imunităţi. Cine te mai împiedică să guvernezi? Mai mult, cum mai mobilizezi şi menţii coeziunea trupelor diverse, de strânsură, de diferite culori – pro-ruse socialiste şi pro-europene din ACUM – pentru a continua o acţiune nedefinită? Iar admiţând o eventuală charismă personală sau liant neclar, eventual venit din Est, care ţine trupele unite – nu numai politicienii, dar chiar şi alegătorii – nu cumva ai transformat întreaga Republica Moldova într-un mare Don Quijote de la Mancha care se luptă cu morile de vânt?


FOTO EPA-EFE / Dumitru Doru

Agenda reală şi nevoia guvernării statului Republica Moldova

Poate ar fi cazul unei reveniri la agenda adevărată a Republicii Moldova. Iar aici lucrurile sunt mult mai pragmatice şi complexe decât par la simplificarea populistă folosită în campanie – pro şi anti-Oligarh, Marele Rău absolut. Ca să ne lămurim: nu zic că Plahotniuc nu a greşit cu ghiotura, că nu a sărit calul şi nu s-a băgat cu capul înainte în toate nebuniile voluntariste şi apucăturile de patron absolut sau sugerate de unul şi altul de prin jur. Departe de mine să-l cauţionez şi să-i şterg responsabilităţile. Totuşi a plecat, iar energiile şi resursele trebuie cheltuite cu precădere pentru a guverna societatea şi a-i livra serviciile pe care le aşteaptă. Altfel susţinerea se pierde peste noapte.

Sunt de acord că instituţiile şi instrumentele cu care a funcţionat Plahotniuc nu pot să mai fie acceptabile. Nu puteau fi preluate ca atare. Dar unele sunt construite chiar pe reguli europene, cu bani europeni, cu consultanţi europeană. Nu sunt deloc de acord cu maniera, cu imitaţiile sau aparenţele democratice şi concursurilor montate pentru a acoperi o realitate convenită în spatele uşilor închise. Sau promptitudinea celui mai abil şi mai puternic, Igor Dodon şi socialiştii săi proruşi de a altera aceste exerciţii pentru a-şi impune proprii oameni.

De remarcat, o spun din nou, oazele ce reflectă continuitatea instituţională şi recuperarea unui număr de specialişti nepolitici care au resursele şi cunoaşterea necesară să poată gestiona lucrurile. Sunt unul din duşmanii maniheismului de tip sovietic, stalinist chiar – cine nu e cu noi e împotriva noastră. Statul e construit pe instituţii şi pe funcţionari, pe mecanisme instituţionale, pe funcţionarea acestor instituţii. Şi în România, cu atât mai mult în Republica Moldova, nu există o bază nesfârşită de expertiză încât să ne permitem să aruncăm peste gard ce exista la fiecare mandat şi să reluăm totul de la capăt. Ca Sisif care tot urcă muntele.

Deci sunt de salutat oazele de normalitate – nu discut cazurile particulare, în fiecare caz existând şi probleme, ci doar principiul continuităţii, al memoriei instituţionale în zona administrativă. Funcţiile politice trebuie schimbate, cele tehnice trebuie să rămână. Apoi în funcţii politice expertiza trebuie menţinută. Raed Arafat şi cunoaşterea sa despre urgenţe civile dăinuie de ani de zile şi el supravieţuieşte de peste un deceniu în guverne de diferite culori la Bucureşti, ca subsecretar de stat, singurele critici venind la adresa eficienţei sistemului şi nu la adresa cunoştinţelor lui Raed.

Sondajele de opinie şi Acordul de Guvernare PSRM-ACUM

PSRM şi ACUM trebuie să semneze un acord de Guvernare, dacă doresc să continue mezalianţa şi după alegerile locale. Deja situaţia cred că intră într-o perioadă de acţiuni impuse: ACUM fie rămâne ca guvernare în vitrină, executând pretenţiile lui Dodon-PSRM, fie e debarcată, potrivit planului, iar puterea e preluată deplin după locale de socialiştii pro-ruşi. E o chestiune de alegere politică.

Sondajele de opinie arată clar preeminenţa socialiştilor pro-ruşi în perspectiva oricărui tip de alegeri. Iar sondajele ar trebui să fie cunoscute tuturor, mai ales la nivel guvernamental, unde politica internă ar trebui gestionată pe baze mult mai realiste, cu date la zi, profunde şi amănunţite, şi cu o cunoaştere detaliată a agendei cetăţeanului. Acum există instrumentele guvernării care dau toate elementele necesare. Dar când dai securitatea şi apărarea la Socialişti, când renunţi la orice veleitate de a-ţi construi cunoaşterea (dincolo de răzbunările contra oamenilor lui Plahotniuc şi tragere la răspundere a celor care au montat schemele de spoliere a statului) rezultatul e deprofesionalizarea sau lipsa de instrumente pe această dimensiune. (Iar cel mai clar exemplu este politica externă a Guvernului - nu a MAEIE - care pare desprinsă prea mult din influenţe anti-geopolitice şi anti-româneşti pentru a fi rezultatul unui studiu profund.)

Deja situaţia cred că intră într-o perioadă de acţiuni impuse: ACUM fie rămâne ca guvernare în vitrină, executând pretenţiile lui Dodon-PSRM, fie e debarcată, potrivit planului, iar puterea e preluată deplin după locale de socialiştii pro-ruşi.

Pe de altă parte, perspectiva unui acord PSRM-ACUM ridică probleme politice majore: în perioada electorală, ACUM a promis – semnat, jurat etc. – că nu face alianţă cu PDM şi cu PSRM. Dincolo de naivitatea abordării, acordul anti-oligarhic cu Dodon a fost un prim compromis cu costuri la propriul public. Anti-românismul profesat la Chişinău, la diverse niveluri oficiale, şi încălcarea liniilor roşii ale României – cunoscute de la Recunoaşterea Republicii Moldova ca stat de către Chişinău – au dus la părăsirea spaţiului alegătorilor şi susţinătorilor pro-europenilor din ACUM de către această categorie de alegători pro-români, români şi unionişti.(dacă cineva are îndoieli, luaţi sondajele de opinie, înainte de a face analize bazate pe impresii, emoţii şi presupuneri).

Apoi a urmat promisiunea că această guvernare conjuncturală, „situaţională“, cu asumarea de către pro-europeni a întregului guvern – cu excepţiile securităţii şi apărării, mai nou a justiţiei – va dura doar câteva luni. Perioada a expirat sau e pe cale să expire, iar Republica Moldova are nevoie de un program şi acord de guvernare pe termen lung, pe termen normal. Dar politic, electoral, situaţia e extrem de complicată şi imposibilă chiar pentru ACUM: înseamnă o nouă renegociere nu numai cu Dodon, dar mai ales cu propriul electorat al termenelor şi a angajamentelor. Şi trebuie să-şi asume că unii votanţi vor accepta o asemenea opţiune, alţii vor părăsi susţinerea alianţei PAS-PPDA. Ba chiar şi unii deputaţi.

Dacă această este opţiune, aş recomanda ACUM să facă înţelegerea – test pe un an sau pe termen mai lung – abia după locale. Ca să nu afecteze şi mai puternic zestrea sa electorală. Rezultatele alegerilor locale vor fi un bun indicator al capcanei, al condiţionărilor din poziţia în care va exista şi funcţiona viitoarea guvernare de coaliţie. Şi atunci fiecare va putea decide încotro o apucă.


Maia Sandu şi Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

România şi perspectiva alianţei de guvernare PSRM-ACUM

România nu vrea nici scindarea majorităţii PSRM – ACUM, nici scindarea alianţei ACUM. România respectă suveranitatea Republicii Moldova şi votul cetăţenilor săi, ca şi alegerile şi deciziile celor în funcţie. Doar că se poziţionează în funcţie de acestea. Pentru cine e curios, poate vedea documentele publice ale României – Strategia Naţională de Apărare 2015, discursurile Preşedintelui României în cele două reuniuni ale Ambasadorilor – cei români şi cei acreditaţi la Bucureşti. Poate vedea programele de guvernare şi documentele de pe site-ul MAE român. Sunt toate publice şi sunt indicatoare reale ale politicii predictibile a României faţă de Republica Moldova, ca şi liniile sale roşii perene: apărarea limbii române, a istoriei românilor, a românilor de pretutindeni, a culturii şi identităţii şi a nediscriminării pe criterii etnice, de autoidentificare ca român sau de cetăţean român.

România va coopera cu Republica Moldova care nu este un simplu vecin, este al doilea stat românesc, cu identitatea de limbă, cultură şi istorie. Doar că se va întâmpla în condiţii diferite dacă la Chişinău e un guvern pro-rus al lui Dodon – cum a fost cazul unui preşedinte pro-rus Dodon – sau un guvern cu acţiune pentru reforme pro-europene şi aspiraţii de integrare în UE, cum e cazul acum. Va fi diferit dacă Chişinăul sărbătoreşte Eliberarea de trupele româno-fasciste sau alte pervertiri ale istoriei, acceptate de guvernul ce refuză geopolitica.

Parteneriatul Strategic şi documentele în vigoare vizează doar opţiunea pro-europeană a Republicii Moldova. Vizează respectarea istoriei şi sensibilităţilor sale pe linie identitară. Cu atât mai mult când asemenea gesturi se întâmplă în plină campanie prezidenţială. Altfel, România va trebui să-şi redefinească relaţiile pe baza noilor realităţi de după alegerile locale din 20 octombrie. După noul program de guvernare, după noile acţiuni ale majorităţii, pe baza acordului ce va fi negociat.

P.S. Faptul de a sublinia realităţi şi fapte, acte şi documente, nu înseamnă să dai indicaţii nimănui. E responsabilitatea asumată a unui editorialist să o facă. Cei care nu pricep, folosesc doar etichete. Cei care doresc să înţeleagă, înţeleg. Ca şi cei care ştiu să primească mesajele pe diferitele canele publice şi nepublice între două state. Unele prin depeşe diplomatice nepublice, altele prin declaraţii în spatele uşilor închise către partenerii din Republica Moldova, altele prin gesturi, răceli sau lipsa gesturilor reciproce, altele prin luări de poziţii neoficiale publice, prin mesaje în diferite medii şi, la final, prin luări de poziţii oficiale: publice, mai puţin diplomatice şi mult mai explicite. Depinde doar de gradul de înţelegere al adresantului acestor mesaje nivelul la care se face comunicarea. Şi costurile mesajului.