Dodon s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Chişinău: Am stabilit să intensificăm colaborarea pe toate domeniile, inclusiv cultural şi educaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Igor Dodon a avut joi, 9 februarie, o nouă întrevedere cu ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farit Mukhametshin, fiind a doua întâlnire de acest gen după cea din 27 decembrie 2016. Oficialii au vorbit despre evoluţia relaţiilor de moldo-ruse de după vizita oficială la Moscova a şefului statului.

„Am apreciat faptul că angajamentele asupra cărora am convenit la Moscova în domeniul migranţilor şi reluării exporturilor au început să se realizeze. Mă refer la faptul că în scurt timp, în Republica Moldova va veni un grup de experţi de la Rosselhoznadzor şi Rospotrebnadzor din Federaţia Rusă pentru a inspecta întreprinderile din ţară, în vederea reluării exporturilor de produse moldoveneşti în Rusia, precum şi majorarea numărului categoriilor de produse şi a companiilor care vor exporta pe piaţa rusă”, a subliniat Dodon într-o postare pe Facebook.


Preşedintele a apreciat faptul că la Moscova se lucrează intens asupra excluderii restricţiilor pentru cei circa 50.000 moldoveni care au interdicţie de intrare pe teritoriul Federaţiei Ruse.


„Am stabilit cu Ambasadorul Rusiei să intensificăm raporturile de colaborare pe toate domeniile de interes comun, inclusiv pe dimensiunea culturală şi educaţională.
Aşa cum am promis anterior, voi depune toate eforturile pentru a restabili parteneriatul strategic cu Federaţia Rusă. Sunt sigur că voi reuşi”, a încheiat Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite