Deputata PDM Otilia Drăguţanu şi-a depus mandatul: „Am înţeles că eu nu sunt pentru politică”

Deputata PDM Otilia Drăguţanu şi-a depus mandatul: „Am înţeles că eu nu sunt pentru politică”

Deputata PDM Otilia Drăguţanu, care este şi soţia fostului guvernator BNM Dorin Drăguţanu, şi-a depus mandatul de parlamentar vineri, 19 iulie, subliniind că „după o lungă perioadă de reflecţie, am înţeles că eu nu sunt pentru politică şi ea nu este pentru mine”.

„Întotdeauna am ştiut să-mi găsesc locul şi să muncesc acolo unde abilităţile mele au adus utilitate maximă. Sunt de părere că un partid în opoziţie are nevoie de cineva cu un alt profil şi temperament şi cu mai multă experienţă în politică. Le sunt foarte recunoscătoare persoanelor care au avut încredere în mine, iar colegilor din parlament le doresc succes în munca deloc uşoară”, a declarat Otilia Drăguţanu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că deputatul independent Viorel Melnic, cel care a candidat în alegerile din 24 februarie pe circumscripţia din Transnistra şi al cărui nume este prezent în raportul de investigaţie a fraudei bancare Kroll 2, şi-a depus mandatul de parlamentar.

De precizat că liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunţat că există un scandal în PDM în jurul lui Pavel Filip, din cauza căruia 7-8 deputaţi PDM ar urma să părăsească partidul. Informaţia a fost negată de Vladimir Cebotari.

Renato Usatîi a menţionat că, după ce mai mulţi deputaţi vor demisiona, în şase-şapte circumscripţii vor avea loc alegeri noi, care ar urma să fie câştigate de ACUM-PSRM, conform planului guvernării. Acest fapt ar permite ca ACUM-PSRM să obţină majoritate constituţională, pentru ca deputaţii să voteze modificarea Constituţiei, aşa încât preşedintele ţării să nu fie ales direct de către popor, dar din nou de Parlament, cum a fost până în 2016.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: