Ce spun analiştii politici despre iniţiativa PPDA privind desemnarea unui candidat comun apartinic pentru prezidenţiale

Ce spun analiştii politici despre iniţiativa PPDA privind desemnarea unui candidat comun apartinic pentru prezidenţiale

FOTO privesc.eu

Experţii au opinii diferite privind propunerea Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, condus de Andrei Năstase, privind identificarea unui candidat comun neafiliat politic pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, transmite IPN.

Directorul Institutului pentru Iniţiative Strategice, Vladislav Kulminski, consideră că propunerea făcută de liderul PPDA, Andrei Năstase, în ceea ce priveşte un candidat comun, apolitic, pentru următoarele alegeri prezidenţiale, nu este una fezabilă. În opinia lui, prin această mişcare Andrei Năstase încearcă să-şi salveze cariera politică.

„După alegerile la Primăria municipiului Chişinău, pe care el le-a pierdut, încearcă să-şi găsească o nouă provocare ca să rămână în politica de rang înalt. Această propunere nu înseamnă că domnul Năstase va fi candidatul comun, ci important este ca Maia Sandu să nu fie”, a menţionat directorul IIS în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.

În opinia lui, dacă din partea blocului ACUM va candida la alegerile din toamnă un candidat apolitic, aceasta va însemna că Igor Dodon va câştiga fără dubii.
 
„Eu cred că apele se vor linişti şi toată lumea se va aşeza la masa de negocieri ca să fie ales un candidat care are cele mai bune şanse de a câştiga aceste prezidenţiale. Eu vreau să vă spun că domnul Dodon este acum foarte puternic, are acces la toate televiziunile, controlează foarte mult şi, după părerea mea, el face acest lucru mai deştept decât o făcea Vladimir Plahotniuc. El nu admite nişte gafe evidente, nu arestează oameni, nu face presiuni”, susţine Kulminski.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea este de părere că Andrei Năstase, prin condiţionările pe care le înaintează, nu neapărat vrea să-i blocheze Maiei Sandu participarea în aceste alegeri. „Ceea ce face domnul Năstase cu mult timp înainte de alegeri este să vină cu o serie de condiţii pentru a porni un set de negocieri care va avea o continuitate. Primul pas pe care trebuie să-l facă PAS este să intre în acest joc”, susţine comentatorul. Potrivit lui, Andrei Năstase a făcut această propunere pentru că este în mod evident dezavantajat faţă de preşedinta PAS.

Marţi, 14 ianuarie, Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr a venit cu un apel către forţele politice democratice privind identificarea unui candidat apartinic comun în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2020. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: