EDITORIAL Obstrucție și șantaj
0
Incertitudinea convine tuturor partidelor, unii așteptând mereu clipa când își vor strivi adversarul, alții profitând de actualul suspans, prelungit „sine die", pentru a-și spori averile, a-și multiplica hoțiile, a-și proteja traficul ilicit, a-și pregăti viitoarele atacuri raider.
Cursa prezidențială a căpătat un suflu nou odată cu lansarea pe „piața pariurilor" a două nume din afara clasei politice: analistul Oazu Nantoi, expert în problematica transnistreană, care s-a autopropus printr-un gest ce viza responsabilizarea Alianței, și Leonid Talmaci, ex-guvernatorul BNM, avansat în replică de comuniști. Dar senzația pe care o degajă toată această agitație este că părțile beligerante - AIE și PCRM - continuă aceeași tactică de obstrucționare și de pândă rușinoasă.
Avem doi pretendenți cu șanse neclare, în plus, la ora la care scriam acest text, nu se știa care va fi candidatul pe care îl va înainta Alianța și în general dacă va înainta vreunul (pe Nantoi sau pe altcineva). Că trăim într-o zonă a obstrucției premeditate ne demonstrează și faptul că în chiar ultima zi, când se închidea lista candidaților, urma să cadă verdictul Curții Constituționale asupra legalității primul tur din 16 decembrie.
O contestație venită și ea ca o manevră de tergiversare și subminare a procesului alegerii președintelui. Apoi, faptul că socialiștii lui Dodon, inițial favorabili lui Oazu Nantoi, s-au reorientat rapid, declarând că vor susține candidatura lui Talmaci, chiar dacă acesta este o „găselniță" a partidului pe care ei l-au părăsit din cauza structurii sale nereformate și nocive pentru societate, reprezintă de asemenea o componentă de șantaj și obstaculare a ceea ce mulți au crezut ca va fi o colaborare cu Alianța în numele depășirii crizei politice.
Toate trucurile și jocurile de culise pe tema alegerii președintelui, la care asistăm de circa doi ani de zile - cine iese, ce scoatem din asta, cu ce replică venim, ce strâmbă mai băgăm etc. -, sunt probabil de-a dreptul fascinante pentru cei care țes aceste ozoare chinezești pe scena politică, însă ei nu se întreabă cum arată mascarada lor în ochii alegătorilor. Clasa politică moldoveană, mediocră și venală, intrigantă și lacomă, trăiește într-o altă dimensiune decât restul populației.
Incertitudinea convine tuturor partidelor, unii așteptând mereu clipa când își vor strivi adversarul, alții profitând de actualul suspans, prelungit „sine die", pentru a-și spori averile, a-și multiplica hoțiile, a-și proteja traficul ilicit, a-și pregăti viitoarele atacuri raider. Reforme, europenizare, modernizare?... Basme pentru naivi. Indiferent de numele candidatului și oricât de valoros ar fi el ca persoană, omul va fi votat doar dacă va răspunde așteptărilor unor jucători politici cu greutate, nu pentru că ar satisface interesul public. De aceea, vor apărea mereu scenarii promițătoare și toate vor eșua.
Poate că ar trebui să discutăm la modul serios dacă Republica Moldova are nevoie de un „șef de stat"? Dacă nu e mai potrivit ca prerogativele sale să fie împărțite între președintele parlamentului și premier. În toate republicile ex-sovietice, regimurile prezidențiale sau semiprezidențiale au degenerat în dictaturi. Georgia, de exemplu, își propune să treacă și ea la un sistem politic parlamentar după încheierea mandatului lui Saakașvili. E un subiect de reflecție ce nu-și va pierde actualitatea, întrucât e puțin probabil ca aventura alegerii președintelui de la Chișinău să sfârșească pe 15 ianuarie.
Se încarcă comentariile...
