Premierul Rusiei anunţă că incidentul cu Rogozin va afecta relaţiile economice cu Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul rus Dmitri Medvedev FOTO AFP
Premierul rus Dmitri Medvedev FOTO AFP

Incidentul cu delegaţia rusă care s-a aflat în vizită în Republica Moldova în zilele de 9-10 mai nu va contribui la dezvoltarea relaţiilor normale dintre cele două ţări, iar acest episod va fi luat în considerare la modul cum va fi continuată cooperarea economică, a declarat, luni, prim-ministrul rus, Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev i-a cerut vinovatului de acest incident, vicepremierul Dmitri Rogozin, „să examineze măsurile necesare pentru a preveni repetarea unor astfel de acţiuni în viitor“, potrivit RIA Novosti.

„Cu siguranţă că acest incident nu va contribui la dezvoltarea relaţiilor normale cu Republica Moldova, e alegerea lor, în cele din urmă. Ei periodic solicită ceva, ştim cu toţii ce, însă dacă ei îl tratează astfel pe preşedintele comisiei mixte interguvernamentale, atunci nu cred că este o modalitate bună de a consolida cooperarea“, a declarat, luni, prim-ministrul rus Dmitri Medvedev, în cadrul unei consfătuiri cu vicepremierii.

Şeful guvernului rus a propus să se discute despre măsurile posibile ce pot fi luate pentru a preveni incidente similare. „Discutaţi cu Ministerul Afacerilor Externe ce măsuri ar trebui luate pentru ca astfel de acţiuni să nu se mai repete“, i-a cerut Medvedev lui Rogozin.

„Acest episod va fi luat în considerare şi în ceea ce priveşte cooperarea economică cu Republica Moldova“, a mai adăugat Medvedev.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite