Mai puţine investiţii străine directe în economie. De unde vin cei mai mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investitorii renunţă la afacerile din Republica Moldova
Investitorii renunţă la afacerile din Republica Moldova

Ţările care au făcut cele mai mari investiţii în economia Republicii Moldova au înregistrat diminuări ale acestor sume în 2014. Ţări precum Irak, India, Ucraina sau Letonia au înregistrat creşteri semnificative ale valorii investiţiilor, arată datele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

Potrivit BNM, ţările cu cele mai mari investiţii în ramurile economiei Republicii Moldova sunt Federaţia Rusă (792,37 milioane de dolari), Olanda (352,96 milioane de dolari), Cipru (266,71 milioane de dolari), Franţa (238,17 milioane de dolari) şi Spania (223, 27 milioane de dolari). Totuşi, sumele investite s-au diminuat semnificativ faţă de cele înregistrate la sfârşitul anului 2013. Investitorii din Olanda sunt cei care au retras cei mai mulţi bani, suma fiind mai mică decât în 2013 cu peste 180 milioane de dolari. Şi Rusia a redus din investiţii, valoarea acestora diminuându-se cu circa 3 milioane de dolari. Cipru a tăiat peste 60 de milioane de dolari din suma înregistrată la sfârşitul anului 2013, Franţa – 20 milioane de dolari, Spania – cu peste 20 milioane de dolari. 

De asemenea, economia Republicii Moldova a beneficiat de investiţii masive şi din Germania (180,4 milioane de dolari), România (173,72 milioane de dolari), Italia (152,04 milioane de dolari), suma cărora însă s-a diminuat semnificativ pe parcursul anului trecut.

Totuşi, în timp ce ţările cu cele mai mari investiţii în Republica Moldova scot banii din ţară, oamenii de afaceri din alte state aleg să investească în economia autohtonă. Astfel, pe parcursul anului trecut, au crescut de câteva ori investiţiile venite din Irak (7,36 milioane de dolari), India (1,32 milioane de dolari), Letonia (23,77 milioane de dolari), Ucraina (38,29 milioane de dolari). 

Au ales să dezvolte afaceri în Republica Moldova şi investitori din Belarus, Belize sau Seychelles. 

Soldul investiţiilor străine directe a consituit la sfârşitul anului trecut 3,067 miliarde de dolari, în scădere cu circa 236 de milioane de dolari faţă de suma înregistrată la sfârşitul anului 2013.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite