Guvernul de la Chişinău va solicita un nou program cu FMI

Guvernul de la Chişinău va solicita un nou program cu FMI

În condiţiile în care pe 20 martie se încheie actualul program cu Fondul Monetar Internaţional, autorităţile de la Chişinău vor solicita un nou program. Premierul Ion Chicu urmează să transmită către FMI o scrisoare prin care să solicite ca, după luna martie, în Republica Moldova să vină o misiune care să efectueze o evaluare în scopul pregătirii noului program, transmite IPN.

„În cadrul discuţiilor cu actuala misiune a FMI am agreat asupra unor acţiuni, noi politici, care ar finaliza acest proiect, într-adevăr, cu succes. Remarc din start, politicile agreate în niciun caz nu afectează interesele ţării. Noi nu ne-am asumat angajamente să majorăm impozite, care ar afecta activitatea economică. Noi nu afectăm veniturile sau nivelul de venituri ale populaţiei. Toate acţiunile care sunt agreate sunt exclusiv în interesul ţării noastre, a cetăţenilor”, a declarat Ion Chicu într-o conferinţă de presă, susţinută după întrevederea cu şefului misiunii FMI.

Solicitat de jurnalişti, premierul s-a referit şi la cele două riscuri în conlucrarea cu FMI despre care menţiona anterior, şi anume: rigiditatea FMI faţă de dorinţa autorităţilor de la Chişinău de a investi în infrastructură, precum şi solicitarea de majorare a tarifelor la gaze pentru consumatorii finali. Potrivit lui Ion Chicu, aceste riscuri nu mai persistă. „Pentru anul acesta nu există acest risc, pentru că preţul la gazul rusesc este stabilit pentru un an întreg. Noi nu vedem acest risc. Ce va fi anul viitor, v-am mai spus, noi nu trăim în comunism, trăim în economie de piaţă. Şi în funcţie de evoluţia preţurilor de procurare, salarii şi alţi factori, tarifele pot merge fie în jos, fie în sus”, a mai spus şeful executivului.

Ruben Atoyan, şeful misiunii FMI, a declarat că obiectivele programului susţinut de FMI au fost realizate în mare parte. Reformele ample au dus la reabilitarea sistemului bancar, consolidând stabilitatea macroeconomic şi cea financiară. Progresul este apreciat şi ţinând cont de peisajul politic instabil, inclusiv schimbarea a trei guverne. În luna martie, Consiliul de directori al FMI va discuta raportul misiunii, iar în urma finalizării evaluării programului, Republica Moldova va beneficia de aproximativ 20 de milioane de dolari. Potrivit lui, „Reformele realizate în contextul programului au contribuit la sporirea încrederii şi au sprijinit relansarea creşterii economice. Se estimează că creşterea reală a PIB-ului a atins 4,2% în anul 2019, mai mult decât am aşteptat anterior. De asemenea, se aşteaptă că acest indicator va rămâne la nivelul de 4% pe termen mediu”, a notat oficialul.

Şeful misiunii a menţionat că, deşi perspectivele sunt pozitive, totuşi rămân anumite riscuri. Acestea ţin de eventuala reinstalare a instabilităţii politice, inversarea anumitor politici sau încetinirea ritmului reformelor, care ar putea afecta încrederea şi limita opţiunile de finanţare externă. Vulnerabilităţile instituţionale şi cele legate de guvernanţă sunt larg răspândite şi constituie o piedică majoră în creşterea nivelului de trai al populaţiei. „Se atestă o percepţie generală că statul este corupt şi justiţia nu funcţionează adecvat. Cadrul de reglementare nu este pus în aplicare în mod corespunzător, iar existenţa sectorului impunător al întreprinderilor de stat generează riscuri bugetare şi subminează concurenţa şi productivitatea”, a punctat Ruben Atoyan. În acest sens, FMI recomandă politici prudente şi bine coordonate pentru a atenua aceste riscuri.

Misiunea FMI s-a aflat în vizită la Chişinău în perioada 22 ianuarie-5 februarie 2020.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: