Un moldovean a fost reţinut pentru promovarea ideologiei „Statului Islamic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean al Republicii Moldova a fost reţinut sub bănuiala de promovare a terorismului. Bărbatul, în vârstă de 29 ani, s-a aflat în vizorul ofiţerilor Serviciului de Informaţii şi Securitate de mai bine de doi ani, acesta fiind fondatorul şi gestionarul unei comunităţi virtuale pe platforme online prin care recruta noi adepţi ai ideologiei „Statului Islamic” din rândul cetăţenilor Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, bărbatul este bănuit de diseminarea materialelor de propagare a ideologiei jihadiste. S-a stabilit că mai bine de un an, persoana s-a convertit la islam, pe teritoriul Republicii Moldova, şi a adoptat comportament de factură jihadist-teroristă.

În privinţa bănuitului a fost pornită o cauză penală pentru „Justificare publică a terorismului” şi riscă amendă în mărime de la 200 la 500 de unităţi convenţionale sau sancţiune cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 200 de ore, sau cu închisoare până la 4 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite