Premieră la Teatrul „Eugene Ionesco“: „Clasa noastră“, un spectacol dur care testează limitele umane

În acest weekend, Teatrul „Eugene Ionesco“ din Chişinău lansează spectacolul „Clasa noastră“, în regia Luminiţei Ţîcu. Ea ne-a povestit cum a evoluat acesta de la o lucrare de diplomă la o premieră pe marea scenă.

Piesa „Clasa noastră“ este semnată de polonezul Tadeusz Slobodzianek şi spune povestea unui grup de elevi jumătate catolici polonezi, jumătate evrei. Jacub, Rysiek, Menachem, Zygmunt, Heniek, Wladek, Deborah, Dora, Zoha şi Rachela învaţă, se joacă şi cresc împreună, până realitatea dură îi ciocneşte cu stalinismul, nazismul şi discriminarea. Viaţa îi obligă să se maturizeze prea repede şi le dă alte lecţii decât cele de la şcoală: să-şi urască prietenul, să-şi iubească duşmanul, să-şi trădeze credinţa.

Lucrare de diplomă pentru zece studenţi

Cu doar zece scaune şi un sac de grâne ca decor, regizoarea independentă Luminiţa Ţîcu a montat „Clasa noastră“, acum un an, pentru zece studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. A descoperit această lucrare întâmplător, într-o antologie a teatrului contemporan polonez. „Am parcurs atunci doar câteva pagini şi l-am lăsat, până când Nelly Cozaru m-a invitat să fac un spectacol de diplomă. După ce am citit textul, am acceptat imediat. Piesa m-a cutremurat, fiind pur şi simplu tulburătoare“, îşi aminteşte artista.

Studenţii şi-au susţinut cu brio licenţa. Câţiva dintre ei au devenit, între timp, actori cu acte în regulă la Teatrul „Eugene Ionesco“. Împreună cu ei, a „migrat“ şi spectacolul. Regizoarea e sigură că mesajul lucrării e foarte actual, chiar dacă narează o istorie lungă de 70 de ani. „Acest spectacol testează limitele umane şi descrie ce poate face omul când ajunge în situaţii extreme. E dur, e tulburător şi, chiar dacă e un text străin, de fiecare dată când vorbesc despre el, văd file din istoria Basarabiei şi-i regăsesc pe ai mei“, mărturiseşte creatoarea.

Conexiunea dintre public şi actori

Pentru a transfera spectacolul dintr-o sală mică pe o scenă mare, Luminiţa Ţîcu a avut doar două săptămâni, timp în care a schimbat multe elemente, începând de la paşi până la ţinuta actorilor. Simte o frică legată de acest spaţiu nou. „Scena mare are cu totul alte legi. Când am lucrat la Academie, publicul era perceput ca un fel de martor la ceea ce se întâmplă în spectacol, acum este însă îndepărtat. Asta mă îngrijorează, pentru că în teatru contează foarte mult ca între public şi actori să fie o conexiune“, îşi explică ea temerile.

Redă menirea teatrului

În acelaşi timp, regizoarea crede în proaspeţii absolvenţi din distribuţie. „Ei simt foarte bine piesa şi ştiu întocmai ce au de făcut. Le place acest spectacol, pentru că el vorbeşte tare despre nişte probleme care dor“, crede artista.

Este pasionată de temele sociale şi mărturiseşte că n-ar putea face teatru diferit de modul în care trăieşte. „Eu mă exprim pe scenă exact aşa cum trăiesc. Păcat că asta nu se întâmplă peste tot. Unii nu înţeleg că în scenă se poate vorbi despre educaţie, despre corupţie sau despre politică“, se revoltă specialista.

Îi îndeamnă pe spectatori să meargă la teatru nu doar pentru a privi dintr-o parte, ci şi pentru a participa la dezvăluirea unor probleme. „Lumea trebuie să vină la teatru, mai ales la acest spectacol. El redă adevărata menire a teatrului: de a arăta în scenă lucrurile care dor în societate“, precizează regizoarea.

Toţi actorii şi regizorii sunt sub hipnoza şcolii sovietice. Trebuie să învăţăm să gândim altfel.

Cu toate că a muncit înzecit cu actorii în ultimele zile dinaintea premierei, ea spune că spectacolul va suferi încă metamorfoze. „Un spectacol poate să crească mult după primul joc. Premiera este doar un start. Cert e că am vrut să fim curaţi şi oneşti în acest spectacol. L-am lăsat fără fum, fără artificii şi fără costume sclipitoare, doar în starea sa naturală“, conchide Luminiţa Ţîcu.

FOTO: Luminiţa Ţîcu dă ultimele indicaţii înainte de premieră/Tudor Iovu

Luminiţa Ţâcu (33 de ani) este actriţă şi regizoare. A absolvit în 2001 Universitatea de Arte, la specialitatea Actor de teatru şi film. Şi-a făcut debutul în regie cu spectacolul „Casa M“, realizat în baza unor interviuri cu victimele violenţei domestice. Cu această lucrare, a câştigat mai multe premii internaţionale. Este cunoscută şi pentru spectacolul „Nekrotitanium“, de Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş.