Medicamente expirate, descoperite la Spitalul raional din Hânceşti

Medicamente expirate, descoperite la Spitalul raional din Hânceşti

Medicamentele cu termenul de valabilitate expirat au fost găsite în cadrul unui control la Spitalul raional Hânceşti. FOTO Arhivă

Inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor au depistat loturi întregi de medicamente cu termenul de valabilitate expirat, chiar şi cinci ani în urmă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, în toate secţiile spitalului raional Hânceşti, inclusiv în laboratorul clinic diagnostic, nu este asigurat metrologic procesul de păstrare a medicamentelor şi reactivelor.

Preparate expirate în octombrie 2008 şi, respectiv, în mai 2012 erau utilizate la diagnosticarea sifilisului în laboratorul clinic-diagnostic, anunţă Info-Prim Neo. În farmacia spitalului au fost găsite nouă loturi de medicamente expirate şi un lot de termometre medicale în lipsa buletinelor de verificare metrologică.

Inspectorii au eliberat prescripţii de interzicere a utilizării mijloacelor de măsurare şi a produselor cu termenul de valabilitate expirat. Ca urmare proceselor-verbale încheiate, vor fi aplicate amenzi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările