Igor Munteanu: Privatizarea Air-Moldova a avut loc cu grave abateri procedurale

Igor Munteanu: Privatizarea Air-Moldova a avut loc cu grave abateri procedurale

Preşedintele comisiei de anchetă, care a examinat legalitatea privatizării Air Moldova spune că procesul privatizării companiei de stat a avut loc cu grave abateri de normă. Igor Munteanu spune că procuratura a fost sesizată pe cazul privatizării defectuoase a Air Moldova însă, deocamdată, nu există finalitate pe acest dosar, notează IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

De cealaltă parte, reprezentanţii guvernării recunosc că reforma justiţiei în Republica Moldova este abia în faza incipientă. Preşedintele comisiei care a investigat în 2019 modul în care a fost privatizată compania Air Moldova spune că aceasta a fost intenţionat falimentată, iar ulterior supusă privatizării printr-un proces defectuos.   „Air Moldova fiind o companie importantă de stat, a trecut printr-un proces de privatizare cu multe probleme, s-au încălcat multe proceduri. Într-adevăr, există o competiţie dură pentru pasageri între câteva companii. Air-Moldova a pierdut din piaţă, acum cred că are mai puţin de 30% din piaţă. Air Moldova primit 90 de milioane de lei pentru ca să se ridice de pe butuci. După ce a primit aceşti bani, peste o lună prim-ministrul de atunci Filip pune problema privatizării. Şi în loc să fie o hotărâre de Guvern prin care să se decidă privatizarea, a fost semnătura personală a prim-ministrului. Foarte multe nereguli procedurale, fostul prim-ministru şi-a luat nişte responsabilităţi imposibil de înţeles sub aspect juridic”, a spus ex-preşedintele comisiei de anchetă, Igor Munteanu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Şi fostul vicepreşedinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că privatizarea companiei Air Moldova s-a făcut printr-o schemă care avea la bază datorii artificiale şi o procedură viciată de concurs. „Această privatizare a fost aranjată pentru Ilan Şor şi gruparea lui, începând cu evaluarea din 2018 şi până la modalitatea de privatizare. În loc să fie proiect individual, aşa cum se cere întreprinderii strategice, s-a mers pe concurs, fără nicio obligaţiune concretă, doar obligaţiuni declarative. Scopul acestei privatizări era clar, se dorea furarea ei mai departe. Ilan Şor întotdeauna lua companii, scotea tot ce se putea prin off-shore-uri împreună cu Plahotniuc şi Andronachi şi apoi le lăsa să falimenteze”, a spus ex-vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari. Reprezentanţii guvernării spun că directorul Agenţiei Proprietăţii Publice, Eugeniu Cozonac, va fi chemat la raport pe acest caz. „Este evident că reformarea sistemului procuraturii este în faza incipientă şi încă nu avem niciun fel de rezultate. Sunt 7 luni de când APP are un nou şef şi va urma procedură APP-ul la raport. Vedem dacă s-a reuşit sau nu să se facă ordine”, a spus deputatul PAS, Vladimir Bolea. Subiectul privatizării Air Moldova a revenit în actualitate după ce mai mulţi pasageri care au zburat în Turcia cu compania Air Moldova au rămas blocaţi pe aeroportul din Antalya după ce aeronavei din Republica Moldova i s-a interzis decolarea din cauza unor datorii. Incidentul a avut loc la 4 iunie, perturbând orarul zborurilor în zilele de 4 şi 5 iunie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările