Cum funcţionează „războiul hibrid” şi „omuleţii verzi”

”Omuleţii verzi” au avut un rol hotărâtor în anexarea Crimeei de către Rusia. FOTO RT

Când forţele speciale ruse fără însemne distinctive, însă echipate cu cel mai modern armament, au anexat Crimeea, evenimentul a fost considerat începutul unei noi modalităţi de a duce un război.

Conflictul din Ucraina a demonstrat că Moscova, urmând eforturile sale de a deveni lider regional, a dezvoltat constant şi eficient un nou stil de „geopolitică regională”, potenţialul căreia este îndreptat spre dezorientare, bluf, operaţiuni diversioniste, precum şi violenţă care urmăreşte scopul de a maximiza posibilităţile de acapărare a noilor teritorii.

Cu toate acestea, este prea devreme să vorbim că aceste acţiuni presupun un fel de noutate transformaţionistă, deoarece aventura ucraineană a Moscovei a arătat nu doar forţa unor metode „hibride” şi „neliniare” de a duce un război, dar şi limitele acestora, se arată într-un articol scris de cercetătorul american Mark Galeottti.  

Geneza ideii

Esenţa tacticii ruseşti constă în încercarea de a evita folosirea armelor cât mai mult timp posibil, iar apoi, dacă totuşi au fost folosite armele, atunci să demonstreze că acest fapt a avut loc în anumite circumstanţe determinante. În acest sens, Rusia foloseşte un arsenal întreg de mijloace – de la grupări interlope, până la propaganda mediatică, care în mare parte se bazează pe experienţa „operaţiunilor politice” din trecut, dar şi pe experienţa aşa-numitelor „măsuri active” de pe timpurile sovietice.

Deşi această tactică nu este nouă, prezintă o noutate într-o anumită măsură conexă lumii contemporane, fapt care a fost recunoscut către şeful statului major rus, Valeri Gherasimov în articolul redactat de acesta în anul 2013. Acesta subliniază faptul că „rolul organizaţiilor nemilitare în atingerea scopurilor politice şi strategice a crescut, iar în mai multe cazuri acestea şi-au mărit eficienţa din contul puterii armelor”. Iar una dintre lecţiile pe care le-a oferit „primăvara arabă” – pe care Kremlinul o concepe drept o cauză a operaţiunilor insurgente ale Occidentului – este formarea unei noi epoci în care războaiele nu se mai declară, iar odată începute, acestea se dezvoltă conform unui model cunoscut. Astfel, un stat care se dezvoltă normal se poate trasforma în câteva luni sau chiar zile într-o arenă a conflictelor armate acerbe, să devină jertfa intervenţiei militare străine şi să se afunde într-un dezastru umanitar şi război civil.

Problemele Rusiei

Există multe cauze pentru care Rusia de astăzi preferă operaţiuni care se axează pe îndemnul făcut de Gherasimov: „deseori sub masca misiunii de pacificare şi de gestionare a crizelor, puterea este folosită în mod deschis doar la o etapă anume, de cele mai multe ori pentru atingerea câştigului final într-un conflict”.

În pofida faptului că Rusia încă mai rămâne o putere militară impunătoare, în practică cea mai mare parte a forţelor armate este învechită, prost pregătită şi abia funcţională. Este evident că Moscova deţine o putere economică şi militară superioară în Eurasia post-sovietică, dar şi în regiune, unde ea consideră că are drept de hegemonie. Dar chiar şi aceste avantaje care nu sunt chiar foarte evidente, deoarece pot fi neutralizate de riscurile intrării în conflict a SUA, Chinei, dar chiar şi a Uniuniii Europene, în cazul unei agresiuni evidente, nu diminuează din riscurile unei aventuri ruseşti. Chiar şi războiul de opt zile cu Georgia din 2008, în ciuda faptului că a fost câştigat, a fost o lovitură grea pentru Rusia din cauza incidentelor cauzate de stricarea vehiculelor, problemelor cu comunicaţiile.

Instrumente neliniare

Rusia s-a pomenit într-o situaţie când punctele sale forte au o însemnătate mai mică decât se doreşte, sau chiar reduse de tot din cauza realităţilor economice şi geopolitice. Vorbind mai simplu, Rusia este un stat care conform parametrilor săi economici se află undeva între Brazilia şi Italia, dar îşi propune să se impună ca o mare putere pe scena internaţională. În acest scop Rusia a apelat la noul concept de „geopolitică partizană” ca la un mijloc prin care doreşte consolidarea propriilor poziţii şi slăbirea poziţiilor inamicului. Rusia a investit mai multe resurse în active care contribuie la declanşarea unor conflicte de acest gen.

Vorbind mai concret, aceste active sunt de trei feluri şi toate acestea reflectă metodele de a duce războaie, care, în afară de înfrângerea militară şi distrugerea potenţialului economic, sunt îndreptate spre înăbuşirea voinţei şi capacităţii de a opune rezistenţă. În primul rând este vorba despre elementul kinetic – necesitatea desfăşurării forţelor armate, iar uneori a operaţiunilor militare directe. Aceste forţe armate au posibilitatea de a funcţiona mai autonom, şi totodată cu o mai mare precizie. Astfel, Rusia antrenează propriile forţe de pacificare, în special forţele cu destinaţie specială ce numără aproximativ 12.000 de persoane. Aceste forţe armate de cele mai multe ori sunt catalogate ca „speţnaz”, fiind foarte mobile şi eficiente în calitate de infanterie uşoară asemănându-se cu Rangerşii americani sau Legiunea Străină Franceză. Există şi Forţele pentru Operaţiuni Speciale care au fost fondate recent şi care numără aproximativ 500 de militari „speţnaz” ce seamănă cu forţele britanice SAS sau cu Delta Force americană. Cu toate acestea „speţnaz-ul” la fel ca şi Corpurile marine reprezintă un fel de „armată în armată” care este capabilă să efectueze operaţini profesioniste, decisive şi, dacă este necesar, sub acoperire în afara Rusiei.

Investiţii în diversiune şi media

În afară de dimensiunea militară a războiului există şi dimensiunea de recunoaştere şi diversiune, unde Rusia a investit foarte multe resurse. Serviciul de Informaţii Externe (SVR), Direcţia Principală de Recunoaşterea (GRU) şi chiar Serviciul Federal de Securitate (FSB) au un rol tot mai mare în operaţiunile externe, cu toate acestea lucrul lor nu se limitează la colectarea de informaţii despre posibilităţile şi intenţiile statelor străine.

Cea de a treia jonglerie a Rusiei în lupta informaţională este legată de transmiterea propriei poziţii cu scopul de a cuceri inimile şi minţile oamenilor din Occident. Postul TV internaţional Russia Today a devenit actorul cheie nu doar în propaganda poziţiei Kremlinului, dar reprezintă o provocare pentru media tradiţionale din Occident.

Doctorul Mark Galeotti este cercetător în istoria Rusiei şi probleme de securitate de la începutul anilor 1980. A absolvit Universitatea din Cambridge şi este acum profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea de Studii Profesionale din New York, este directorul Iniţiativei pentru Studierea Ameninţărilor Emergente şi membru asociat al Departamentului de Istorie Rusă şi Studii Slave a Universităţii din New York. Mark Galeotti este şi editorialist la Radio Free Europe.