Bărbat lovit mortal de trenul Ungheni-Chişinău
0![interzis politia](https://cdn.adh.reperio.news/image-6/6f15dee6-d8f0-470f-9968-3dcc4ad4fe83/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Un bărbat neidentificat, care pare să aibă între 60 şi 70 de ani, a fost lovit mortal de trenul Ungheni-Chişinău, în apropiere de podul de la Circ. Informaţia despre impact a parvenit la Poliţie în dimineaţa zilei de astăzi, în jurul orei 07.00, a precizat pentru IPN, Svetlana Scripnic, ofiţer de presă la Direcţia de Poliţie a municipiului Chişinău.
Bărbatul nu avea acte de identitate la el. Cadavrul a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală, pe acest caz fiind iniţiat un proces penal.
Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al Căii Ferate din Moldova, Constantin Olteanu, a declarat că bărbatul stătea aşezat pe şine, iar la apropierea trenului s-a aruncat sub acesta. Era încă în viaţă când a fost preluat de salvare, dar nu a supravieţuit. Se presupune că e vorba de un boschetar. Trenul Ungheni-Chişinău era cu pasageri, niciunul din ei, în urma impactului, nu a avut de suferit.