Adolescentă bătută şi răpită de doi tineri. Cum a reuşit să scape victima din mâinile agresorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra a fost urcată cu forţa într-un autoturism
Tânăra a fost urcată cu forţa într-un autoturism

Cei doi tineri au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile şi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă comisă, sâmbătă, 31 august, în localitatea sălăjeană Românaşi. Bănuiţi de comiterea faptei sunt doi tineri de 29, respectiv 35 de ani, ambii din comuna Dragu, care au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru ca în cursul zilei de duminică, 1 septembrie, magistraţii Judecătoriei Jibou să dispună arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit poliţiştilor, totul s-a petrecut sâmbătă, 31 august, când o femeie a sunat la 112 pentru a sesiza că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Drumul Naţional 1F, prin localitatea Românaşi, a văzut pe marginea drumului o persoană de sex feminin care a fost lovită de către un bărbat şi urcată cu forţa într-un autoturism de culoare verde.
Verificările efectuate de poliţişti au dus în scurt timp atât la identificarea victimei, în persoana unei adolescente de 17 ani, din comuna Dragu, dar şi a celor doi tineri bănuiţi de comiterea faptei.

Aceştia sunt cercetaţi în stare de arest pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Pe numele lor, instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citiţi şi:

Adolescentă răpită de fostul prieten din casa părinţilor. Clipele de groază prin care a trecut tânăra de 16 ani

Răzbunare din gelozie. A dat foc maşinii presupusului amant al fostei neveste

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite