Şi „taică-tu are cratimă”, nu doar „mă-ta”. Top greşeli în care folosim incorect cratima - „Ce spune-ţi, v-om învăţa corect s-au nu gramatica limbii române?”

Şi „taică-tu are cratimă”, nu doar „mă-ta”. Top greşeli în care folosim incorect cratima - „Ce spune-ţi, v-om învăţa corect s-au nu gramatica limbii române?”

Românii păcătuiesc şi prin omiterea, dar şi prin folosirea în exces a cratimei

Dacă în limba română vorbită, (dez)acordurile ne pun cele mai mari probleme, în scris, un semn grafic folosit pentru unirea a două cuvinte sau pentru înlocuirea unor litere dă multe bătăi de cap: cratima.

Teoretic, situaţiile în care scriem ”s-a” ori ”sa”, s-au” ori ”sau”, ”trimite-ţi” sau ”trimiteţi” sunt stabilite, clar, în clasele primare. Practic, însă, ele ajung să pună probleme la orice nivel, chiar şi în rândul adulţilor, fie prin ”uitarea” cu perseverenţă a cratimei, fie prin folosirea excesivă şi greşită a ei.

Laura Crişan, profesoară de limba şi literatura română la un liceu de prestigiu din Zalău, spune că nu există, practic, un text în format A4 pe care să nu găseşti măcar o greşeală legată de utilizarea cratimei.
”Cea mai frecventă greşeală este folosirea cratimei la verbe la persoana a II-a, plural, prezent. Spre exemplu, spuneţi - scris, din păcate, de foarte multe ori, spune-ţi, sau trimiteţi, scris trimite-ţi”, explică profesorul.

O altă greşeală frecventă este - potrivit Laurei Crişan - confuzia între adverbul mai şi pronumele plus verbul auxiliar din perfectul compus. ”De exemplu, se scrie ”m-ai spune-mi ceva”, în loc de ”mai spune-mi ceva””, punctează dascălul.

Cratima face probleme şi în auxiliarul pentru formarea timpului viitor - spune profesoara - ajungându-se  în scris la ”v-om face” în loc de ”vom face” şi la ”v-a face”, în loc de ”va face”.

O întreagă avalanşă de probleme este cauzată de omofone - cuvinte şi grupuri de cuvinte pronunţate la fel. a-i(prepoziţie + pronume:pentru a-i vedea) şi ai(articol:ai mei,substantiv reg.:un ai, interjecţie:ai!); a-l (prepoziţie + pronume:pentru a-l vedea)şi al (articol:al meu); a-şi (prepoziţie + pronume:pentru a-şi aminti) şi aşi (substantiv:doi aşi) ; a-ţi (prepoziţie + pronume: pentru a-ţi aminti) şi aţi (verb auxiliar:aţi vrut,aţi vrea) ; c-a(conjuncţie + verb:ştiu c-a venit sau conjuncţie + articol:ştiu c-a mea e bună)şi ca (adverb:ca la munte, conjuncţie:ca să,prepoziţie ca elev) ; c-ai(conjuncţie + verb: ştiu c-ai venit, conjuncţie + articol:ştiu c-ai tăi sunt aici)şi cai (substantiv:doi cai); c-al (conjuncţie + articol: ştiu c-al tău e bun)şi cal(substantiv: un cal); c-am (conjuncţie + verb:ştiu c-am greşit) şi cam(adverb: cam tîrziu); c-ar (conjuncţie + verb:ştiu c-ar veni )şi car(substantiv: un carde lemne); c-aş (conjuncţie + verb:ştii c-aş vrea) şi caş(substantiv:caş dulce); că-i (conjuncţie + pronume:că-i dai; conjuncţie + verb:că-i bine) şi căi(substantiv: două căi); ce-a (pronume + verb:ce-a spus?) şi cea (articol:cea mare; interjecţie opusă lui hăis); ce-ai (pronume + verb:ce-ai spus?) şi ceai(substantiv: ceaşcă de ceai) şi altele (Mioara Avram, ”Ortografie pentru toţi”).


Folosită prost şi pentru substantivele compuse

Haotică este folosirea cratimei şi atunci când ea este necesară pentru substantivele compuse, de genul prim-ministru, redactor-şef, bun-gust, floarea-soarelui, pierde-vară, gură-cască.

Cratima este omisă, aproape cu regularitate, şi din numele proprii: Bistriţa Năsăud (în loc de Bistriţa-Năsăud, forma corectă; Sângeorz Băi (în loc de Sângeorz-Băi; Negru Vodă (în loc de Negru-Vodă).

O altă greşeală este omiterea cratimei din adjective compuse: propriu-zis, aşa-numit, aşa-zis, nou-născut şi altele, scrise, de cele mai multe ori, fără semnul grafic.

La polul opus, se întâmplă deseori ca acest semn grafic să fie introdus acolo unde nu este cazul, cum se întâmplă în electro-mecanic (corect fiind electromecanic), pur-sânge (în loc de pursânge), balneo-climateric (în loc de balneoclimateric).

Cratima este introdusă inutil şi la numele proprii străine, cum este, spre exemplu, newyork-ez (scris corect newyorkez).

Potrivit magazincritic.ro, în cazul adjectivelor, pentru a şti care trebuie scrise cu cratimă şi care fără cratimă, sunt utile următoarele reguli:           


1. Se scriu într-un cuvânt:

a) adjectivele compuse din cuvinte întregi, existente independent în limbă, care au cǎpǎtat  unitate morfologicǎ: „atotştiutor”, „binefǎcǎtor”, „rǎuvoitor”, „binecuvântat”, „pursânge”, „cumsecade”, etc;

b)adjectivele din terminologia tehnico-ştiinţificǎ în structura cǎrora intrǎ elemente de compunere care nu existǎ independent în limbǎ: „aurifer”, „neolitic”, „polimorf”, „gastrointestinal”, „cardiovascular”, „vasodilatator”, ş.a. (inclusiv termenii etnici ca „dacoromân”, „macedoromân”, „galoromanic”, etc.);

c) adjective compuse din doi termeni indicând fiecare originea etnicǎ, a cǎror scriere s-a impus prin tradiţie: „cehoslovac”, „sârbocroat”;

d) adjectivele formate simultan prin compunere şi derivare cu sufix: „bǎimǎrean”, „sǎtmǎrean”, „antonpannesc”, „camilpetrescian”, „newyorkez”, ş.a.

2. Se scriu cu cratimǎ (liniuţǎ de unire):

a) adjectivele compuse din cuvinte întregi nesudate: „acru-dulce”, „albastru-închis”, „instructiv-educativ”, „literar-muzical”, ş.a.

b) adjective compuse din cuvinte întregi prin vocalǎ de legǎturǎ: „chimico-farmaceutic”, „economico-organizatoric”, „greco-latin”, „româno-turc”, ş.a;

c) adjective compuse formate de la nume de popoare, în care primul termen (sau primii termeni) constituie o temǎ (sau teme) fǎrǎ existenţǎ independentǎ în limbă: „asiro-babilonian”, „austro-ungar”, „anglo-saxon”, „italo-franco-spaniol”, ş.a.;

d) adjective compuse din numele unui punct cardinal şi un adjectiv indicând originea etnicǎ: „sud-dunǎrean”, „vest-german”, „sud-african”, „nord-american”, ş.a.;

e) adjective compuse dintr-un adverb şi un adjectiv: „nou-nǎscut”, „rǎu-platnic”, „aşa-zis”, „propriu-zis”, „sus-numit”, „sus-amintit”, „sus-pus”, „drept-credincios”, „înainte-mergǎtor”.

Vă mai recomandăm:

No!”, semnul că ardelenii au nevoie de „hodină” înainte de a spune ceva. Curiozităţile graiului dintre Carpaţi

Cum au schimbat comuniştii numele oraşului reşedinţă de judeţ a Sălajului. Era „prea ţărănească“

De unde vine numele judeţului: de la vinul produs aici pe vremea dacilor ori de la pădurile ce au acoperit Sălajul

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările